MÎNGÎIETOR, -OARE, mîngîietori, -oare, adj. (Și în forma mîngîitor; mai ales poetic) Care mîngîie, care încurajează, îmbărbătează; consolator. Soarele de toamnă era prietinos și mîngîietor. SADOVEANU, O. VII 102. De o feminitate mîngîietoare... răspîndea atîta seninătate și bunătate că lumina și locul pe unde trecea. REBREANU, R. I 56. Se lumină întinsa noapte cu poleieli mîngîietoare. MACEDONSKI, O. I 63. ◊ (Substantivat) Ne mutăm la un fierar peste drum dimpreună cu moș Bodrîngă, mîngîitorul nostru. CREANGĂ, O. A. 90. – Variantă: mîngîitor, -oare adj