MUSCALAGIU subst. (Învechit și popular) S. m. Naist. Trîmbițași și toboșari și muscalagii cu naiul. ODOBESCU, S. III, 111. Maestrul muscalagiu cîntă Ciocîrlia. DELAVRANCEA, ap. TDRG, Cf. ȘIO III, 266, TDRG, DR. III, 445, BUL. FIL. VII-VIII, 240. Muscalagiul avea o voce bărbătească, ușoară, care se mlădia iscusit după întortochelile dulci ale cîntecelor. CAMIL PETRESCU, O. I, 307. Lăutari, cobzari, cimpoieri, muscalagii le cînta. MAT. FOLK. 649, cf. PAMFILE, S. V. 40. 2. Subst. Nai (1) Înhăitat cu Pan, îl tot auzise cîntînd din nai (muscalagiu) și îi căzuse tronc la inimă cîntecul lui. ISPIRESCU, U. 109, cf. H IX 442. – Pl.: (1) muscalagii. – Și: mascalagiu (POLIZU, ZEITSCHRIFT, XVIII, 104), mashalagIu (POLIZU) s. m. – Din tc. miskalcı.