MONGÓLIC, -Ă adj. Mongol² (2). La 1237 o armie mongolică . . . pustii o mare parte din țară. AR (1829), 245¹/39. Scrie către anul 1300 o cronică a evenimentelor istoriei popoarelor mongolice. XENOPOL, I. R. II, 209. Apogeul muzicii mongolice era. . . pe atunci „cunoscutul joc Giurgina”. IORGA, L. II, 33. ◊ Rasă mongolică = rasă galbenă, v. g a l b e n. Rasa humană dominantă în această zonă este cea mongolică. DRĂGHICEANU, C. 119. ♦ Care aparține rasei mongoloide, caracteristic rasei mongoloide. Era un om uscățiv, cu obraz mongolic și bărbuță căruntă. SADOVEANU, O. X, 203. – Pl.: mongolici, -ce. – Din fr. mongolique.