NUANȚARE s. f. Acțiunea de a nuanța și rezultatul ei; variație, gradație (de tonalitate, fig. de expresie etc.). cf. NEGULICI, PONTBRIANT, D., LM, DDFR. Mersul cugetării sale înaintează printre excepții, explicații și nuanțări. VIANU, m. 191. Basmul... are o desfășurare domoală, cu nuanțări lirice, care te transportă. LL I, 72. – Pronunțat: nu-an-. – pl.: nuanțări, – v. nuanța.