MUGIRE, mugiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a mugi și rezultatul ei. – V. mugi.

mugire sf [At: DEX / Pl: ~ri / E: mugi] 1 Emitere de sunete prelungi, caracteristice de către unele animale cornute. 2 Producere a unor zgomote puternice și prelungite de către elementele naturii.

MUGIRE, mugiri, s. f. Acțiunea de a mugi și rezultatul ei. – V. mugi.

MUGIRE, mugiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a mugi; fig. urlet, vuiet, clocot. O, mare. lumea spăimîntată De cruntele-ți mugiri Tresare cufundată în triste presimțiri. ALECSANDRI, P. III 99.

mugire (rar) s. f., g.-d. art. mugirii; pl. mugiri

mugire (rar) s. f., g.-d. art. mugirii; pl. mugiri

mugire s. f., g.-d. art. mugirii; pl. mugiri

MUGÍRE s. f. Acțiunea de a m u g i și rezultatul ei. 1. Cf. mugi (I). Cînd Murgilâ-ncurcă calea Dup-al soarelui sfințit, De mugiri răsună valea. BOLLIAC, O. 71. Un balaur. . . Cu mugiri șuierătoare Și-i c-un ochi de foc în frunte Și pe nări el varsă foc ! COȘBUC, B. 178. 2. Cf. mugi (II 2). O ! mare, . . . lumea spăimîntată De cruntele-ți mugiri Tresare cufundată în triste presimțiri. ALECSANDRI, POEZII, 99. – Pl.: mugiri. – V. mugi.