muscalagiu [At: ODOBESCU, S. III, 111 / V: mas~, masha~ / Pl: ~ii / E: miskalci] 1 sm (Îvp) Naist. 2 s Nai (1).

MUSCALAGIU, muscalagii, s. m. (Regional) Muzicant care cîntă din muscal³, cîntăreț din nai. Doi vioriști bătrîni, un țambalagiu, adolescent tuciuriu și un muscalagiu voinic, cu albeață la ochi, ridicau din umeri, plini de respect și de frică. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 232. Acolo sînt și... trîmbițași, și toboșari, și muscalagii cu naiul. ODOBESCU, S. III 111.

muscalagiu m. lăutar care cântă din muscal: toboșarii și muscalagii OD. [Turc. MISKALDJY].

muscalagíŭ m. (d. muscal 2). Cîntăreț din muscal, naingiŭ.

mascalagiu sm vz muscalagiu

mashalagiu sm vz muscalagiu

muscalagiu (înv., pop.) s. m., art. muscalagiul; pl. muscalagii, art. muscalagiii (desp. -gi-ii)

muscalagiu (înv., pop.) s. m., art. muscalagiul; pl. muscalagii, art. muscalagiii (-gi-ii)

muscalagiu s. m., art. muscalagiul; pl. muscalagii, art. muscalagiii

muscalagiu

MUSCALAGIU s. v. nai, naist.

muscalagiu s. v. NAI. NAIST.

MUSCALAGIU subst. (Învechit și popular) S. m. Naist. Trîmbițași și toboșari și muscalagii cu naiul. ODOBESCU, S. III, 111. Maestrul muscalagiu cîntă Ciocîrlia. DELAVRANCEA, ap. TDRG, Cf. ȘIO III, 266, TDRG, DR. III, 445, BUL. FIL. VII-VIII, 240. Muscalagiul avea o voce bărbătească, ușoară, care se mlădia iscusit după întortochelile dulci ale cîntecelor. CAMIL PETRESCU, O. I, 307. Lăutari, cobzari, cimpoieri, muscalagii le cînta. MAT. FOLK. 649, cf. PAMFILE, S. V. 40. 2. Subst. Nai (1) Înhăitat cu Pan, îl tot auzise cîntînd din nai (muscalagiu) și îi căzuse tronc la inimă cîntecul lui. ISPIRESCU, U. 109, cf. H IX 442. – Pl.: (1) muscalagii. – Și: mascalagiu (POLIZU, ZEITSCHRIFT, XVIII, 104), mashalagIu (POLIZU) s. m. – Din tc. miskalcı.

MASCALAGIU s.m. v. muscalagiu.

MASHALAGÍU s. m. v. muscalagiu.