NAIADĂ, naiade, s. f. (Mitol.) Nimfă a izvoarelor, a lacurilor și a apelor curgătoare. [Pr.: na-ia-] – Din fr. naïade.

naiadă sf [At: BELDIMAN, N. P. I, 82/7 / P: na-ia~ / V: (îvr) ~idă, nei~ / Pl: ~de / E: fr naïade] 1 (Mit) Nimfă a izvoarelor, a fântânilor și a apelor curgătoare. 2 (Pex; fig) Femeie foarte frumoasă. 3 (Îdt; șîs ~marină) Plantă care crește pe fundul mării (Naiadea tetrasperma).

*NAIADĂ (pl. -de) sf. 🔱 Nimfă a izvoarelor și a rîurilor (🖼 3302): patru femei carele, întocmai ca niște naiade, erau coperite numai cu vălul cristalin al apei (ALECS.) [fr. < gr.].

NAIADĂ, naiade, s. f. (Mitol.) Nimfă a izvoarelor, a fântânilor și a apelor curgătoare. [Pr.: na-ia-] – Din fr. naïade.

NAIADĂ, naiade, s. f. (Mitol.) Nimfă a izvoarelor și a apelor curgătoare. V. zînă. Un faun rustic c-o naiadă S-au prins de vorbe și de glume. MACEDONSKI, O. I 63. O fîntînă frumoasă, cu apă limpede ca cristalul, în care se giucau naiadele. RUSSO, S. 41.

NAIADĂ s.f. (Mit.) Nimfă, divinitate a izvoarelor și a rîurilor. ♦ (Fig.) Femeie foarte frumoasă, grațioasă. [Pron. na-ia-. / < fr. naïade, it. naiadi, cf. lat., gr. naias].

NAIADĂ s. f. (mit.) nimfă a izvoarelor și a râurilor. ◊ (fig.) femeie foarte frumoasă, grațioasă. (< fr. naïade)

NAIADĂ ~e f. 1) (în mitologia greacă) Zeiță ocrotitoare a izvoarelor, a râurilor și a fântânilor. 2) fig. Femeie tânără, frumoasă și grațioasă; nimfă. [Sil. na-ia-] /<fr. naïade

naiadă f. Mit. nimfă de ape și de izvoare.

* naĭádă f., pl. e (vgr. naĭás, -ádos, d. náo, curg; lat. náias, náiadis). Mit. Ninfă de rîurĭ și izvoare: naĭadele eraŭ fiĭcele luĭ Joĭe. V. driadă, nereidă.

naidă sf vz naiadă

neiadă sf vz naiadă

naiadă (nimfă; plantă) s. f., g.-d. art. naiadei; pl. naiade

naiadă s. f., g.-d. art. naiadei; pl. naiade

naiadă s. f. (sil. -ia-), g.-d. art. naiadei; pl. naiade

naiadă, -de.

naiadă, naiade s. f. (În mitologia greacă) Nimfă a izvoarelor, fântânilor și apelor curgătoare, fiică a lui Zeus sau Okeanos. veșnic tinere și frumoase, naiadele erau înzestrate cu darul profeției și dețineau tainele apelor tămăduitoare și ale vindecărilor miraculoase. – Din fr. naïade (< gr. Naias).

NAIADĂ s. f. 1. (Mitol.) Nimfă a izvoarelor, a fîntînilor și a apelor curgătoare. Astor... pe carele toată oastea îl socotea că iaste libovnicul naidii aceștiia. beldiman, n. p. i, 82/7. Neiadele întristate nu făcea să curgă o undă limpede; flotele lor era totdeauna amari și turburi. pleșoianu, t. iii, 146/12, cf. i. golescu, c. Naiadele duioase au ieșit din rîu. asachi, s. l. i, 148. O fîntînă frumoasă, cu apă limpede... în care se giuca naiadele. russo, s. 41, cf. rom. Lit. 103¹/34, prot.-pop., n. d. A? Cine pe apă se înclină? Stăpînul meu Horațiu, cu mintea cam în zbor, Ar zice că-i naiada acestui mic izvor. alecsandri, t. ii, 197. Un faun rustic c-o naiadă S-au prins de vorbe și de glume. macedonski, o. i, 63. 2. (În dicționarele din trecut; și în sintagma naiadă marină, negulici, costinescu) Numele unei plante care crește în fundul mării (Naiadea tetrasperma). cf. Lm. – pl.: naiade. – Și: (învechit, rar) naidă, neiadă s. f. – Din fr. naïade. – Pentru naidă, cf. ngr. ναιζ, -ιδοζ.