morocănos, ~oasă [At: ALECSANDRI, T. 758 / V: (reg) ~răcan, răc-, ~ogă~ / Pl: ~oși, ~oase / E: morocăni + -os] 1 a (D. oameni) Care vorbește puțin și, atunci când vorbește, obiectează Si: posac, ursuz. 2 a (D. înfățișarea, manifestările oamenilor) Care exprimă o proastă dispoziție sufletească Si: (îrg) moros. 3 a (Rar) Plictisitor, anost. 4 a (Reg) Leneș, încet la minte și la vorbă Si: bleg. 5 smf Idiot. 6 a (Reg) Prefăcut. 7 a (Ban; îf morăcănos) Voinic, bine legat.

MOROCĂNOS, -OASĂ, morocănoși, -oase, adj. Ursuz, posac, posomorit. Pe poartă intră, dîrz și morocănos, bătrînul Mihu. SADOVEANU, O. VII 160. Sub înfățișarea întotdeauna placidă și de atîteaori morocănoasă, eu am avut prilej să aflu ce ascundea. C. PETRESCU, C. V. 301. Moșul meu... este... un bătrîn serios, morocănos. ALECSANDRI, T. 758.

MOROCĂNÓS ~oásă (~óși, ~oáse) Care vădește nemulțumire; cuprins de rea dispoziție; posac; ursuz; acru; posomorât. /a morocăni + suf. ~os

morocănos a. care bombănește într’una, om posac din fire: groși în ceafă și morocănoși AL.

morocănós, -oásă adj. (d. morocănesc; rut. morokliviĭ, amorțitor). Ursuz, care bodogănește mereŭ, moros.

morăcănos, ~oasă a vz morocănos

morogănos, ~oasă a vz morocănos

morocănos adj. m., pl. morocănoși; f. morocănoasă, pl. morocănoase

morocănos adj. m., pl. morocănoși; f. morocănoasă, pl. morocănoase

morocănos adj. m., pl. morocănoși; f. sg. morocănoasă, pl. morocănoase

morocănos, -și.

MOROCĂNOS adj. 1. v. ursuz. 2. posac, răutăcios, ursuz, (fig.) acru. (Vorbea cu ton ~.)

MOROCĂNOS adj. 1. insociabil, mut, necomunicativ, neprietenos, nesociabil, posac, posomorît, taciturn, tăcut, urîcios, ursuz, (livr.) hirsut, (pop.) sanchiu, (înv. și reg.) moros, sunducos, tăcător, (reg.) modoroi, mutac, mutăreț, (Olt.) dugos, (Mold.) pîclișit, (prin Transilv.) tăcătoi, (Bucov. și Mold.) tălmut, (fig.) închis. (Om ~.) 2. posac, răutăcios, ursuz, (fig.) acru. (Vorbea cu ton ~.)

Morocănos ≠ flecar, guraliv, limbut, palavragiu, vorbăreț