22 de definiții pentru obligatoriu obligator


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

obligatoriu, ~ie a [At: (a. 1866) URICARIUL, X, 366 / V: (reg) obligator, ~gătoriu, ~gător / Pl: ~ii și (nob, af) ~ie / E: lat obligatorius, fr obligatoire] 1 Care trebuie urmat întocmai Si: impus. 2 Care trebuie făcut Si: impus. 3 Care nu poate lipsi Si: indispensabil.

OBLIGATÓRIU, -IE, obligatorii, adj. Care trebuie urmat întocmai, care trebuie făcut, îndeplinit; impus. ♦ (Rar) Care nu poate lipsi; indispensabil. [Var.: obligatór, -óare adj.] – Din lat. obligatorius, fr. obligatoire.

OBLIGATÓRIU, -IE, obligatorii, adj. Care trebuie urmat întocmai, care trebuie făcut, îndeplinit; impus. ♦ (Rar) Care nu poate lipsi; indispensabil. [Var.: obligatór, -oáre adj.] – Din lat. obligatorius, fr. obligatoire.

OBLIGATÓRIU, -ÓRIE, obligatorii, adj. (Și în forma obligator) Care trebuie urmat întocmai, care trebuie făcut, îndeplinit. V. impus. Adevărurile științelor sînt deopotrivă obligatorii pentru fiecare. GHEREA, ST. CR. III 198. – Variantă: obligatór, -oáre adj.

OBLIGATÓRIU, -IE adj. Care are puterea de a obliga (potrivit unei legi); obligațional. ♦ Care trebuie făcut potrivit anumitor legi, care nu este facultativ. [Pron. -riu, var. obligator, -oare adj. / cf. lat. obligatorius, fr. obligatoire].

OBLIGATÓRIU, -IE adj. care are puterea de a obliga; obligațional. ◊ care trebuie făcut potrivit anumitor legi, care nu este facultativ; impus. (< lat. obligatorius, fr. obligatoire)

OBLIGATÓRIU ~e (~i) 1) De care este obligat oricine să țină cont; care se impune. Regulă ~e. 2) Care trebuie realizat numaidecât. Serviciu militar ~. [Sil. -bli-, -riu] /<lat. obligatorius, fr. obligatoire

obligatoriu a. 1. ce are puterea de a obliga: clauză obligatorie; 2. la care e obligat: instrucțiune obligatorie.

*obligatóriŭ, -ie adj. (lat. obligatorius). Care are puterea legală de a obliga: clauză, instrucțiune obligatorie.

obligator2, ~oare a vz obligatoriu

obligător, ~oare a vz obligatoriu

obligătoriu, -ie a vz obligatoriu

OBLIGATÓR, -OÁRE adj. v. obligatoriu.

OBLIGATÓR, -OÁRE adj. v. obligatoriu.

OBLIGATÓR, -OÁRE adj. v. obligatoriu.

OBLIGATÓR, -OÁRE adj. v. obligatoriu.

*obligatór, -oáre adj. Care obligă. Obligatoriŭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

obligatóriu [riu pron. rĭu] (o-bli-) adj. m., f. obligatórie (-ri-e); pl. m. și f. obligatórii

obligatóriu adj. m. (sil. -bli-) [-riu pron. -rĭu], f. obligatórie (sil. -ri-e); pl. m. și f. obligatórii

obligatoriu, -rie; -rii pl. m. și f.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

OBLIGATÓRIU adj., adv. 1. adj. v. neapărat. 2. adv. v. indispensabil. 3. adv. v. morțiș.

OBLIGATORIU adj., adv. 1. adj. neapărat, necesar. (Lucruri de ~ trebuință.) 2. adv. indispensabil, neapărat, (rar) necesarmente. (Este ~ să te duci acolo.) 3. adv. morțiș, musai, neapărat, negreșit, numaidecît, (rar) necesarmente, (înv. și reg.) nepristan, nesmintit, numai, (înv.) nelipsit. (Ține ~ să...)

Obligatoriu ≠ facultativ, neobligatoriu

Intrare: obligatoriu
obligatoriu adjectiv
  • silabație: o-bli-
  • pronunție: obligatorĭu
adjectiv (A109)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • obligatoriu
  • obligatoriul
  • obligatoriu‑
  • obligatorie
  • obligatoria
plural
  • obligatorii
  • obligatoriii
  • obligatorii
  • obligatoriile
genitiv-dativ singular
  • obligatoriu
  • obligatoriului
  • obligatorii
  • obligatoriei
plural
  • obligatorii
  • obligatoriilor
  • obligatorii
  • obligatoriilor
vocativ singular
plural
obligator adjectiv
adjectiv (A66)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • obligator
  • obligatorul
  • obligatoru‑
  • obligatoare
  • obligatoarea
plural
  • obligatori
  • obligatorii
  • obligatoare
  • obligatoarele
genitiv-dativ singular
  • obligator
  • obligatorului
  • obligatoare
  • obligatoarei
plural
  • obligatori
  • obligatorilor
  • obligatoare
  • obligatoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

obligatoriu obligator

etimologie: