nuanțare sf [At: NEGULICI / P: nu-an~ / Pl: ~țări / E: nuanța] 1 Colorare prin parcurgerea progresivă a gamei nuanțelor unei culori. 2 Armonizare a culorilor. 3 Colorare în nuanțe diferite. 4 (Fig) Punere în evidență (prin treceri subtile, gradate) Si: colorare.

NUANȚARE, nuanțări, s. f. Acțiunea de a nuanța și rezultatul ei.

NUANȚARE s.f. Acțiunea de a nuanța și rezultatul ei. [Pron. nu-an-. / < nuanța].

nuanțare (desp. nu-an-) s. f., g.-d. art. nuanțării; pl. nuanțări

nuanțare (nu-an-) s. f., g.-d. art. nuanțării; pl. nuanțări

nuanțare s. f. (sil. nu-an-), g.-d. art. nuanțării; pl. nuanțări

nuanțez, -țare inf. s

NUANȚARE s. v. dozare.

NUANȚARE s. dozaj, dozare, gradare. (~ efectelor.)

NUANȚARE s. f. Acțiunea de a nuanța și rezultatul ei; variație, gradație (de tonalitate, fig. de expresie etc.). cf. NEGULICI, PONTBRIANT, D., LM, DDFR. Mersul cugetării sale înaintează printre excepții, explicații și nuanțări. VIANU, m. 191. Basmul... are o desfășurare domoală, cu nuanțări lirice, care te transportă. LL I, 72. – Pronunțat: nu-an-. – pl.: nuanțări, – v. nuanța.