14 definiții pentru mușcător


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

mușcător, ~oare [At: MOXA, 371/21 / Pl: ~i, ~oare / E: mușca + -(ă)tor] 1-3 a Care mușcă (1-3). 4 a (Fig) Care critică cu severitate, cu vorbe răutăcioase, care este plin de ironie, de sarcasm Si: caustic, înțepător, tăios. 5 sf (Trs) Fiecare dintre cele două capete, care se îmbină, ale cercului de lemn cu care se strâng doagele vaselor. 6 sf (Trs) Crestătură în care se încheie cercul de lemn. 7 sf (Trs) Încheietură a bârnelor la unghiurile casei Si: mușcătură (13). 8 sf (Trs) Loc de îmbinare a căpriorilor casei Si: mușcătură (14). 9 sf (Reg) Praștie. 10 sf (Iht; reg; mpl) Zvârlugă (Cobitis taenia).

MUȘCĂTÓR, -OÁRE, mușcători, -oare, adj. 1. Care mușcă; care provoacă o senzație dureroasă de arsură, de usturime. 2. Fig. (Despre oameni; p. ext. despre cuvinte) Plin de ironie; malițios, caustic, înțepător. – Mușca + suf. -ător.

MUȘCĂTÓR, -OÁRE, mușcători, -oare, adj. 1. Care mușcă; care provoacă o senzație dureroasă de arsură, de usturime. 2. Fig. (Despre persoane; p. ext. despre cuvinte) Plin de ironie; malițios, caustic, înțepător. – Mușca + suf. -ător.

MUȘCĂTÓR, -OÁRE, mușcători, -oare, adj. 1. Care mușcă; (mai ales despre soare puternic, ger etc.) care provoacă o senzație de arsură, de usturime. Cîmpia albă se desfășura în fața lor ca o nesfîrșită mantie de hermină, scînteind în lumina soarelui mușcător. REBREANU, R. I 215. 2. (Despre persoane, p. ext. despre vorbele lor) Caustic, înțepător. începu conversația, făcînd o diatribă spirituală și mușcătoare asupra celor mai multe femei ce văzuse la bal. BOLINTINEANU, O. 378. Dumitru Postelnic era un țăran... nu prea vorbăreț, dar glumeț și cîteodată mușcător din vorbă. ȘEZ. IV 18.

MUȘCĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) (despre câini sau despre alte animale) Care mușcă. 2) Care dă naștere unei senzații neplăcute de durere sau de usturime. Plante ~oare. 3) fig. Care conține aluzii răutăcioase; caustic, înțepător; pișcător; tăios; usturător; urzicător. /a mușca + suf. ~ător

mușcător a. 1. care mușcă; 2. fig. care batjocorește, critică cu răutate: spirit mușcător.

mușcătór, -oáre adj. Care mușcă. Fig. Mordace, pișcător, caustic, care critică cu răutate: spirit mușcător. Adv. În mod mușcător: a vorbi mușcător.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mușcătór adj. m., pl. mușcătóri; f. sg. și pl. mușcătoáre

mușcătór adj. m., pl. mușcătóri; f. sg. și pl. mușcătoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MUȘCĂTÓR adj. v. epigramatic, sarcastic, satiric.

mușcător adj. v. EPIGRAMATIC. SARCASTIC. SATIRIC.

MUȘCĂTOÁRE s. v. zvârlugă.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

mușcătór adj. (reg.) tămâios.

Intrare: mușcător
mușcător adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mușcător
  • mușcătorul
  • mușcătoru‑
  • mușcătoare
  • mușcătoarea
plural
  • mușcători
  • mușcătorii
  • mușcătoare
  • mușcătoarele
genitiv-dativ singular
  • mușcător
  • mușcătorului
  • mușcătoare
  • mușcătoarei
plural
  • mușcători
  • mușcătorilor
  • mușcătoare
  • mușcătoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)