15 definiții pentru muritor (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MURITÓR, -OÁRE, muritori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care nu trăiește veșnic, care este în mod inevitabil supus morții. ◊ Expr. Muritor de foame = foarte sărac. 2. S. m. și f. Om (considerat ca ființă trecătoare); pământean. – Muri + suf. -tor.

muritor, ~oare [At: (a. 1648) GCR I, 131/13 / Pl: ~i, ~oare / E: muri1 + -tor] 1-2 smf, a (Ființă) care moare1 (1). 3-4 smf, a (Fig) (Ființă) care este supusă uitării. 5-6 smf a (Îla) ~ de foame (Om) foarte sărac. 7 smf {Liv) Om considerat ca ființă trecătoare Si: pământean. 8 smf (Rar) Muribund (1). 9 a Care este în mod inevitabil supus morții.

MURITÓR, -OÁRE, muritori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care își termină existența prin moarte, care este în mod inevitabil supus morții. ◊ Expr. Muritor de foame = foarte sărac. 2. S. m. și f. Om (considerat ca ființă trecătoare); pământean. – Muri + suf. -tor.

MURITÓR, -OÁRE, muritori, -oare, adj. Care își termină existența prin moarte, supus morții. Tu te coboară pe pămînt, Fii muritor ca mine. EMINESCU, O. I 173. În sfîrșit, așa i-o fost scris, toți sîntem muritori, ALECSANDRI, T. 134. Măria-ta ești muritor și ai să dai sama! NEGRUZZI, S. I 146. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge, a rămîne, a lăsa pe cineva) muritor de foame = a fi (a ajunge etc.) foarte sărac, neavînd ce mînca. Ai lăsa-o pe fata asta muritoare de foame. DUMITRIU, N. 38. Nimeni nu s-a gindit să-l lase pe drumuri muritor de foame. SADOVEANU, O. VII 38. Crizele comerciale și economice lasă muritori de foame mii de lucrători manuali și intelectuali. GHEREA, ST. CR. II 309. ♦ (Substantivat) Om. Nici un muritor n-a cutezat să calce hotarele mele. ISPIRESCU, L. 5. O dată-n viața-i muritorul vede în visul său un chip așa d-ales. EMINESCU, O. IV 78. Muritorul, bun ca blîndul mielușel, Face rele peste rele făr’ s-o știe singur el. HASDEU, R. V. 57.

MURITÓR2 ~i m. Ființă umană, considerată ca fiind trecătoare. * ~ de foame persoană foarte săracă. Simplu ~ (sau ~ de rând) om simplu. /a muri + suf. ~tor

MURITÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care moare; care urmează să moară; pieritor. 2) fig. Care trece repede; care durează puțin; trecător. /a muri + suf. ~tor

muritor a. supus morții: toți oamenii sunt muritori. ║ m. om, femeie: ce muritor fericit!

muritór, -oáre adj. Care moare, mortal, supus morțiĭ: oameniĭ îs muritorĭ. Fig. Trecător, nu etern: faptele bune nu-s muritoare. Subst. Poet. Om, femeĭe: ce muritor fericit!


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

muritór adj. m., s. m., pl. muritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. muritoáre

muritór adj. m., s. m., pl. muritóri; f. sg. și pl. muritoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MURITÓR s., adj. v. muribund.

MURITÓR adj., s. 1. adj. pieritor, (înv.) mortac, mortal. (Ființele sunt ~oare.) 2. s. v. om.

MURITOR adj., s. 1. adj. pieritor, (înv.) mortac, mortal. (Ființele sînt ~.) 2. s. om, pămîntean. (Fericit ~!)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

NIL MORTALIBUS ARDUM EST (lat.) nimic nu este imposibil muritorilor – Horațiu, „Ode”, I, 3, 37. Omul, în cutezanța sa, încearcă și reușește să înfăptuiască lucruri care par a-i depăși puterile.

Intrare: muritor (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • muritor
  • muritorul
  • muritoru‑
plural
  • muritori
  • muritorii
genitiv-dativ singular
  • muritor
  • muritorului
plural
  • muritori
  • muritorilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)