7 definiții pentru mândruț (adj.)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
MÂNDRUȚ, -Ă, mândruți, -țe, adj., s. m. și f. (Pop.) Diminutiv al lui mândru; (în special) persoană dragă cuiva de sex opus. – Mândru + suf. -uț.
MÂNDRUȚ, -Ă, mândruți, -țe, adj., s. m. și f. (Pop.) Diminutiv al lui mândru; (în special) persoană dragă cuiva de sex opus. – Mândru + suf. -uț.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
mândruț, ~ă smf, a [At: JARNÎK-BÎRSEANU, D. 404 / Pl: ~i, ~e / E: mândru + -uț] 1-18 (Pop; șhp) (Cam) mândru (11-18, 24) Si: mândruc (1-18), mândruică (1-18), mândruliță (1-18), mândruluc (1-18), mândruluț (1-18), mândrușcă (1-18).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
MÎNDRUȚ 2, -Ă, mîndruți, -e, adj. (Popular) Diminutiv al lui mîndru2. 1. v. mîndru2 (2). Cucuruz de pe deluț, Ce ești, bade-așa mîndruț? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 404. 2. v. mîndru2 (4). Zece care ș-o căruță Pline cu fete mîndruțe. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 443.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
mândruț (pop.) adj. m., s. m., pl. mândruți; adj. f., s. f. mândruță, pl. mândruțe
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
mândruț (pop.) adj. m., s. m., pl. mândruți; adj. f., s. f. mândruță, pl. mândruțe
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
mândruț adj. m., s. m., pl. mândruți; f. sg. mândruță, pl. mândruțe
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare neclasificate
Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.
MÎNDRUȚ, -Ă adj., s. m. și f. (Mai ales în poezia populară) Diminutiv al lui m î n d r u. I. Adj. 1. Cf. m î n d r u (I 3). Cucuruz de pe deluț, Ce ești, bade-așa mîndruț? Că n-ai car cu șase boi, Nici curtea plină de oi. JARNIK-BÎRSEANU, D. 404. 2. Cf. m î n d r u (I 4). Muierușcâ din Bercuț, Cu pieptarul cel mîndruț. JARNIK-BÎRSEANU, D. 371. II. S. m. și f. (Adesea ca termen de adresare) Cf. m î n d r u (II 1). [Balada] abia . . . deacâ ne mai învie amintirea mîndruțelor, cărora vînătorul le destină cîte o „cetină frumoasă de brad verde, neuscat”. ODOBESCU, S. III, 90. Stăi, mîndruță mea, Nu te spăria, Că vrem să glumim Și să te zidim ! ALECSANDRI, P. P. 190. Bădița cel sărăcuț, Zău, acela mi-i drăguț, Că, zău, ăla mi-i mîndruț ! JARNIK-B]RSEANU, D. 38. Merge-un drag de voinicel Cu mîndruță după el. id. ib. 311. Intră în curte, căută încolo și încoace, dădu dintr-o cămară într-alta, dară mîndruță lui nu mai era nicăiuri. SBIERA, ap. DDRF. Să-ți spun, mîndruț, ce-am visat. BUD, P. P. 18. Păsâruică, păsăre, Spune la mîndruță me, Să sine, să nu m-așcepce. DENSUSIANU, Ț. H. 142. D'e-amu, mîndruț, pînă gioi, Poate c-om si amîndoi. T. PAPAHAGI, M. 15. – Pl.: mîndruți, -țe. – Mîndru + suf. -uț.
- sursa: DLR (1913-2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
adjectiv (A1) Surse flexiune: DOR | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |
mândruț, mândruțisubstantiv masculin mândruță, mândruțesubstantiv feminin mândruț, mândruțăadjectiv
- 1. Diminutiv al lui mândru. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Cucuruz de pe deluț, Ce ești, bade-așa mîndruț? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 404. DLRLC
- Zece care ș-o căruță Pline cu fete mîndruțe. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 443. DLRLC
-
- Bădița cel sărăcuț, Zău, acela mi-i drăguț, Că, zău, ăla mi-i mîndruț. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 38. DLRLC
- Amintirea mîndruțelor cărora vînătorul le destină cîte o «cetină frumoasă de brad verde, neuscat». ODOBESCU, S. III 90. DLRLC
- Unde mergi bade-n cocie? – La cosit, soro Mărie, Să cosesc frunza căpșunii, Să iubesc mîndruța lumii. HODOȘ, P. P. 47. DLRLC
- Nu mi-i foame, nu mi-i sete, Nici mi-i dor de codrul verde, Dar mi-i dor de satul meu, Că am trei mîndruțe-n el. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 122. DLRLC
-
-
etimologie:
- Mândru + sufix -uț. DEX '98 DEX '09