nănaș¹ s [At: BUL. COM. IST. IV, 206 / Pl: nct / E: nct] (Înv) Dar.

NĂNAȘ... 👉 NAȘ...

NĂNAȘ, -Ă, nănași, -e, s. m. și f. (Regional) 1. Naș (1). Cei doi oameni... botează copilul; cel mai bătrîn i-a fost nănaș, iar cel mai tînăr a făcut slujba de preot. RETEGANUL, P. V 59. Fie oricine ți-a fi nănaș, dar știu c-a nemerit-o bine de ți-a pus numele Chirică. CREANGĂ, P. 149. 2. Naș (2); nun. Cămășuță cu mătasă Le-a cusut mîna nănașii. GOGA, P. 87. Rădvan cu mire, cu nănași, Cu socri mari și cu nuntași. COȘBUC, P. I 56. O, nănașă, draga mea, De ț-ar fi secat mîna, Cînd mi-ai pus tu cununa. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 171. 3. Fig. (În glumă) Nuia, vargă, băț. Și iar lua mama nănașa din coardă, și iar ne jnăpăia. CREANGĂ, A. 40. – Variantă: nînaș,-ă (SADOVEANU, O. VIII 189) s. m. și f.

nănaș m. Mold. naș: Scaraoțchi îi este lui nănaș AL. [Derivat din nană (cf. rut. NANAȘKO, naș, din NANO, tată)].

nănáș, -ă s. (V. naș). Naș.

NAȘ² sm. Numele slovei cirilice N, ɴ [vsl. našĭ].

NAȘ¹, Mold. Tr.-Carp. NĂNAȘ sm., NAȘĂ, Mold. Tr.-Carp. NĂNAȘĂ (pl. -șe) sf. 1 Persoana care ține pruncul la botez și dă numele său copilului ¶ 2 Persoana care botează pe un adult: ar fi voit și el, de! să-și boteze copilul cu vr’un naș mai de Doamne-ajută (ISP.); (P): tot nașul își are nașul, fie-care găsește pe cineva care să-i vie de hac, care să-l întreacă; F: și-a găsit nașul, a dat de (sau peste) nașul său, a găsit pe cineva care să-i vie de hac, care să-l înfrîneze; F: eu îi sînt nașul lui, eu îi voiu veni de hac; (P): cum e nașul, și finul; (P): odată vede nașul buricul finului, a doua oară nu va mai avea norocul acesta, o singură dată i s’a putut întîmpla acest avantaj ¶ 3 Persoana care propune pe cineva ca membru într’o societate ¶ 4 Nun, nună: boierul a fost naș la toate nunțile ...cari s’au făcut pe valea Similii (VLAH.) ¶ 5 Nașă, nănașă, F Vargă, nuia: și iar lua mama nănașa din coardă și iar ne jnăpăia (CRG.).

NĂȘEL, NĂNĂȘEL sm., NĂȘICĂ, NĂNĂȘICĂ sf. dim. (NĂ)NAȘ, (NĂ)NAȘĂ: ia vină’ncoace la nănășelul, să te pupe el (CRG.).

NÎNAȘ, -Ă adj. v. nănaș.

nănaș (înv., pop.) s. m., pl. nănași

nănaș (înv., pop.) s. m., pl. nănași

nănaș s. m., pl. nănași

nănaș, nănași s. m. (intl.) polițist.

nănaș, nănașe, s.n. (înv.) dar, danie, prinos.

nănáș, nănași, (naș), s.m. Persoană care ține pruncul în brațe în timpul botezului (naș de botez) sau care asistă, în calitate de martor oficial, la cununie (naș de cununie): „Mere de nănașă mare: / Pe cei miri de cununat, / Pe cei mici de botezat / Și-a si de cinste la sat” (Calendar, 1980). ■ În Banat, Trans., Maram. și nordul Mold., nănaș; în Munt., Olt. și sudul Mold., naș. ■ (onom.) Nănași, poreclă pentru locuitorii din Oncești („femeile umblau foarte gătate, ca nănașii la nuntă”). – Var. a lui naș (DEX, MDA).

nănaș, nănași, (naș), s.m. – Persoană care ține pruncul în brațe în timpul botezului (naș de botez) sau care asistă, în calitate de martor oficial, la cununie (naș de cununie). În Munt., Olt. și sudul Mold. se folosește apelativul naș, iar în Banat, Trans., Maram. și nordul Mold. nănăș: „Mere de nănașă mare: / Pe cei miri de cununat, / Pe cei mici de botezat / Și-a si de cinste la sat” (Calendar, 1980). ♦ (onom.) Nănași, poreclă pentru locuitorii din Oncești („femeile umblau foarte gătate, ca nănașii la nuntă”). – Var. a lui naș (< lat. nun) (DEX, MDA).

nănaș, -i, (naș), s.m. – Persoană care ține pruncul în brațe în timpul botezului (naș de botez) sau care asistă, în calitate de martor oficial, la cununie (naș de cununie). În Munt., Olt. și sudul Mold. se folosește apelativul naș, iar în Banat, Trans., Maram. și nordul Mold. nănăș: „Mere de nănașă mare: / Pe cei miri de cununat, / Pe cei mici de botezat / Și-a si de cinste la sat” (Calendar 1980). – Lat. nunas, nun.