Definiția cu ID-ul 1330295:

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MIZERIE s. f. 1. Situație vrednică de plîns, jalnică, nenorocită, (învechit) mișelie (1); suferință extremă; s p e c. sărăcie extremă. Oamenii ce au pornit pe calea latinirei au fost și sînt pătrunși de mizeria neamului nostru. RUSSO, S. 69. V-ați rădicat pe ruinele acelora ce nu v-au lăsat să muriți în mizerie, FILIMON, O. I, 94, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Mîna lor lacomă și cruntă izbuti în scurtă vreme a răspîndi pretutindeni mizerie. GANE, N. I, 57. Caragiale . . . a arătat și partea de mizerie sufletească și morală „care a venit cu drum de fier” tot din minunatul Apus. SADOVEANU, O. VI, 327. Mizeria presupune o anumită promiscuitate, murdărie, haine zdrențuite, prăbușiri interioare. BOGZA, Ț. 22. Jaful monopolurilor imperialiste are ca urmare mizeria cruntă a popoarelor din țările coloniale. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 7, Amintiri din tenebre, Amintiri ale mizeriei mele. JEBELEANU, C. 14. (Personificat) Trufia în trăsură, Mizeria pe jos. MACEDONSKI, O. I, 48. ◊ L o c. a d j. De mizerie = mizerabil (1); sărac; sărăcăcios. E în adevăr un pămînt mai sărac. . . Numai neînduplecatei lor voințe . . . se datorează faptul că, la poalele măreților munți, nu se întinde un tinut de mizerie. BOGZA, C. O.269. 2. Ceea ce provoacă neplăceri, greutăți, suferință; (de obicei la pl.) slăbiciune, cusur (care produce neplăceri); lipsuri materiale, griji. Misiunea poeziei este de a întări sufletele prin pictura patimilor, mizeriilor și măririlor umanității. BOLLiAC, O. 64. O lume reală, plină de amăgiri și mizerii. FILIMON, O. I, 117. Toate micile mizerii unui suflet chinuit Mult mai mult îi vor atrage decît tot ce ai gîndit. EMINESCU, O. I, 136, cf. 155. Mizeriile și proza vieții de azi sfîșiau inima simțitoare a poetului. GHEREA, ST. CR. III, 100. Alt cusur nu i se cunoștea, afară de această mizerie de a fi cu o palmă mai scurt decît alți oameni. SADOVEANU, O. IX, 67. ◊ E x p r. A-i face (cuiva) mizerii = a cauza (cuiva) neplăceri, a șicana. Să-i facem, mizerii, să ne simtă puterea. STANCU, R. A. IV, 378. 3. (Familiar) Lucru fără valoare, meschin; fleac, bagatelă. Îmi datorește o mizerie. ȘĂINEANU, D. U. – Pl.: mizerii. – Din lat. miseria, fr. misère.