OBIȘNUI vb. IV. 1. refl. (Construit de obicei cu prepoziția „cu”) A se deprinde, a se învăța... Pecinighii pre pustii cîmpii... și cu dînsele [cu fiarele] viața a-și purta să obiciuisă. cantemir, hr. 367. Să te obicinuiești a asculta cînd alții grăiesc, golescu, ap. ddrf, cf. lb. Unii din arendași... s-au obișnuit la abateri și abuzuri (a. 1836). doc. ec. 637, cf. polizu. Se obicinuiește atît de mult cu mîncările delicate, încît nu mai poate să trăiască fără friptură de fazan. filimon, o. i, 96, cf. ddrf, șăineanu, barcianu, alexi, w. Se obișnuise să fie primit, în cursul inspecțiilor, cu izbucniri de „trăiți” și voie bună. rebreanu, r. ii, 84. Încet-încet ochii mi se obișnuiră cu întunericul. sadoveanu, o, vi, 12. Goldenberg mergea regulat la serviciul lui. Se obișnuise aproape de tot. sahia, n. 109. ◊ tranz. (Popular) N-am zis să furi, să faci rele... Ci să te ferești de ele, să nu le obicinuiești. pann, p. v. i, 77/8. Maică, măiculița mea, Toate le-aș obișnui Și toate le-aș suferi, Numai una n-o sufăr. mateescu, b. 39. ◊ tranz. fact. Ar trebui să obișnuim și copiii s-o bea așa. sahia, n. 57. 2. Tranz. A practica un anumit obicei, a avea o anumită deprindere, a avea obiceiul. Obicinuise Mihail Cantacuzenul a călări pre o mușcoaie sau cătîrcă. șincai, hr. ii, 232/13, cf. lb. Fîntîna din care obicinuie lamile să beie apă era foarte departe. drăghici, r. 88/4. Obicinuiesc a mă culca de la șepte. negruzzi, s. i, 199, cf. ddrf, șăineanu, bârcianu, alexi, w. Minerii, cu tristețe și mîndrie, ...obișnuiesc să spună: mîna noastră e veche de o sută de ani. bogza, c. o. 120. Obișnuia să ronțăie migdale, stancu, r. a. iv, 307. ◊ Absol. Au întrebat cu ce chip calcă poama și i-au răspuns că acolo nu o calcă precum obicinuiesc pe la alte locuri. drăghici, R. 28/24. Lăsau să se vadă pe piepturile și pe brațele lor goale figuri simbolice încrustate, precum obicinuiau ienicerii. filimon, o. i, 109. ◊ Refl. (Învechit) Totdeauna să obicinuia a merge departe înaintea armiei. ist. carol xii, 21^v/15. Au ajuns la palatul din malul mării... în zioa aceaia întru carea se obicinuia Eghist în tot anul a face praznic. beldiman, o. 4/19. ◊ refl. impers. Pînă la domnia a doua a lui Mihai Vodă, au fost vechiu obiceiu de șădea și al doilea logofăt la divan pe urma altor boieri; iar atuncea nu s-au mai obicinuit a șădea. gheorgachi, ap. gcr ii, 75/29. Apoi și crăiasa, iată, Vine frumos îmbrăcată... Cu șase roabe frumoasă, Precum să obicinuiaște. bărac, ap. gcr ii, 177/9. 3. Tranz. A folosi (des), a întrebuința. cf. ddrf. Eminescu obișnuiește în opera sa cînd versul iambic, cînd pe cel trohaic. ibrăileanu, s. l. 227. ◊ refl. pas. M-am cercat să cetesc... din acele manuscrise, dar scrisoarea era atît de încîlcită, încît le-am lăsat, făgăduindu-le de a le vizita cum. voi pute deprinde a ceti scrisoarea acea ieroglifică ce se obicinuia atunci pe la noi. negruzzi, s. i, 11. – prez. ind.: obișnuiesc. – Și: (învechit) obicinui (pronunțat -bici-), obiciui vb. IV. – De la obicină. – Obiciui, de la obicii.