mursă¹ sf [At: DOSOFTEI, PS. 225/18 / V: (reg) ~ulsă, mor~ / Pl: ~se / E: ml mulsa] 1 Apă îndulcită cu miere, obținută prin fierberea sau prin spălarea fagurilor storși sau a vaselor și instrumentelor care au servit la storsul fagurilor, la strecuratul mierii. 2 (Reg) Băutură obținută prin fermentare din apă sau lapte îndulcite cu miere, în care se adaugă diferite substanțe aromatice Si: mied (1), hidromel. 3 (Reg) Miere stoarsă din faguri. 4 (Reg) Apă îndulcită cu zahăr Si: sirop. 5 (Spc; Buc) Sirop subțire cu care se ung plăcintele când se scot din cuptor. 6 (Înv) Suc, zeamă, sevă de plante, de fructe, de flori etc. Si: must (2), mustăreață. 7 (Reg; pgn) Sevă. 8 (Spc) Sevă a arborilor Si: must (11), (pop) mustăreață (1), măzgă (1). 9 (Reg) Rachiu fiert întâia oară. 10 (Reg) Must (17).

MURSĂ¹ s. f. (Mold.) 1. Băutură preparată din miere amestecată cu apă sau lapte. Sfînta Duminecă... ia mursa aceea și iute se duce de o toarnă în fîntîna din grădina ursului. CREANGĂ, P. 214. 2. Suc, sevă, zeamă, must. În privința tăriei, cel mai bun este vinul armaș de Cotnar, făcut din poamă grasă, de culoare galbenă și gros la mursă. La HEM 1682. Mursă stoarsă din sacară. ȘEZ. VIII 66.

MURSĂ ~e f. reg. rar Băutură alcoolică slabă, obținută prin fermentarea mierii amestecate cu apă sau cu lapte; hidromel. /<lat. [aqua]mulsa

mursă f. 1. apa ce iese din spălatul fagurilor storși; 2. blastur, taftă neagră ce femeile își puneau pe obraz, ca pielița s’arate mai albă: își făcea murse sau benghiuri FIL.; 3. scobitură pe dinții calului ce se șterge, cu încetul prin rosătură. [Lat. MULSA, hidromel].

1) múrsă f., pl. e (lat. it. mulsa, a. î.). Apă îndulcită cu mĭere orĭ cu zahăr, ca cea care rămîne din spălatu fagurilor storșĭ (rTP. 3, 9-12, 103). Acest ceaĭ e mursă, e foarte dulce. V. med.

morsă³ sf vz mursă

mulsă sf vz mursă¹

mursă (reg., înv.) s. f., g.-d. art. mursei; pl. murse

mursă (reg., înv.) s. f., g.-d. art. mursei; pl. murse

mursă (băutură, aluniță artificială) s. f., g.-d. art. mursei; pl. murse

MURSĂ s. v. hidromel, mied, mișină, must, sevă, sirop, suc.

mursă s. v. HIDROMEL. MIED. MIȘINĂ. MUST. SEVĂ. SIROP. SUC.

mursă (murse), s. f. – 1. Hidromel, melasă cu apă. – 2. Dulceață, partea dulce a unui lucru. – 3. Pulpă de fructe. Origine îndoielnică. Dacă ideea inițială e cea de „dulce”, ar trebui legat de sb. mrs, „zi de dulce”, cf. rom. „dulce” cu același sens; sb. mrsiti „a mînca carne”; bg. mărsjă „a mînca carne în zi prohibită”, rom. a se îndulci. Der. din lat. mulsa „hidromel” (Tiktin; Candrea; Scriban) nu e posibilă fonetic (cf. Graur, BL, V, 106); explicația schimbăriil lui l › r prin intermediul unei influențe gr., cf. sicil. ammursatu „vin dulce” (Diculescu, Elementele, 436), nu pare convingătoare. Dacă acest cuvînt este identic cu mursă, s. f. (benghi, mișină, scobitură pe dinții cailor), după cum pare, atunci se poate presupune că înv., pentru a se obține alunițe artificiale pe față, se folosea pulpa unui anumit fruct; cel de-al doilea sens se explică ușor prin analogie (după Candrea și Scriban, din lat. morsa „mușcătură”).

mursă, murse, (morsă), s.f. – (reg.) 1. Miere de albină amestecată cu apă; mied. Utilizată ca leac pentru diferite boli: „Cu mierea faci on picuț de mursă și descânți cu mursa aceia” (Bilțiu, 1990: 270). 2. Seva copacului; vlastă, mâzgă (ALRRM, 1973: 553). – Lat. (aqua) mulsa „dulce” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

mursă, -e, s.f. – 1. Miere de albină amestecată cu apă; mied. Utilizată ca leac pentru diferite boli: „Cu mierea faci on picuț de mursă și descânți cu mursa aceia” (Bilțiu 1990: 270). 2. Seva copacului; vlastă, mâzgă (ALR 1973: 553). – Lat. (aqua) mulsa (MDA).