OBIALĂ, obiele, s. f. Bucată de pânză sau de postav cu care țăranii (uneori și militarii) își înfășoară laba piciorului, în loc de ciorap sau peste ciorap; p. ext. zdreanță, cârpă. ◊ Expr. A-i curge (cuiva) obielele sau a curge obielele de pe (sau după) cineva = a fi îmbrăcat în zdrențe, a fi zdrențos, zdrențăros. – Din bg. obijalo.

obială¹ sf [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 28/7 / V: (reg) ~auă / Pl: ~iele și (înv) ~le, (reg) ~ieli / E: bg обияло] 1 (Mpl) Bucată de pânză sau de postav care se punea în cizme sau în opinci în loc de ciorap sau peste ciorap. 2 (Pex) Haină ruptă Si: zdreanță. 3 (Pop; îe) A întinde (pe cineva)ca pe o ~ A bate tare pe cineva. 4 (Pop; îe) A-l arde ~ielele A se afla într-o situație dificilă Si: a fi strâmtorat. 5 (Pop; îe) A-i curge (cuiva) ~ielele de pe (sau după) cineva A fi sărac și rău îmbrăcat Si: a fi zdrențăros. 6 (Pop; îe) A scoate pe cineva din ~iele A ajuta pe cineva să ajungă la o situație mai bună. 7 A îmbogăți pe cineva. 8 (Pop; îe) A-și căuta de ~iele A-și vedea de propriile sale interese. 9 (Pop; îe) A dormi ~ A dormi profund. 10 (Pop; dep) Om lipsit de demnitate și de caracter Si: slugarnic. 11 (Pop; dep) Om care nu e bun de nimic. 12 (Pop; îe) Cal slab și bătrân. 13 (Reg) Placentă de animal. 14 (Reg; lpl) Fulgi mari de zăpadă. 15 (Reg; art) Joc de copii nedefinit mai îndeaproape.

OBIALĂ (pl. -biele), Mold. OGHIALĂ (pl. -iele) sf. 1 Cîrpă, sdreanță; îi curg obielele, cad sdrențele de pe el: se tîrîiau ațele și curgeau oghielele după dînșii (CRG.) ¶ 2 👞 Bucată de pînză sau de postav cu care țăranul își înfășoară piciorul, ținîndu-i loc de ciorap (🖼 3375): dîndu-ne... cîte două părechi de obiele de suman alb, ne-am încălțat cu opincile (CRG.); Mîndra mea, de mîndră mare, Nici obială’n cizmă n’are (IK.-BRS.); oștenii Rîmului nu învălea în obiele, ce gol piciorul încălțat cu piele (N.-COST.).

OBIALĂ, obiele, s. f. Bucată de pânză sau de postav cu care țăranii (uneori și militarii) își înfășoară laba piciorului, în loc de ciorap sau peste ciorap; p. ext. zdreanță, cârpă. Expr. A-i curge (cuiva) obielele sau a curge obielele de pe (sau după) cineva = a fi îmbrăcat în zdrențe, a fi zdrențos, zdrențăros. – Din bg. obijalo.

OBIALĂ obiele f. 1) Bucată de țesătură groasă care se înfășoară pe laba piciorului, în loc de ciorap sau peste ciorap. 2) Bucată de țesătură veche; zdreanță. ◊ A face pe cineva ~ (sau~ de câine) a batjocori pe cineva, numindu-l în fel și chip. [G.-D. obielei] /<bulg. obijalo

obială f. petec de pânză ce ține loc de ciorap. [Slav. OBĬELO, acoperemânt, din OBIĬÕ, a înfășura].

obĭálă f., pl. obĭele (vsl. *obĭelo, d. obiti-obiĭon, ob-viti, a învăli, a învălătuci, a lega, d. viti-viĭon, a învălătuci; ceh. obal, obval, învălitoare). Vest. Bucată de pînză, de ordinar pătrată, pe care țăraniĭ o întrebuințează îld. cĭorap. – În est ogheală, pl. oghele. V. ogheal.

obiauă sf vz obială¹

OBIELE 👉 OBIALĂ.

❍OGHIALĂ 👉 OBIALĂ.

OBIĂLĂ², obiele, s. f. (Mai ales la pl.) 1. Bucată de pînză sau de postav cu care țăranii își înfășoară laba piciorului pentru a le ține de cald în încălțăminte, înlocuind ciorapul. Dîndu-ne schimburi și cîte două părechi de obiele de suman alb, ne-am încălțat cu opincile binișor. CREANGĂ, A. 25. 2. Zdreanță, cîrpă. ◊ Expr. A-i curge (cuiva) obielele sau a curge obielele de pe (sau după) cineva = a fi îmbrăcat în zdrențe, a fi zdrențăros. (Cu pronunțare regională) Care de care mai chipeș și mai îmbrăcat, de se tîrîiau ațele și curgeau oghelele după dînșii. CREANGĂ, P. 249. – Pronunțat: -bia-.

ogheálă, V. obĭală.

obială s. f., g.-d. art. obielei; pl. obiele

obială s. f., g.-d. art. obielei; pl. obiele

obială s. f., g.-d. art. obielei; pl. obiele

obială, -biele.

obială (obiele), s. f. – 1. (Rar) Pătură. – 2. Bucată de pînză sau de postav, folosită de țărani în loc de ciorapi sau șosete. – 3. Otreapă, cîrpă, zdreanță. – Var. (Mold.) oghială. Mr. bghială, megl. ubel’. Sl. (bg.) objalo, din obiti, obiją „a înveli” (Miklosich, Slaw. Elem., 32; Miklosich, Lexicon, 466; Cihac, II, 219; Conev 60, 84), cf. sb., cr. obojak „pantaloni”, ceh. ob(v)al „înveliș”. Cf. oghial. – Der. obilos, adj. (zdrențăros).

obiálă, obiele, (obdeală, obeală), s.f. 1. Bucată de material textil cu care se înfășoară picioarele înainte de a încălța opincile; cârpă. 2. (fig.) Un lucru de nimic, fără preț, fără valoare: „Fost-am om, n-am fost obdeală” (Calendar, 1980: 460). ■ (onom.) Obdeală, poreclă frecventă în Maram. – Din sl. (bg.) objalo (DEX, MDA).

OBIALĂ¹ s. f. 1. (Mai ales la pl.) Bucată de pînză sau de postav folosită mai ales în opinci și în cizme în loc de ciorap sau peste ciorap; p. ext. zdreanță, cîrpă, haină ruptă. În obiele de lînă încălțați, m. costin, let. i, 28/7. Obiiale vechi și funii vechi. biblia (1688), 518²/57. Oștenii Rîmului nu învăliia în obiiale, ce gol piciorul încălța. n. costin, l. 143. Baba luînd a lui Crăciun obdele... Le bagă într-un oloiu. budai-deleanu, t. v. 135, cf. lb, polizu. Dîndu-ne schimburi și cîte două părechi de obiele de suman alb, ne-am încălțat cu opincile binișor, creangă, a. 25, cf. marian, na. 120. Atît bărbații cît și femeile poartă în opinci obele de lînă iarna și vara, obelele de sărbători sînt de regulă albe și cusute cu pui negri. moldovan, ț. n. 300. Oprea dădu din cap legîndu-și obelele. dunăreanu, ch. 222. Picioarele le înfășoară in ob’ęle și e încălțat cu opt’ inci. CANDREA, Ț. O. 6, cf. PliECUP, P. 16, diaconu, p. 18. Og’elili de dimie albă, peste care iarna se pune poẑița... ca să-i ferească de umezeală. stoian, păst. 69, cf. 60. Tudose, căruia îi strălucesc ochii negri la lumina roșcată a focului, trîntește în silă obielele întinse pe bordei, camil petrescu, o. i, 299. Picioarele sînt învelite în cîteva straturi de obiele. bogza, ț. 33. Duhoarea de gaz, de obiele ude... tăia răsufletul, camilar, n. i, 17, cf. 37. Acuma băgă de samă că obielele în opincile-i de cauciuc se udaseră de-a binelea. v. rom. mai 1955, 26, cf. aprilie 1957, 17. Busuioc Șade la foc De-și uscă obielele Și numără zilele. teodorescu, p. p. 604, cf. 474. Mîndra mea de mîndră mare Nici obială-n cizmă n-are. jarnIic-bîrseanu, d. 393, cf. mîndrescu, l. p. 130. Șede lungit lîngă foc Și-și uscă obielele, Și-și coace lulelele. marian, sa. 19. Mila de văduvoi Ca oghiala din gunoi. id. nu. 246. Vine seara, mă desculță, Îmi freacă obielele, Îmi unge curelele, doine, 128, cf. 147, șez. ii, 217. Umblă prin sat și cere, Cîte-un sac plin de oghele! Mat. folk. 1423, cf. 984,1025, țiplea, p. p. 113, pamfile, b. 44, iordan, l. m. 194, alr ii 3264/235, 353. Bărbații purtau opinci și obiele, alr ii 3352/47. De la ușă pîn` la pat, Obielele toate cad, se zice despre cel leneș, zanne, p. iii, 193. Obială neagră tătărască, Cine n-o ghici să se zgîrceăscă (Lipitoarea), păsculescu, l. p. 87. ◊ Expr. A întinde (pe cineva) ca pe o obială = a bate (pe cineva). cf. romanul glumeț, 55, zanne, p. IIi, 256. A-l arde obielele = a se afla într-o situație dificilă; a fi strîmtorat, lipsit de... cf. zanne, p. iii, 255. A-i curge (cuiva) obielele sau a curge obielele de pe (sau după) cineva = a fi sărac și rău îmbrăcat, a fi zdrențăros. Care de care mai chipos și mai îmbrăcat, de se tîrîiau ațele și curgeau oghelele după dînșii. creangă, p. 249, cf. zanne, p. iii, 255. A scoate pe cineva din obiele = a ajuta pe cineva să ajungă la o situație mai bună; a îmbogăți pe cineva. M-ai scos den obiale și den sărac m-ai îmbogățit. m. costin, let. i, 300/7, cf. zanne, p. iii, 255. A-și căuta de obiele = a se ocupa numai de treburile sale, a-și vedea de propriile sale interese. cf. zanne, p. iii, 254. A dormi obială = a dormi profund, a dormi tun. cf. id. ib. ii, 546, ciaușanu, gl. ♦ (Familiar) Epitet dat unui om lipsit de demnitate și de caracter, slugarnic; epitet dat unui om care nu e bun de nimic, vrednic de dispreț. v. zdreanță. Doamne, bate nemțișorii Că mi-au cătănit feciorii... Și-au rămas obielele Să iubească fetele. reteganul, tr. 55, cf. Mat. folk. 1031, gr. băn., zanne, p. iii, 255. + (Familiar) Epitet dat unui cal slab și bătrîn (Chețani – Cîmpia Turzii). cf. dr. v, 107, fd iii, 207. ♦ (Regional) „Placenta unui animal” (Lisa – Făgăraș), lexic reg. 92. 2. Fig. (Regional; la pl.) Fulgi mari de zăpadă. Fulgii de omăt, cînd sînt mai mari, se numesc în glumă foloștine, lostopane sau obiele. pamfile, văzd. 167. Ninge cu obiele. id. J. ii, 405, cf. alr ii 2 441/353, 365, ib. 2 442/219, 228, 250, 353, 365. 3. art. (Regional) Numele unui joc de copii nedefinit mai îndeaproape (Copăcel – Făgăraș). h xvii 39. – pl.: obiele și (învechit) obiale, (regional) obieli (bl vii, 169, a ii 12, III 3, iv 5). – Și: (regional) obiauă s. f. a ii 2, 3. – Din bg. обиилю.

OBIALĂ² s. f. v. ogheal.