NUN, -Ă, nuni, -e, s. m. și f. (Pop.) Nume dat, în ziua căsătoriei, fiecăreia dintre persoanele care asistă pe miri la cununia religioasă și care sunt solicitate să îndeplinească obligațiile cerute de ritualul creștin; (la pl.) bărbatul și femeia care îndeplinesc aceste forme; naș. – Lat. nonnus.

nun, ~ă [At: CORESI, TETR. 186 / Pl: ~i, ~e / E: ml nonnus] 1 smf Fiecare dintre persoanele care asistă pe miri la cununia religioasă și care sunt solicitate să îndeplinească obligațiile cerute de ritualul creștin Si: naș² (18). 2 smp Bărbat și femeie care îndeplinesc acest ritual. 3 sf (Trs; șîs fete de ~e sau, rar, de ~) Fiecare dintre fetele care însoțesc mireasa la cununie și care au anumite atribuții la nuntă Si: (reg) drușcă, nuntășiță.

NUN sm., NUNĂ (pl. -ne) sf. Martor(ă) la cununie, care stă cu lumînarea aprinsă în mînă pe lîngă miri în timpul cununiei; nunul și nuna se mai numesc „nuni mari”, cînd este numai o pereche de martori; cînd sînt însă două sau trei perechi de acești martori, se numesc _„nuni mari” perechea mai de frunte, mai cu autoritate, pe cînd celelalte perechi se numesc „nuni mici”: în douăzeci de ani, boierul a fost nun... la toate nunțile... care s’au făcut pe valea Similii (VLAH.) [comp. ngr. νουνόζ].

NUN, -Ă, nuni, -e, s. m. și f. Nume dat, în ziua căsătoriei, fiecăreia dintre persoanele care asistă pe miri la cununia religioasă și care sunt solicitate să îndeplinească obligațiile cerute de ritualul creștin; (la pl.) bărbatul și femeia care îndeplinesc aceste forme; naș. – Lat. nonnus.

NUN, nuni, s. m. (Adesea urmat de determinarea «mare») Bărbat care, împreună cu o femeie, asistă pe miri la căsătoria religioasă, îndeplinind formele cerute de ritualul bisericesc; naș de cununie; (la pl.) bărbatul și femeia care îndeplinesc aceste forme. A fost nun mare Pipăruș Pătru cu Ileana Cosinzeana. RETEGANUL, P. I 81. Acum un an era nun mare la nunta lui Vișanu dorobanț. GHICA, S. 14. Dați-mi voie să fiu nunul domnișoarei Lina. ALECSANDRI, T. I 300.

NUN ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană care însoțește mirii în ziua oficierii căsătoriei, având anumite atribuții; nănaș de cununie. ~ mare. /<lat. nonnus

nun m. martor de cununie. [Lat. NONNUS].

nun, -ă s. (lat. nonnus, nonns, tată adoptiv, mamă adoptivă; it. nonno, nonna, dial. sud nunno, nunna, bunic, bunică, naș, nașă, de unde și ngr. nunós, nuná, nun, nună; alb. nun; fr. nonne [de unde germ. nonne], călugăriță. V. naș). Acela saŭ aceĭa care, la cununie, ține făclia în onoarea celor care se cunună. Naș. V. nenea.

NUNUȚ sm. dim. NUN.

nun (pop.) s. m., pl. nuni

nun (pop.) s. m., pl. nuni

nun s. m., pl. nuni

nun (nuni), s. m. – Naș de nuntă. – Mr., megl. nun. Lat. nonnus (Pușcariu 1207; Meyer-Lübke, Mitt. Wien, 5; REW 5817), cf. alb. nun (Philippide, II, 649), ngr. νουνός „naș”, v. sard. nonnu „naș” (Atzori 246), apul. nunnu „naș”, it. nonno „bunic”. Der. din ngr. (Cihac, II, 679; Roesler 573) e mai puțin probabilă. Der. nună, s. f. (nașă de nuntă); nunească, s. f. (dans tipic de nuntă); nunaș, s. m. (Trans., Banat, naș de nuntă); nănaș, s. m. (naș de nuntă), alterare a cuvîntului anterior; naș, s. m. (persoană care cunună sau botează); abreviere a cuvîntului anterior (Pușcariu, 1207; Pușcariu, Donum natalicium Schrijver, Utrech 1929, 432; împotrivă Densusianu, GS, V, 186, dar fără argumente convingătoare); nașe, s. f. (soția nașului; femeie care cunună sau botează); nășească, s. f. (dans); năși, vb. (a fi naș sau nașă); nășit, s. n. (actul de a fi naș(ă)). Naș circulă în Vechiul Regat, restul preferă forma nănaș (ALR, I, 216). – Din rom. provine mag. nanás (Edelspacher 20); rut. nanaško (Candrea, Elemente, 408); bg. nunko (Capidan, Raporturile, 233).

NUN (în mitologia egipteană), zeu, personificare a apelor primordiale, supranumit „tatăl zeilor”.

NUN s. naș. (A fost ~ la cununia lor.)

NUN s. naș. (A fost ~ la cununia lor.)

nun, nuni, s.m. Naș de cununie; nănaș. – Lat. nonnus „părinte adoptiv” (Șăineanu, Scriban; MDA). ■ Cuv. rom. > magh. nanás (Edelspacher, după DER), ucr. nanaško (Candrea, după DER), bg. nunko (Capidan, după DER).

nun, nuni, s.m. – Naș de cununie. Nănaș: „Vine nunu cu nuntașii, / Mirele cu călărașii” (Bilțiu, 1990: 94; Cupșeni). – Lat. nonnus „părinte adoptiv” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, cf. DER; DEX, MDA). Cuv. rom. > magh. nanás (Edelspacher, cf. DER), ucr. nanaško (Candrea, cf. DER), bg. nunko (Capidan, cf. DER).

nun, -i, s.m. – Naș de cununie. Nănaș: „Vine nunu cu nuntașii, / Mirele cu călărașii” (Bilțiu 1990: 94; Cupșeni). – Lat. nonnus, cf. alb. nun.

NUN, -Ă subst. 1. s. m. și f. Nume dat, în ziua (sau în preajma zilei) căsătoriei, fiecăreia dintre persoanele care asistă pe miri la cununia religioasă și care sînt solicitate să îndeplinească obligațiile cerute de ritualul creștin; naș² (I I). Grăi lor Is[us]: împleți vasele de apă... și aduceți nunilor. coresi, tetr. 186, cf. gcr i, 317/33, ii, 321. Dați-mi voie să fiu nunul domnișoarei Lina. alecsandri, t. 891, cf. marian, nu. 208, 439, 553. Dacă luminările nunilor curg în timpul cununiei, atunci mirii vor plînge toată viața lor. candrea, f. 45, cf. sevastos, n. 232, 240. Asista în rolul sacru de nună, în dreapta unui mire. c. petrescu, c. v. 177. Păreau că primesc nunți cu nuni și mirese. labiș, p. 41. Vreau să te cunun, C-arn giurat să fiu azi nun. alecsandri, p. p. 114. Se duce mirele cu nunul și nuna la mireasă. h i 25, cf. xvii 298. Un păun Este nun, Păunița E nunița. f (1900), 554. Lui a bună nu i-a fi, Da nici lui, nici nunului Și la toți nuntașii lui. pamfile,c. ț. 65, cf. alr ii 286/531, 784. ◊ (Cu determinări afective) Vine și un răzvan mare, Cu lăute, cu cîntare, În el stînd mărita nună, Țiind in mîni o cunună. pop., ap. gcr ii, 315. Sfînta lunî, Nunî bunî, Sfîntu soari, Socru mari. șe z. ii, 135. ◊ Nun (sau nună) mare sau nunul cel (sau nuna cea) mare v. mare¹ (VI 3). Nun mic (sau nună mică) v. mic (VI 4). 2. s. f. (Transilv.; mai ales în sintagmele fete de nune sau, rar, m., de nun) Fată care însoțește mireasa la cununie și care are anumite atribuții la nuntă; (regional) drușcă, nuntășiță. În Selogi se numesc numai acelea fete nune sa u fete de nune cari merg cu mirele după mireasă. marian, nu. 233. Lîngă mireasă în car șade nuna mare și fetele de nun. id. ib. 619, cf. 189, vaida, alr ii 2 685/141. – Pl: nuni, -e. – lat. nonnus.