nutreț sn [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 66/11 / V: (îvp) năt~, not~, (reg) motrieț, nit~, notrieț, notriț, ~ă sf / Pl: ~uri, (îvp) ~e / E: ml nutricium] 1 Hrană de origine vegetală sau (rar) animală pentru alimentarea animalelor domestice erbivore Si: furaj, (reg) nutriment (3), notrete. 2 (Reg; îe) A-i pune (cuiva) ~ pe darac A căuta să facă rău cuiva, prefăcându-se că-i voiește binele. 3 (Îvp; pgn) Hrană pentru animale. 4 (Îvr) Valoare nutritivă a unui aliment. 5 (Îvr) Hrănire.

NUTREȚ (pl. -țuri) sn. Hrana vitelor și a păsărilor: fînul e cel mal bun ~ pentru cai; lucerna, sparceta, trifoiul, măzărichea, etc. sînt plante de ~ [lat. nutrĭcium].

NUTREȚ, nutrețuri, s. n. Nume dat plantelor care servesc (verzi, uscate sau murate) ca hrană animalelor domestice erbivore; hrana animalelor constituită din aceste plante. V. furaj. Nutrețul se împuțina și pe la oamenii cei mai cu stare. AGÎRBICEANU, S. P. 29. I se spuse că focul a pornit de la șirele de nutreț. REBREANU, R. II 116. Se întorcea în grajdul în care îl aștepta nutrețul. GÎRLEANU, L. 33. ♦ (Învechit și popular) Mîncare pentru animale. Patru iepe, sirepe și năbădăioase, legate cu căpestre de fier... Diomede le da nutreț numai carne de oameni. ISPIRESCU, U. 48. Spuie corbii munților Și fiarele codrilor Care-a fost nutrețul lor? ALECSANDRI, P. P. 214.

NUTREȚ ~uri n. Produs de natură vegetală (mai rar animală sau minerală), folosit ca hrană pentru animalele erbivore domestice; furaj. /<lat. nutricium

nutreț n. hrana vitelor și a păsărilor. [Lat. NUTRICIUM, hrană în genere: românește cu sensul restrâns].

motrieț sn vz nutreț

nătreț sn vz nutreț

nitreț sn vz nutreț

notreț sn vz nutreț

notrieț^[1] sn vz nutreț corectat(ă)

notriț sn vz nutreț

nutreță sf vz nutreț

nătréț V. nutreț.

notréț V. nutreț.

nutreț (desp. nu-treț) s. n., pl. nutrețuri

nutreț (nu-treț) s. n., pl. nutrețuri

nutreț s. n. (sil. -treț), pl. nutrețuri

nutreț, pl. nutrețuri

nutreț (nutrețuri), s. n. – Furaj (verde). Lat. nūtrῑcium „nutritiv, alimentar” (Șeineanu, Semasiol., 183; Pușcariu 1210; Candrea-Dens., 1264; REW 6004), păstrat numai în rom. (Rosetti, I, 169); din lat. nūtrῑre, din care s-a format în sec. XIX, nutri, vb. (a hrăni), vb. pe care Pușcariu 1209 îl semnala în mod greșit ca tradițional. – Der. nutritiv, adj. din fr. nutritif; nutriment, s. n. (aliment), din lat. nutrimentum, sec. XIX; nutritor, adj. (hrănitor), după fr. nourrissant; nutriți(un)e, s. f., din fr. nutrition.

nutreț sn. sg. (glum.) alimente, mâncare.

NUTREȚ s. furaj, (înv. și pop.) strânsură, (reg.) nutriment, zaherea. (~ pentru vite.)

NUTREȚ s. furaj, (înv. și pop.) strînsură, (reg.) nutriment, zaherea. (~ pentru vite.)