19 definiții pentru nuanță


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

nuanță sf [At: I. GOLESCU, C. / P: nu-an~ / V: (înv) ~ansă, niuansuri snp / Pl: ~țe / E: fr nuance] 1 Fiecare dintre varietățile unei culori, determinată de variația cantităților în care se combină culorile componente Si: ton, tonalitate, (rar) tentă. 2 (Pgn) Culoare. 3 (Fig) Fiecare dintre aspectele puțin deosebite între ele pe care le poate lua sau cu care poate fi înzestrat un lucru, o ființă, un fenomen, facându-l expresiv. 4 (Fig) Deosebire ușoară între elemente de același fel. 5 (Spc; fig) Aspect ușor deosebit al sensului de bază al unui cuvânt. 6 (Spc; fig) Aspect particular al unei opțiuni politice. 7 (Fig) Variantă. 8 (Fig) Varietate. 9 (Fig) Ceea ce se adaugă esențialului, modificându-l ușor. 10 (Fig) Notă particulară, imperceptibil marcată Si: accent. 11 (Spc) Variație de intensitate a sunetului.

NUÁNȚĂ, nuanțe, s. f. 1. Fiecare dintre varietățile unei culori, determinată de compoziția sa cromatică. ♦ P. gener. Culoare. 2. Fig. Diferență foarte mică între aspecte sau lucruri de același gen; varietate de manifestare a unei acțiuni, a unui sunet, a unei senzații etc. ♦ Aspect ușor deosebit al sensului de bază al unui cuvânt. ♦ Ceea ce se adaugă esențialului, modificându-l ușor; caracter, notă particulară. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuance.

NUÁNȚĂ, nuanțe, s. f. 1. Fiecare dintre varietățile unei culori, determinată de compoziția sa cromatică. ♦ P. gener. Culoare. 2. Fig. Diferență foarte mică între aspecte sau lucruri de același gen; varietate de manifestare a unei acțiuni, a unui sunet, a unei senzații etc. ♦ Aspect ușor deosebit al sensului de bază al unui cuvânt. ♦ Ceea ce se adaugă esențialului, modificându-l ușor; caracter, notă particulară. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuance.

NUÁNȚĂ, nuanțe, s. f. 1. Fiecare din varietățile unei culori provenită fie din diferențele de intensitate luminoasă, fie din diferențele de calitate ale tonului cromatic. Nu lipsește... nici o nuanță în felul cum pe deasupra lor sînt distribuite colorile. BOGZA, C. O. 280. Aurul avea nuanțe verzui, vechi; reliefurile puțin tocite. C. PETRESCU, 325. El mă făcea să deosebesc toate nuanțele verdelui de pe frunze – nuanțe închise, vii sau argintate de soare. DEMETRESCU, O. 144. ♦ Culoare simplă care nu poate fi obținută prin suprapunerea mai multor culori diferite. 2. Fig. Deosebire ușoară și aproape nesimțită între aspecte, lucruri etc.; varietate de manifestare a unui sunet, a unei acțiuni, a unei senzații etc. Din bogăția de sinonime se vor diferenția nuanțele. SADOVEANU, E. 38. Era întîia oară cînd simțeam o nuanță de sentiment în vorbele lui. GALACTION, O. I 209. Nu e aci numai o nuanță, ci o deosebire fundamentală. CAMIL PETRESCU, U. N. 71. Nuanța de ridicul din vorbele lui Mihai păru a-l atinge mai mult decît toate argumentele, fiindcă începu a rîde. D. ZAMFIRESCU, R. 63.

NUÁNȚĂ s.f. 1. Fiecare dintre varietățile, dintre gradele prin care trece o culoare fără a-și pierde calitățile specifice. 2. (Fig.) Diferență ușoară (aproape imperceptibilă) între două lucruri de același gen. ♦ (Muz.) Varierea execuției din punctul de vedere al intensității sonore. 3. Ceea ce reprezintă o conotație, un adaos la caracterul esențial, de bază. [Pron. nu-an-. / < fr. nuance].

NUÁNȚĂ s. f. 1. fiecare dintre varietățile unei culori. 2. (fig.) diferență ușoară, imperceptibilă între aspecte, lucruri de același gen. ◊ (muz.) gradul de intensitate al unui sunet. ◊ caracter, notă particulară; conotație. (< fr. nuance)

NUÁNȚĂ ~e f. 1) Fiecare dintre varietățile pe care le poate avea o culoare sau un sunet, privite sub raportul intensității. 2) fig. Fiecare dintre formele de manifestare a unei realități în procesul trecerii de la o stare la alta. ~e de sens. 3) fig. Diferență ușoară, abia sesizabilă, dintre lucruri de același fel. O ~ nouă. 4) fig. Trăsătură suplimentară; coloratură slabă de altă natură. ~ de tristețe. [G.-D. nuanței; Sil. nu-an-] /<fr. nuance

nuanță f. 1. grad de intensitate a unei colori; 2. diferență foarte ușoară; 3. fig. delicateță a limbei.

nuánță f., pl. e (fr. nuance, d. nuer = nuancer, a nuanța, d. nue = nuage, nour). Fel de coloare, diferență între gradele uneĭ colorĭ: roșiaticu e o nuanță de roș, verzuĭu una de verde. Fig. Slabă diferență: nuanță între opțiunĭ. Muz. Grad de forță saŭ de dulceață a sunetelor.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

nuánță (nu-an-) s. f., g.-d. art. nuánței; pl. nuánțe

nuánță s. f. (sil. nu-an-), g.-d. art. nuánței; pl. nuánțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

NUÁNȚĂ s. tentă, ton, (înv.) vopsea. (Material textil în mai multe ~.)

NUANȚĂ s. ton, (înv.) vopsea. (Material textil în mai multe ~.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

nuánță (nuánțe), s. f. – Varietate cromatică. Fr. nuance.Der. nuanța, vb. (a da nuanță), din fr. nuancer.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

nuanță, semne de ~ v. dinamice, semne.

NUÁNȚĂ s. f. (cf. fr. nuance): valoare, varietate, aspect pe care-l poate îmbrăca, în anumite condiții, o parte secundară de propoziție sau o propoziție subordonată, datorită elementelor introductive, datorită conținutului lexical și felului de formare a termenilor prin care sunt exprimate sau pe care îi determină, sau datorită topicii acestor unități etc. Se poate vorbi astfel despre o n. lexicală sau despre o n. gramaticală ce poate caracteriza, la un moment dat, o anumită unitate sintactică: la atributul adjectival se discută, de exemplu, despre mai multe n. lexicale (calitatea, cantitatea, acțiunea, relația, originea, locul, timpul, materia, destinația) și gramaticale (posesia – dependența, apartenența; subiectul, obiectul); la atributul substantival în genitiv se vorbește despre mai multe n. lexicale (materia, conținutul, originea, calitatea, locul, timpul) și gramaticale (posesia – dependența, apartenența; subiectul, obiectul, denumirea, scopul, termenul calificat, termenul comparat, superlativul); la atributul pronominal în genitiv se vorbește despre mai multe n. gramaticale (posesia – posesorul, obiectul posedat, dependența, apartenența; subiectul, obiectul); la atributul substantival în dativ se discută despre mai multe n. lexicale (filiația, vecinătatea, prietenia, dușmănia) și gramaticale (obiectul, scopul); la atributul pronominal în dativ se vorbește despre mai multe n. gramaticale (posesia – posesorul, apartenența, dependența; subiectul, obiectul); la atributul substantival în acuzativ se discută despre mai multe n. lexicale (materia, calitatea, conținutul, originea, măsura, timpul, locul) și gramaticale (posesia – posesorul, obiectul posedat, dependența, apartenența; subiectul, obiectul, partitivul, relația, denumirea, scopul, comparația, termenul calificat, termenul numărat, superlativul); la atributul pronominal în acuzativ se vorbește despre mai multe n. gramaticale (obiectul, posesia, dependența, partitivul, comparația, termenul calificat); la atributul substantival apozițional despre mai multe n. lexicale (numele, profesia, naționalitatea, provincia de origine, însușirea) și gramaticale (obiectul, termenul determinat); la atributul circumstanțial despre n. lexicale (timpul, cauza, condiția și concesia); la complemente despre n. lexicale (la complementul direct: măsura; la complementul indirect: locul și condiția; la complementul de agent: cauza și instrumentul; la circumstanțialul de loc: modul, atribuirea și excepția; la circumstanțialul de timp: locul, modul, instrumentul, cauza, asocierea; la circumstanțialul de cauză: atribuirea, modul și timpul; la circumstanțialul de scop: atribuirea; la circumstanțialul de mod: locul; la circumstanțialul instrumental: modul; la circumstanțialul condițional: instrumentul, asocierea, modul și timpul; la circumstanțialul sociativ: instrumentul și modul; la circumstanțialul de relație: atribuirea și timpul; la circumstanțialul de excepție: modul; la circumstanțialul opozițional: locul; la circumstanțialul cumulativ: asocierea); la elementul predicativ suplimentar despre n. lexicale (modul, determinarea atributivă); la subordonate despre mai multe n. lexicale (la completiva indirectă: obiectul direct și condiția; la circumstanțiala de loc: modul; la circumstanțiala de mod: obiectul direct; la circumstanțiala de timp: condiția; la circumstanțiala de cauză: obiectul indirect, timpul și condiția; la circumstanțiala condițională: obiectul indirect și timpul; la circumstanțiala finală: obiectul indirect; la circumstanțiala consecutivă: timpul; la circumstanțiala concesivă: timpul; la circumstanțiala opozițională: comparația; la circumstanțiala de excepție: cumulul și modul). Nuanțele sunt deci „coloraturi”, valori secundare ale valorilor fundamentale ce caracterizează diversele unități sintactice din propoziție și din frază, motiv pentru care nu este recomandabil (pentru evitarea disoluției definițiilor și a îngreunării acestora) ca ele să figureze pe același plan în denumirea acestora (ca de exemplu: atribut subiectiv, obiectiv, final, temporal, cauzal, condițional, concesiv etc.; complement indirect condițional, complement de agent cauzal sau instrumental etc.; completivă indirectă condițională, cauzală condiționată etc.) așa cum le găsim în unele lucrări de gramatică și culegeri de exerciții.

Intrare: nuanță
  • silabație: nu-an-ță
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • nuanță
  • nuanța
plural
  • nuanțe
  • nuanțele
genitiv-dativ singular
  • nuanțe
  • nuanței
plural
  • nuanțe
  • nuanțelor
vocativ singular
plural

nuanță

  • 1. Fiecare dintre varietățile unei culori, determinată de compoziția sa cromatică.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 3 exemple
    exemple
    • Nu lipsește... nici o nuanță în felul cum pe deasupra lor sînt distribuite colorile. BOGZA, C. O. 280.
      surse: DLRLC
    • Aurul avea nuanțe verzui, vechi; reliefurile puțin tocite. C. PETRESCU, 325.
      surse: DLRLC
    • El mă făcea să deosebesc toate nuanțele verdelui de pe frunze – nuanțe închise, vii sau argintate de soare. DEMETRESCU, O. 144.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin generalizare Culoare simplă care nu poate fi obținută prin suprapunerea mai multor culori diferite.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: culoare
  • 2. figurat Diferență foarte mică între aspecte sau lucruri de același gen; varietate de manifestare a unei acțiuni, a unui sunet, a unei senzații etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 3 exemple
    exemple
    • Era întîia oară cînd simțeam o nuanță de sentiment în vorbele lui. GALACTION, O. I 209.
      surse: DLRLC
    • Nu e aci numai o nuanță, ci o deosebire fundamentală. CAMIL PETRESCU, U. N. 71.
      surse: DLRLC
    • Nuanța de ridicul din vorbele lui Mihai păru a-l atinge mai mult decît toate argumentele, fiindcă începu a rîde. D. ZAMFIRESCU, R. 63.
      surse: DLRLC
    • 2.1. Aspect ușor deosebit al sensului de bază al unui cuvânt.
      surse: DEX '09 DEX '98 un exemplu
      exemple
      • Din bogăția de sinonime se vor diferenția nuanțele. SADOVEANU, E. 38.
        surse: DLRLC
    • 2.2. muzică Varierea execuției din punctul de vedere al intensității sonore.
      surse: DN
    • 2.3. Ceea ce se adaugă esențialului, modificându-l ușor; caracter, notă particulară.
      surse: DEX '09 DEX '98 DN MDN '00 sinonime: caracter conotație notă

etimologie: