10 definiții pentru nesocotință


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

NESOCOTÍNȚĂ, nesocotințe, s. f. 1. Lipsă de judecată, de înțelepciune, de chibzuință (în acțiuni); p. ext. ușurință, imprudență (în acțiuni). 2. Faptă sau vorbă de om nesocotit (1); nechibzuință, nesăbuință, prostie. – Pref. ne- + socotință.

nesocotință sf [At: CORESI, EV. 266 / Pl: (4) ~țe / E: ne- + socotință] 1 Lipsă de judecată, de înțelepciune, de chibzuință în acțiuni Si: neghiobie (2), nebunie (6), (înv) nesocoteală, nesocotire (2). 2 (Pex) Imprudență în acțiuni Si: nesocotire (2). 3 (Înv) Nepăsare (5). 4 Faptă, vorbă etc. de om lipsit de judecată Si: nechibzuință, necugetare, nesăbuință, prostie.

NESOCOTÍNȚĂ, nesocotințe, s. f. 1. Lipsă de judecată, de înțelepciune, de chibzuință (în acțiuni); p. ext. ușurință, imprudență (în acțiuni). 2. Faptă sau vorbă de om nesocotit (1); nechibzuință, nesăbuință, prostie. – Ne- + socotință.

NESOCOTÍNȚĂ, nesocotințe, s. f. Lipsă de chibzuială; ușurință, nechibzuință; imprudență; p. ext. (concretizat) faptă, vorbă etc. nechibzuită. Am să te pedepsesc amar pentru nesocotința ta. ISPIRESCU, L. 87. Simți urmările nesocotinței sale. NEGRUZZI, S. I 25. Îl vom vedea... generos pînă la nesocotință. BĂLCESCU, O. II 272.

nesocotínță f., pl. e. Nechibzuință, purtare de om nesocotit.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

nesocotínță (înv.) s. f., g.-d. art. nesocotínței; pl. nesocotínțe

nesocotínță s. f., g.-d. art. nesocotínței; pl. nesocotínțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

NESOCOTÍNȚĂ s. 1. v. imprudență. 2. v. prostie.

NESOCOTINȚĂ s. 1. imprudență, nechibzuință, necugetare, neprevedere, nesăbuință, nesăbuire. (A comis o ~.) 2. gogomănie, nătîngie, neghiobie, nerozie, prostie, stupiditate, (rar) netoție, (înv. si reg.) nătărăie. (A spus o ~.)

Intrare: nesocotință
nesocotință substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • nesocotință
  • nesocotința
plural
  • nesocotințe
  • nesocotințele
genitiv-dativ singular
  • nesocotințe
  • nesocotinței
plural
  • nesocotințe
  • nesocotințelor
vocativ singular
plural

nesocotință

  • 1. Lipsă de judecată, de înțelepciune, de chibzuință (în acțiuni).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 3 exemple
    exemple
    • Am să te pedepsesc amar pentru nesocotința ta. ISPIRESCU, L. 87.
      surse: DLRLC
    • Simți urmările nesocotinței sale. NEGRUZZI, S. I 25.
      surse: DLRLC
    • Îl vom vedea... generos pînă la nesocotință. BĂLCESCU, O. II 272.
      surse: DLRLC
  • 2. Faptă sau vorbă de om nesocotit.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: nechibzuință nesăbuință prostie

etimologie:

  • Prefix ne- + socotință.
    surse: DEX '09