mongolic, ~ă a [At: AR (1829) 245 V36 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr mongolique] 1-8 Mongol (9-16).

MONGOLIC, -Ă adj. Care aparține mongolilor, referitor la mongoli. ◊ Limbi mongolice = familie de limbi aglutinante, vorbite pe un vast teritoriu din Asia și din Europa. [< fr. mongolique].

MONGOLIC, -Ă adj. mongol (II). ♦ limbi če = familie de limbi aglutinante vorbite de mongoli, în Asia Centrală și septentrională. (< fr. mongolique)

MONGOLIC ~că (~ci, ~ce) Care aparține Mongoliei sau populației ei; din Mongolia; mongol. * Limbi ~ce familie de limbi vorbite de către mongoli. /<fr. mongolique

mongolic (lingv.) adj. m., pl. mongolici; f. mongolică, pl. mongolice

mongolic adj. m., pl. mongolici; f. mongolică, pl. mongolice

mongolic adj. m., pl. mongolici; f. sg. mongolică, pl. mongolice

MONGOLIC adj. v. mongol. (Tip ~.)

MONGOLIC adj. mongol. (Tip ~.)

MONGÓLIC, -Ă adj. Mongol² (2). La 1237 o armie mongolică . . . pustii o mare parte din țară. AR (1829), 245¹/39. Scrie către anul 1300 o cronică a evenimentelor istoriei popoarelor mongolice. XENOPOL, I. R. II, 209. Apogeul muzicii mongolice era. . . pe atunci „cunoscutul joc Giurgina”. IORGA, L. II, 33. ◊ Rasă mongolică = rasă galbenă, v. g a l b e n. Rasa humană dominantă în această zonă este cea mongolică. DRĂGHICEANU, C. 119. ♦ Care aparține rasei mongoloide, caracteristic rasei mongoloide. Era un om uscățiv, cu obraz mongolic și bărbuță căruntă. SADOVEANU, O. X, 203. – Pl.: mongolici, -ce. – Din fr. mongolique.