negustor, ~oare smf [At: (a. 1784) GCR, II, 138/2 / V: (reg) năgoțâtori, năgustori, ~găstoriu, ~goțâtători, ~storiu, ~guțutori, nig~ / Pl: ~i, ~oare / E: cf lat negotiatorius] 1 Persoană care se ocupă cu comerțul particular Si: comerciant, (înv) negociator (1), negociant (1), (îvp) neguțător (1). 2 (Îe) ~ greu ca fulgul de apă (sau cu marfă de un leu) sau ~ de piei de cloșcă (sau de ploșniță, de purici) Negustor (1) sărac, care face comerț cu mărfuri mărunte, lipsite de valoare.

NEGUSTOR, negustori, s. m. Persoană care se ocupă cu comerțul particular; comerciant. Mi-a dat un răvaș pecetluit către un negustor bogat din Brăila. GALACTION, O. I 77. Iaca și codrul Grumăzeștilor, grija negustorilor și spaima ciocoilor. CREANGĂ, P. 119. De-ar fi dorul vînzător, Eu m-aș face negustor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 92. – Variantă: (învechit și regional) neguțător (SADOVEANU, D. P. 48, ISPIRESCU, L. 24, ALEXANDRESCU, M. 373) s. m.

NEGUSTOR ~i m. Persoană care se ocupă cu comerțul particular; comerciant. /<lat. negotiatorius

negustor (neguțător) m. comerciant. [Lat. NEGOTIATOREM].

negustór, -eásă s., pl. f ese (d. neguțător). Comerciant, acela care vinde marfă.

năgustori sm vz negustor

năguțutori sm vz negustor

negăstori sm vz negustor

negoțitor sm vz negustor

negustoriu sm vz negustor

nigustor sm vz negustor

niguțâtor sm vz negustor

neguțător m. V. negustor.

negustor s. m., pl. negustori

negustor s. m., pl. negustori

negustor s. m., pl. negustori

negustor sb. m., -reasă sb. f.

NEGUSTOR s. v. comerciant.

NEGUSTOR s. comerciant, (înv. și reg.) sfîrnar, (reg.) tîrguitor, (înv.) cupeț, negociant, negociator, privătar.

negustor de fitile de candelă / de piei de cloșcă expr. (peior.) mic afacerist, întreprinzător.