MURITOR, -OARE adj., s. m. și f. 1. A d j. (Și substantivat) (Ființă) care moare¹ (1), care nu trăiește veșnic, care își termină existența prin moarte, supus morții sau, f i g., uitării. Și într-acest trup muritor purta viiața celor fără de trupuri (a. 1648). GCR I, 131/13. Orice iaste muritoriu, cu vreame să petreace (a. 1670). id. ib. 205/16. Nu ți-au fost milă de trupul tău cel muritoriu. MINEIUL (1776), 98^r2/24. Oamenii aseamene fiind toți muritori, aseamene mor bătrîni și tineri. MAIOR, P. 3/25. Muritorul om . . . arată pe omul care este supus morții. CR (1832), 346¹/1. Mă făcea să uit că sînt muritor. MARCOVICI, C. 15/17, cf. 10/22. Îl petreace cu plînsoare, Toată fața muritoare. BĂRAC, A. 33/16. Fă, omule muritori, Din prieteșug amori. CONACHI, P. 80, cf. 107, 271. Măria ta ești muritor și ai să dai sama ! NEGRUZZI, S. I, 146, cf. 149. Așa o fost scris; toți sîntem muritori ! ALECSANDRI, T. I, 134. Tu te coboară pe pămînt, Fii muritor ca mine. EMINESCU, O. I, 173, cf. 172. Faptele bune nu-s muritoare. SCRIBAN, D. ◊ E x p r. Muritor de foame = (om) foarte sărac, care nu are nici ce mînca. Sînt mulți cinstiți, vrednici, dar muritori de foame. GOLESCU, Î. 107. Un om cu o casă de copii cari au rămas muritori de foame din pricina lui. ALECSANDRI, T. 1 699. Ajunsese Nastratin . . . gol și muritor de foame. CARAGIALE, O. IV, 187. Bieții oameni . . . au să ajungă în sapă de lemn, să rămîie . . . fără nimic, ca niște muritori de foame. ISPIRESCU, U. 86. Crizele comerciale și economice. . . lasă muritori de foame mii de lucrători manuali și intelectuali. GHEREA, ST. CR. II, 309. Se gîndea fiecare că . . . nici pămînt de munca n-o sa le mai dea, să rămîie muritori de foame. REBREANU, R. I, 131. Nimeni nu s-a gindit să-l lase pe drumuri, muritor de foame. SADOVEANU, O. VI, 531. 2. S. m. și f. (Livresc) Om (considerat ca ființă trecătoare), pămîntean. Muritorii sînt d-o samă . . . Numai singură virtutea poate a-i deosebi. HELIADE, O. I, 409. Iubitorul de argint, în mijlocul muritorilor adormiți, șade deștept lîngă comoara sa. MARCOVICI, C. 9/9, cf. 11/15. Nici un muritor nu se va învrednici pe astă lume să uzurpeze drepturile tale asupră-mi ! PR. DRAM. 135. Din toți muritorii lumei cel mai în nenorocire . . . Este omul care-ți scrie. CONACHI, P. 99. Să aibă la iubire Dumnezeu pe-o muritoare ? id. ib. 101, cf. 282, 286. Ades muritorul, bun ca blîndul mielușel, Face rele peste rele, făr' s-o știe singur el ! HASDEU, R. V. 57. Să știi că pînă azi nici un muritor n-a cutezat să calce hotarele mele. ISPIRESCU, L. 5, cf. 57. Pe-aici nu-și poartă pașii, de groază, muritorii. CERNA, A, P. 46. Noi visăm și zi și noapte traiul blînd, mulțumitor, Fără griji, așa cum are cel din urmă muritor. EFTIMIU, Î. 175. Astfel poate crește lumina cea fără de amurg a unei umanități în care muritorii îmblînziți se vor simți frați pe pămînt. SADOVEANU, E. 44, cf. id. O. IX, 436. Morții numai leac între muritori nu s-au aflat. ZANNE, P. II, 626. 3. S. m. și f. (Rar) Muribund. Mulți zic muritor în loc de murind. CR (1832), 345²/42. Ajută-mi, te rog, îndrăznețelor fapte-ncepute, Fă să mi-l văd muritor și răpit de-ncruntatele steme. COȘBUC, AE. 196. – Pl.: muritori, -oare. – Muri¹ + suf. -tor.