OBLĂDUIRE, oblăduiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) oblădui și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Organ de conducere, autoritate (de stat), stăpânire. – V. oblădui.

oblăduire sfs [At: BIBLIA (1688), 283¹/4 / Pl: ~ri / E: oblădui] (Îvp) 1 Guvernare. 2 Domnie. 3 (Înv) Administrare. 4 (Îvr) Proprietate. 5-6 Autoritate (de stat). 7 Protecție.

OBLĂDUIRE sf. 1 Faptul de a o b l ă d u i, cîrmuire, guvernare, administrare: ungurii... se burzuluiseră urît de tot împotriva oblăduirii nemțești (GRIG.) ¶ 2 Guvern, administrațiune.

OBLĂDUIRE, oblăduiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) oblădui și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Organ de conducere, autoritate (de stat), stăpânire. – V. oblădui.

OBLĂDUIRE, oblăduiri, s. f. 1. Acțiunea de a oblădui și rezultatul ei; guvernare, conducere. Pentru oblăduirea, ținuturilor creștine coprinse de dînșii.. simțise trebuință a se sluji cu oameni cari să vorbească limbile europene. ODOBESCU, S. A. 126. Toți boierii dușmani oblăduirii mele Sînt prinși de acest paingăn în desele-i rețele. ALECSANDRI, T. II 86. Cum a fost oblăduirea mea?.. Care s-a întors de la ușa mea, fără să cîștige dreptate și mîngîiere? NEGRUZZI, S. I 140. ♦ (Concretizat) Organ de conducere, stăpînire. Înalta oblăduire nu simte trebuința de a se amesteca în traiul lighioanelor sălbatice. ODOBESCU, S. III 38. 2. Protecție, ocrotire. Femeile mă salutau zîmbind, ca pe un profesor subt oblăduirea căruia doreau ele să-și așeze cîndva acele odrasle. SADOVEANU, A. L. 181. Rămasă de mică orfană de tată, a ajuns sub oblăduirea unchiului ei. REBREANU, I. 67.

OBLĂDUIRE ~i f. înv. 1) v. A OBLĂDUI. 2) Organ de conducere; ocârmuire; administrație. [Sil. -blă-] /v. a oblădui

oblăduire f. administrațiune, stăpânire: toți boierii dușmani oblăduirii mele AL.

oblăduíre f. Rar azĭ. Guvern, ocîrmuire, stăpînire, administrațiune. Oblastie.

oblăduire (înv., pop.) (desp. o-blă-) s. f., g.-d. art. oblăduirii; pl. oblăduiri

oblăduire (înv., pop.) (o-blă-) s. f., g.-d. art. oblăduirii; pl. oblăduiri

oblăduire s. f. (sil. -blă-), g.-d. art. oblăduirii; pl. oblăduiri

OBLĂDUIRE s. v. administrare, administrație, apărare, cârmuire, conducere, diriguire, domnie, ferire, gospodărire, guvernare, ocrotire, păzire, protecție, protejare, sprijin, stăpânire.

OBLĂDUIRE s. v. egidă.

OBLĂDUIRE s. egidă, ocrotire, patronaj, protecție, sprijin. (Asociația se bucură de înalta ~ a...)

oblăduire s. v. ADMINISTRARE. ADMINISTRAȚIE. APĂRARE. CÎRMUIRE. CONDUCERE. DIRIGUIRE. DOMNIE. FERIRE. GOSPODĂRIRE. GUVERNARE. OCROTIRE. PĂZIRE. PROTECȚIE. PROTEJARE. SPRIJIN. STĂPÎNIRE.

OBLĂDUIRE s. f. (Învechit și popular) Acțiunea de a oblădui. 1. Guvernare, conducere, ocîrmuire; domnie. Înpărățesc fără de turburare pravilile... la un chip de oblăduire pre carea au cercetat-o (a. 1773). gcr ii, 87/31. De nu va avea împăratul... feciori, corona... să meargă supt oblăduirea fetelor, șincai, hr. iii, 266/21. Pentru a începe o oblăduire republicească, trebuie mai întîiu să se așeze temelia formei sale (a. ?). uricariul, iv, 281/4, cf. lb. Sînt mai multe feluri de oblăduiri precum împărății..., crăii, arăstocrații și republice, cr (1829), 124²/32. Sfăluiți-vă... asupra datoriilor acelora carii îndrăznesc a se însărcina cu cîrma oblăduirei, socotindu-o de ușoară, marcovici, c. 99/3. Norodul ce lăcuiește Sub a ta oblăduire. conachi, p. 39. Cum a fost oblăduirea mea? Ce sînge am vărsat? negruzzi, s.i, 140. Și toți boierii dușmani oblăduirii mele Sînt prinși de acest paingăn în desele-i rețele. alecsandri, t. ii, 86. Turcii... pentru oblăduirea ținuturilor creștine coprinse de dînșii... simțise trebuință a se sluji cu oameni Cari să vorbească limbile europene. odobescu, s. i, 121, cf. DDRF, ȘĂINEANU, BARCIANU, ALEXI, W. (Ironic) Cumplitele și înviforatele vremi ale oblăduirii vestitului cîrmaci. ciaușanu, r. scut. 55. ♦ (Învechit) Administrare, chivernisire. Va fi tras la judecată... pentru că nu au urmat buna oblăduirea lucrurilor ce i s-au fost dat subt epitropie. pravila (1814), 181/18. ♦ (Învechit, rar) Proprietate, domeniu. Ezichia... le arătă loru toată casa lui... și cîte s-au aflat în visteriile lui... și întru toată oblăduirea lui. biblia (1688), 283¹/4. ♦ Autoritate (de stat), stăpînire. Înalta oblăduire nu simte trebuința de a se amesteca în traiul... lighioanelor sălbatice. odobescu, s. iii, 38. 2. Protecție, ocrotire. Venind și noi cu domnia la patria cea părintească, cu oblăduirea scaunului țării Moldaviei (a. 1744). uricariul, i, 60. Un alt luptător... Avea cetatea Tortina supt oblăduirea sa. pann, e. ii, 39/13. Rămasă de mică orfană de tată, a ajuns sub oblăduirea unchiului ei. rebreanu, i. 67. Femeile mă salutau zîmbind, ca pe un profesor subt oblăduirea căruia doreau ele să-și așeze cîndva acele odrasle. sadoveanu, o. xviii, 615. ◊ Fig. Crescuse... nădejdea într-o recoltă uriașă, pregătită de oblăduirea omătului. v. rom. august 1954, 84. – pl.: oblăduiri. – v. oblădui.