19 definiții pentru obișnui obicinui obiciui


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

obișnui [At: CANTEMIR, HR. 367 / V: (înv) ~icinui, ~iciui / Pzi: ~esc / E: obicină] 1-2 vtr A (face să câștige sau) a câștiga o anumită deprindere prin repetarea aceleiași acțiuni Si: a (se) deprinde, a (se) învăța. 3 vt A practica un anumit lucru în mod curent. 4-5 vtr A (se) folosi des. 6-7 vtr A (se) familiariza.

OBIȘNUÍ, obișnuiesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A câștiga sau a face să câștige o anumită deprindere prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța. 2. Tranz. A practica un anumit obicei, a avea o anumită deprindere. 3. Tranz. și refl. A (se) folosi (des), a (se) întrebuința. [Var.: (Înv.) obicinuí vb. IV] – Din obicină (Înv. „obicei” < bg.).

OBIȘNUÍ, obișnuiesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A câștiga sau a face să câștige o anumită deprindere prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța. 2. Tranz. A practica un anumit obicei, a avea o anumită deprindere. 3. Tranz. și refl. A (se) folosi (des), a (se) întrebuința. [Var.: (înv.) obicinuí vb. IV] – Din obicină (înv. „obicei” < bg.).

OBIȘNUÍ, obișnuiesc, vb. IV. 1. Refl. A se deprinde, a se familiariza, a se învăța. Se obișnuise de două zile cu sunetul acesta. DUMITRIU, N. 127. Încet-încet, ochii mi se obișnuiră cu întunericul. SADOVEANU, O. VI 12. Se obișnuise să fie primit... cu izbucniri de «trăiți» și voie bună. REBREANU, R. II 84. ◊ Tranz. A obișnui pe copii cu cititul. 2. Tranz. A practica un anumit obicei; a avea o anumită deprindere. Minerii, cu tristețe și mîndrie, cel mai des obișnuiesc să spună: mina noastră e veche de o sută de ani. BOGZA, C. O. 120. ◊ Refl. impers. (în expr.) Se obișnuiește să... = este obiceiul să... – Variantă: obicinuí (pronunțat -bici-) (NEGRUZZI, S. X 199) vb. IV.

A OBIȘNUÍ ~iésc tranz. 1) A face să se obișnuiască. 2) A practica în calitate de obicei; deprindere. ~ plimbări la aer liber. ~iește să studieze la bibliotecă. /cf. bulg. obițno

A SE OBIȘNUÍ mă ~iésc intranz. (urmat de determinări introduse prin prepoziția cu) A deveni cunoscut îndeaproape în urma unor contacte repetate; a se învăța; a se deprinde; a se familiariza. ~ cu noul colectiv. ~ cu lucrul. /cf. bulg. obițno

obișnuì v. 1. a avea obiceiu: nu prea obișnuesc; 2. a contracta un obiceiu: se obișnuește rău; 3. a se deprinde: să te obișnuești a asculta; 4. a fi în uz: vorba nu se obișnuește.

OBICINUÍ vb. IV v. obișnui.

OBICINUÍ vb. IV v. obișnui.

OBICINUÍ vb. IV v. obișnui.

obișnuĭésc și (vechĭ) -cĭnuĭésc v. tr. (d. vsl. obyčĭnŭ, bg. običen, -čno, obișnuit; sîrb. običavati, a se obișnui). Am obiceĭ: obișnuĭesc să beŭ ceaĭ, nu obișnuĭesc rom la ceaĭ. Deprind cu, învăț cu: pe copiĭ nu trebuĭe să-ĭ obișnuĭeștĭ cu luxu. V. refl. Mă deprind cu, mă învăț cu: copiiĭ trebuĭe să fie obișnuițĭ cu disciplina. Înădesc la, învăț cu nărav: porciĭ s’aŭ obișnuit la grăunțe. A fi în uz, a se uzita: acest cuvînt nu se obișnuĭește. A te obișnui răŭ, a lua un obiceĭ răŭ. V. metahirisesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

obișnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obișnuiésc, imperf. 3 sg. obișnuiá; conj. prez. 3 să obișnuiáscă

obișnuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obișnuiésc, imperf. 3 sg. obișnuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. obișnuiáscă

obișnui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obișnuiesc, conj. obișnuiască)

obișnuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

OBIȘNUÍ vb. 1. v. aclimatiza. 2. (înv.) a metahirisi. (~ să bea zilnic cafea.) 3. (pop.) a se îndătina, (înv.) a se politici. (Așa se ~ pe la noi.) 4. (Transilv.) a sucui. (Așa ~ noi să facem.) 5. v. deprinde.

OBIȘNUI vb. 1. a (se) aclimatiza, a (se) acomoda, a (se) adapta, a (se) deda, a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța, (reg.) a (se) hîrsi. (S-a ~ ușor în noul mediu.) 2. (înv.) a metahirisi. (~ să bea zilnic cafea.) 3. (pop.) a se îndătina, (înv.) a se politici. (Așa se ~ pe la noi.) 4. (Transilv.) a sucui. (Așa ~ noi să facem.) 5. a se deprinde, a se împăca. (Nu mă pot ~ cu gîndul că...)

A (se) obișnui ≠ a (se) dezbăra, a (se) dezobișnui

A se obișnui ≠ a se debarasa, a se dezvăța

Intrare: obișnui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • obișnui
  • obișnuire
  • obișnuit
  • obișnuitu‑
  • obișnuind
  • obișnuindu‑
singular plural
  • obișnuiește
  • obișnuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • obișnuiesc
(să)
  • obișnuiesc
  • obișnuiam
  • obișnuii
  • obișnuisem
a II-a (tu)
  • obișnuiești
(să)
  • obișnuiești
  • obișnuiai
  • obișnuiși
  • obișnuiseși
a III-a (el, ea)
  • obișnuiește
(să)
  • obișnuiască
  • obișnuia
  • obișnui
  • obișnuise
plural I (noi)
  • obișnuim
(să)
  • obișnuim
  • obișnuiam
  • obișnuirăm
  • obișnuiserăm
  • obișnuisem
a II-a (voi)
  • obișnuiți
(să)
  • obișnuiți
  • obișnuiați
  • obișnuirăți
  • obișnuiserăți
  • obișnuiseți
a III-a (ei, ele)
  • obișnuiesc
(să)
  • obișnuiască
  • obișnuiau
  • obișnui
  • obișnuiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • obicinui
  • obicinuire
  • obicinuit
  • obicinuitu‑
  • obicinuind
  • obicinuindu‑
singular plural
  • obicinuiește
  • obicinuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • obicinuiesc
(să)
  • obicinuiesc
  • obicinuiam
  • obicinuii
  • obicinuisem
a II-a (tu)
  • obicinuiești
(să)
  • obicinuiești
  • obicinuiai
  • obicinuiși
  • obicinuiseși
a III-a (el, ea)
  • obicinuiește
(să)
  • obicinuiască
  • obicinuia
  • obicinui
  • obicinuise
plural I (noi)
  • obicinuim
(să)
  • obicinuim
  • obicinuiam
  • obicinuirăm
  • obicinuiserăm
  • obicinuisem
a II-a (voi)
  • obicinuiți
(să)
  • obicinuiți
  • obicinuiați
  • obicinuirăți
  • obicinuiserăți
  • obicinuiseți
a III-a (ei, ele)
  • obicinuiesc
(să)
  • obicinuiască
  • obicinuiau
  • obicinui
  • obicinuiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • obiciui
  • obiciuire
  • obiciuit
  • obiciuitu‑
  • obiciuind
  • obiciuindu‑
singular plural
  • obiciuiește
  • obiciuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • obiciuiesc
(să)
  • obiciuiesc
  • obiciuiam
  • obiciuii
  • obiciuisem
a II-a (tu)
  • obiciuiești
(să)
  • obiciuiești
  • obiciuiai
  • obiciuiși
  • obiciuiseși
a III-a (el, ea)
  • obiciuiește
(să)
  • obiciuiască
  • obiciuia
  • obiciui
  • obiciuise
plural I (noi)
  • obiciuim
(să)
  • obiciuim
  • obiciuiam
  • obiciuirăm
  • obiciuiserăm
  • obiciuisem
a II-a (voi)
  • obiciuiți
(să)
  • obiciuiți
  • obiciuiați
  • obiciuirăți
  • obiciuiserăți
  • obiciuiseți
a III-a (ei, ele)
  • obiciuiesc
(să)
  • obiciuiască
  • obiciuiau
  • obiciui
  • obiciuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

obișnui obicinui obiciui

  • 1. reflexiv tranzitiv A câștiga sau a face să câștige o anumită deprindere prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța.
    exemple
    • Se obișnuise de două zile cu sunetul acesta. DUMITRIU, N. 127.
      surse: DLRLC
    • Încet-încet, ochii mi se obișnuiră cu întunericul. SADOVEANU, O. VI 12.
      surse: DLRLC
    • Se obișnuise să fie primit... cu izbucniri de «trăiți» și voie bună. REBREANU, R. II 84.
      surse: DLRLC
    • A obișnui pe copii cu cititul.
      surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv A practica un anumit obicei, a avea o anumită deprindere.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Minerii, cu tristețe și mîndrie, cel mai des obișnuiesc să spună: mina noastră e veche de o sută de ani. BOGZA, C. O. 120.
      surse: DLRLC
  • 3. tranzitiv reflexiv A (se) folosi (des), a (se) întrebuința.
    surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: folosi întrebuința

etimologie:

  • obicină (învechit „obicei” din limba bulgară).
    surse: DEX '09 DEX '98