mângâietor, ~oare [At: PSALT. 110 / P: ~gâ-ie~ / V: (îrg) ~găi~, (înv) ~gâni~, ~gâit~, ~găit~, măngăi~, măngănietoriu, măngăit~ / Pl: ~i, ~oare / E: mângâia + -tor] 1 smf, a (Persoană) care face vrăji Si: fermecător, vrăjitor. 2-3 smf, a (Om) amăgitor. 4 a Care încurajează, îmbărbătează. 5 a Care consolează. 6 a Care desfată. 7 a Care dezmiardă.