NUANȚĂ s. f. (cf. fr. nuance): valoare, varietate, aspect pe care-l poate îmbrăca, în anumite condiții, o parte secundară de propoziție sau o propoziție subordonată, datorită elementelor introductive, datorită conținutului lexical și felului de formare a termenilor prin care sunt exprimate sau pe care îi determină, sau datorită topicii acestor unități etc. Se poate vorbi astfel despre o n. lexicală sau despre o n. gramaticală ce poate caracteriza, la un moment dat, o anumită unitate sintactică: la atributul adjectival se discută, de exemplu, despre mai multe n. lexicale (calitatea, cantitatea, acțiunea, relația, originea, locul, timpul, materia, destinația) și gramaticale (posesia – dependența, apartenența; subiectul, obiectul); la atributul substantival în genitiv se vorbește despre mai multe n. lexicale (materia, conținutul, originea, calitatea, locul, timpul) și gramaticale (posesia – dependența, apartenența; subiectul, obiectul, denumirea, scopul, termenul calificat, termenul comparat, superlativul); la atributul pronominal în genitiv se vorbește despre mai multe n. gramaticale (posesia – posesorul, obiectul posedat, dependența, apartenența; subiectul, obiectul); la atributul substantival în dativ se discută despre mai multe n. lexicale (filiația, vecinătatea, prietenia, dușmănia) și gramaticale (obiectul, scopul); la atributul pronominal în dativ se vorbește despre mai multe n. gramaticale (posesia – posesorul, apartenența, dependența; subiectul, obiectul); la atributul substantival în acuzativ se discută despre mai multe n. lexicale (materia, calitatea, conținutul, originea, măsura, timpul, locul) și gramaticale (posesia – posesorul, obiectul posedat, dependența, apartenența; subiectul, obiectul, partitivul, relația, denumirea, scopul, comparația, termenul calificat, termenul numărat, superlativul); la atributul pronominal în acuzativ se vorbește despre mai multe n. gramaticale (obiectul, posesia, dependența, partitivul, comparația, termenul calificat); la atributul substantival apozițional despre mai multe n. lexicale (numele, profesia, naționalitatea, provincia de origine, însușirea) și gramaticale (obiectul, termenul determinat); la atributul circumstanțial despre n. lexicale (timpul, cauza, condiția și concesia); la complemente despre n. lexicale (la complementul direct: măsura; la complementul indirect: locul și condiția; la complementul de agent: cauza și instrumentul; la circumstanțialul de loc: modul, atribuirea și excepția; la circumstanțialul de timp: locul, modul, instrumentul, cauza, asocierea; la circumstanțialul de cauză: atribuirea, modul și timpul; la circumstanțialul de scop: atribuirea; la circumstanțialul de mod: locul; la circumstanțialul instrumental: modul; la circumstanțialul condițional: instrumentul, asocierea, modul și timpul; la circumstanțialul sociativ: instrumentul și modul; la circumstanțialul de relație: atribuirea și timpul; la circumstanțialul de excepție: modul; la circumstanțialul opozițional: locul; la circumstanțialul cumulativ: asocierea); la elementul predicativ suplimentar despre n. lexicale (modul, determinarea atributivă); la subordonate despre mai multe n. lexicale (la completiva indirectă: obiectul direct și condiția; la circumstanțiala de loc: modul; la circumstanțiala de mod: obiectul direct; la circumstanțiala de timp: condiția; la circumstanțiala de cauză: obiectul indirect, timpul și condiția; la circumstanțiala condițională: obiectul indirect și timpul; la circumstanțiala finală: obiectul indirect; la circumstanțiala consecutivă: timpul; la circumstanțiala concesivă: timpul; la circumstanțiala opozițională: comparația; la circumstanțiala de excepție: cumulul și modul). Nuanțele sunt deci „coloraturi”, valori secundare ale valorilor fundamentale ce caracterizează diversele unități sintactice din propoziție și din frază, motiv pentru care nu este recomandabil (pentru evitarea disoluției definițiilor și a îngreunării acestora) ca ele să figureze pe același plan în denumirea acestora (ca de exemplu: atribut subiectiv, obiectiv, final, temporal, cauzal, condițional, concesiv etc.; complement indirect condițional, complement de agent cauzal sau instrumental etc.; completivă indirectă condițională, cauzală condiționată etc.) așa cum le găsim în unele lucrări de gramatică și culegeri de exerciții.