natriu sns [At: DLR / P: na-triu / E: fr natrium] (Chm) Sodiu.

NATRIU s. n. (Chim.) Sodiu.

NATRIU s.n. (Chim.) Sodiu. [Pron. -triu. / < germ. Natrium, cf. fr. natrium].

NATRIU s. n. sodiu. (< fr. natrium, germ. Natrium)

NATRIU n. Metal alcalin, moale, alb-argintiu, foarte activ din punct de vedere chimic, cu diferite întrebuințări în instalațiile nucleare, în metalurgie, ca reducător; sodiu. /<fr. natrium

* nátriŭ n. (lat. științific natrium, d. ar. natrum, natru). Chim. Rar. Sodiŭ.

NA I. adv. și interj. 1 Iată, ține!: lovește! ~ sînul, tirane barbar! (BOL.); scumpului niciodată să nu-i zici „dă-mi!” ci totdeauna „na!” (PANN). Adesea urmat de pron. ți sau vă: Vizirul îi zise: ...Na-ți-i pe toți, pîn’la unul și du-te cu Dumnezeu (PANN); scoate cele două carboave, zicînd: ...na-vă! Dumnezeu mi-a dat, eu dau și Dumnezeu iar mi-a da (CRG.); zicîndu-ne: ...na-vă marfa noastră, dar plătiți-ne-o scump (JIP.); na-ți-o frîntă, că ți-am dres-o 👉 FRÎNT5 ¶ 2 Însoțește gestul loviturii, bătăii: prinde cucoșul și-i dă o bătaie bună, zicînd: na! ori te ouă, ori du-te de la casa mea (CRG.) ¶ 3 Exprimă uimirea, surpriza, ciuda: na! că mi s’a stins luleaua (ALECS.); na! că făcui pacostea și frăține meu! (CRG.). II. Substantivat: decît doi „ți-oiu da”, mai bine un „na!” (PANN) [bg.].

natriu [riu pron. rĭu] (desp. na-triu) s. n., art. natriul; simb. Na

natriu [riu pron. rĭu] (na-triu) s. n., art. natriul; simb. Na

natriu s. n. (-triu pron. -triu), art. natriul; simb. Na

natriu

NÁTRIU (< fr., germ.) s. n. (CHIM.) Sodiu.

Na, simbol chimic pentru sodiu (natriu).

NATRIU s. v. sodiu.

NATRIU s. (CHIM.) sodiu.

NATRIU subst. (Chim.) Sodiu. DICȚ. – Pronunțat: -tri-u. – Din fr. natrium.