mucenic¹ sm [At: MARIAN, S. R. II, 161 / V: (reg) măce~, măcin~ / Pl: ~ici / E: cf rs dal мучник] (Pop; lpl) Un fel de covrigel preparat din aluat copt sau fiert, cu nuci și cu zahăr sau miere, care se mănâncă în ziua de 9 martie Si: (reg), bradoș, brăduleț, brânduș, sfințișor.

MUCENIC, -Ă, mucenici, -e, s. m. și f. (În religia creștină) 1. Martir din primele timpuri ale creștinismului. Oștean a fost și sfîntul Gheorghe și sfîntul Dimitrie și alți sfinți mucenici. CREANGĂ, A. 9. ◊ (În comparații) Văd și pe Maria, sora lui Andrei, cu aeru-i de mucenică. SADOVEANU, O. VI 430. Și răbda Șandru, răbda ca un mucenic și bătaie și foame îndelungată. MIRONESCU, S. A. 60. 2. (La m,. pl.) Sărbătoare creștină pentru pomenirea celor patruzeci de martiri. ♦ Un fel de colăcei (preparați cu nuci sau cu miere) care se mănîncă în această zi; sfințișori. Ceasuri întregi, uneori toți ai casei răsucesc și împletesc de zor mucenicii, care sînt puși apoi unul lîngă altul pe tablale de lemn. CAMIL PETRESCU, O. I 183.

MUCENIC ~ci m. 1) Persoană care îndură chinuri fizice sau morale pentru ideile, convingerile sale; martir. 2) (la începuturile creștinismului) Creștin ortodox care era supus la suferințe fizice pentru credință. 3) la pl. bis. Sărbătoare creștină în amintirea celor patruzeci de mucenici din Sevastia. 4) Fiecare dintre cei patruzeci de colăcei în formă de opt, copți cu ocazia sărbătorii creștine pentru pomenirea celor patruzeci de martiri. /<sl. mučeniku

mucenic m. 1. martir: marele mucenic Dimitrie CR.; Cei 40 de mucenici, sărbătoarea celor 40 de martiri din Sevastia, ce cade pe 9 Martie, și colacii ce se duc la biserică în acea zi; 2. colăcel fiert cu nuci pisate și cu miere (ce se face la această sărbătoare). [Rus. MUČENIKŬ, lit. cel ce sufere munca sau tortura pentru credința sa].

muceníc m. (sîrb. mučenik, rus. múčenik, vsl. mončenikŭ, d. monka, muncă. V. muncă). Mártir al credințeĭ creștineștĭ. Colac făcut la sărbătoarea celor 40 de mucenicĭ (9 Martie), numit și sfințișor (Mold.) și bradóș (Olt.). – În Munt. măcinic, (după bg. mŭčenik). Fem. mucenică și (vechĭ, d. sîrb. mucenica, rus. múcenica) muceniță. Cp. cu ucenică.

mucenic s. m., pl. mucenici

mucenic s. m., pl. mucenici

mucenic (martir, preparat culinar) s. m., pl. mucenici

mucenic (mucenici), s. m. – 1. Martir. – 2. (S. m. pl.) Sărbătoarea celor 40 de martiri din Sevastia, la 9 martie. – 3. Un fel de covrigi care se servesc de sărbătoarea Sf. Mucenici. Sb. mučenik (Tiktin; Candrea), din sl. mąčenikŭ (Cihac, II, 205), cf. bg. măčenik, cf. muncă. – Der. muceni, vb. (înv., a martiriza); mucenicie (var. mucenie), s. f. (martiriu), din sb. mučenje; mucenicesc, adj. (de mucenic); muceniță, s. f. (martiră), din sb. mučenica.

mucenic În afară de înțelesul de „martir”, mucenic mai are și pe acela de „,colăcel cu nuci” (modul de preparare diferă în diversele regiuni ale țării). La 9 martie este sărbătoarea mucenicilor și cu această ocazie oamenii religioși mănîncă mucenici. Există și varianta măcinic, folosită, după cât; se pare, numai în Muntenia pentru ambele înțelesuri. Această variantă ne îndreaptă, evident, spre bulgară. Dar în dicționarele bulgare apare numai мъченик „martir”. Acad. VI. Georgiev îmi sugerează ideea că, în sensul de „colăcel”, cuvîntul ar putea veni de la мѫка „făină”, nu de la мѫка „chin”. Într-adevăr Dahl inserează în dicționarul său rusesc un derivat de la мука „făină”, мучник, care printre alte înțelesuri, are și pe acela de „plăcintă de secară, sau lipie de grîu în formă de brînzoaică, umplută cu aluat de orz, garnisită cu mazăre sau pur și simplu sărată”. Existența acestui cuvînt dovedește că derivatul mucenic a putut fi format de la мѫка „făină”. Dacă lucrul e adevărat, ar însemna că numai ulterior și din cauza asemănării formale mîncarea a ajuns să fie pusă în legătură cu sărbătoarea. Ar fi deci un exemplu în plus de influență a limbii asupra realității (vezi holeră și trimiterile făcute acolo). Faptul că numele mîncării apare și sub forma măcinic, deși el nu e cunoscut în Bulgaria, nu este o piedică pentru această explicație : fie că a existat în bulgărește și s-a pierdut, fie că a intervenit celălalt cuvînt mucenic, care avea și forma măcinic.

a-i face cuiva mucenicii expr. (adol., iron.) a se îmbăta, a fi în stare avansată de ebrietate.

MUCENIC s. (BIS.) 1. martir, (înv.) martor, mărturie, mărturisitor, otroc. (~ ortodox.) 2. (mai ales la pl.) sfințișor, sfânt, (reg.) bradoș, brăduleț, brânduș. (De 9 martie se mănâncă ~i.)

MUCENIC s. (BIS.) 1. martir, (înv.) martor, mărturie, mărturisitor, otroc. (~ ortodox.) 2. (mai ales la pl.) sfințișor, sfînt, (reg.) bradoș, brăduleț, brînduș. (De 9 martie se mănîncă ~i.)

mucenic, mucenici, s.m. – (rel.) Mucenicii (40 de sfinți), sărbătoare de primăvară (9 martie) de tip agrar, prilej cu care se aduc ofrande din recolta de anul trecut. Femeile fac 40 de colaci sau plăcinte pe care le consumă în familie sau le oferă pomană femeilor văduve sau oamenilor săraci din sat: „Să făcea niște florii din aluat, patruzăci făcea. Femeile din vecini se-nsoță câte patru-cinci laolaltă și puneau tăte fărină păntru aluat. Colăcuțî aveau formă de opt. Să unjea cu ou și se presăra mac peste ele. După aceea le puneau în coș și le duceau la biserică și să sfințe și le dădea la femei văduve mai sărace” (Bilțiu, 2009: 56-57; Suciu de Sus). – Cf. rus mučnik „plăcintă de secară” (DEX, MDA).

MUCENÍC¹ s. m. (Popular; de obicei la pl.) Un fel de covrigel preparat din aluat copt sau fiert, cu nuci și cu zahăr sau cu miere, care se mănîncă în ziua de 9 martie; (regional) sfințișor, bradoș, brăduleț, brînduș. Sărbătoarea cea mai de căpetenie din luna lui martie este a sfinților, din 9 martie, în care zi fac și împart măcinici. MARIAN, S. R. II, 161. Mucenicii sînt covrigi de pastă de făină fierți în apă îndulcită cu zahăr și în care s-au mai pus miezuri de nuci pisate. MANOLESCU, I. 276. Sorbind el cea dinții strachină cu măcinici. KLOPȘTOCK, F. 49. Toți ai casei răsucesc și împletesc de zor mucenicii. CAMIL PETRESCU, O. I, 183. Făcea și mucenici. PAS, Z. I, 61. Ung prunii cu zamă de măcinici. H II 39. Mucenici, tăiței mari și lați ce se fac numai la ,.40 de sfinți„. VICIU, GL. 61. - Pl.: mucenici. – Și: (regional) măcenic (pl. măcenici și, n., măcenice, MARIAN, S. R. II, 161), măciníc s. m. Cf. rus. dial. мучник ”plăcintă de secară, lipie de grîu„, scr. m u č n i k ”spec de mălai„, slovacul m u č n i k ”plăcintă ceh. m o u č n i k „idem” (derivate din slav. comun moķa „făină”).