27 de definiții pentru minciună

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MINCIUNĂ, minciuni, s. f. 1. Afirmație prin care se denaturează în mod deliberat adevărul; neadevăr. ◊ Expr. A da (sau a face) (pe cineva) de minciună sau a prinde (pe cineva) cu minciuna = a dovedi că cineva a spus un neadevăr. A purta (sau a duce, a ține) (pe cineva) cu minciuni = a promite mereu (ceva cuiva) fără a se ține de cuvânt; a duce cu vorba. ♦ Deprindere de a minți. ♦ Înșelăciune, vicleșug. ♦ Ficțiune, născocire, plăsmuire. ♦ (La pl.) Fleacuri, nimicuri. 2. Minciunea (2). – Lat. mentio, -onis.

minciu sf [At: PSALT. HUR. 48722 / V: (înv) men~ / Pl: ~ni, (îrg) ~ne / E: ml mentio, -onis] 1 (Cu verbe de declarație) Afirmație care falsifică, denaturează deliberat adevărul având ca scop înșelarea cuiva. Si: neadevăr. 2 (Pop; îe) Să nu spun ~ni Formulă familiară de anticipare asupra adevărului celor ce urmează. 3 (Îe) A da (sau a face) (pe cineva) de ~ sau (înv) a lăsa (pe cineva) în ~ sau a prinde cu ~na A dovedi că cineva a spus un neadevăr. 4 (D. cel care a spus o minciună) A i se prinde (cuiva ~na (sau ~ile) de bună (sau de bune) A fi crezut. 5 (Îe) A purta (sau a duce, a ține) (pe cineva) cu ~ni A promite mereu, fară a se ține de cuvânt. 6 (Pop; gmț; îe) Strunga ~nilor și vama rachiului Om mincinos și bețiv. 7 (Pop; îe) A fi putină de ~ni A fi foarte mincinos. 8 (Art.) Obicei de a minți. 9 (Art.; îoc adevărul) Neadevăr. 10 (Reg; îs) Borta ~nilor Adâncitură din ceafa omului. 11 Eroare. 12 (Bis) Erezie. 13 Înșelăciune. 14 (Spc) Urme duble, de ducere și de întoarcere, făcute de vânat, pentru a înșela pe vânător. 15 (Pop; îe) A face ~na iepurelui A înșela. 16 Născocire. 17 (Îe) Ce-i în mână nu-i ~ Îndemn de a nu se lăsa ademenit de avantaje nesigure. 18 (Mpl) Minciunea (3). 19 (Pop) Figură complicată, greu de executat, a unui dans. 20 (Reg) Un fel de ciucuri făcuți din șiret. 21 (Bot; reg) Pătlagină (Plantago major) 22 (Bot; Mar; îc) ~-lungă (sau ~lată) Specie de lobodă nedefinită mai îndeaproape.

MINCIUNĂ, minciuni, s. f. 1. Denaturare intenționată a adevărului având de obicei ca scop înșelarea cuiva; neadevăr. ◊ Expr. A da (sau a face) (pe cineva) de minciună sau a prinde (pe cineva) cu minciuna = a dovedi că cineva a spus un neadevăr. A purta (sau a duce, a ține) (pe cineva) cu minciuni = a promite mereu (ceva cuiva) fără a se ține de cuvânt; a duce cu vorba. ♦ Deprindere de a minți. ♦ Înșelăciune, vicleșug. ♦ Ficțiune, născocire, plăsmuire. ♦ (La pl.) Fleacuri, nimicuri. 2. Minciunică (2). – Lat. mentio, -onis.

MINCIUNĂ, minciuni, s. f. I. 1. Afirmație, relatare neadevărată, făcută, de obicei, cu scopul de a înșela: denaturare intenționată a adevărului; neadevăr. Unul strigă ascuțit că s-au săturat de vorbe, altul adăugă că boierii numai cu minciuni i-au ținut. REBREANU, R. II 92. Mă bate soarele-n ochi – Spui minciuni, bădie, soarele te bate în spate. HOGAȘ, M. N. 19. Cîrpește o minciună, care se potrivea ca nuca în părete. CREANGĂ, P. 47. (Personificat) Minciuna stă cu regele la masă... Doar asta-i cam de multișor poveste. VLAHUȚĂ, O. A. I 36. ◊ Expr. Minciună gogonată v. gogonat. A da (pe cineva) de minciună = a descoperi ca mincinos pe cineva. A rămîne de minciună v. rămîne. A (se) prinde cu minciuna v. prinde. A se prinde minciuna (cuiva) v. prinde. 2. Obicei, deprindere de a spune neadevăruri, de a denatura adevărul. Cu minciuna n-o duci departe. 3. Născocire, scornitură, invenție, ficțiune, plăsmuire, închipuire. 4 Expr. A umbla cu (traista sau cu plosca de) minciuni v. umbla. Ce-i în mînă nu-i minciună = folosește-te de ceea ce poți avea în mod sigur și nu te lăsa ademenit de avantaje nesigure. Cu toate aceste, știi una? Ce-i în mînă nu-i minciună. Hai, să fugim împreună. ALECSANDRI, T. I 204. Ce-i în mînă, nu-i minciună, și e mai bine acum un ou, decît la anul un bou. NEGRUZZI, S. I 248. ♦ Fig. (La pl.) Fleacuri, nimicuri. Rîdea într-una și povestea fel de fel de minciuni, de-ți era mai mare dragul de el. REBREANU, I. 49. Și mi-i spune-atunci povești Și minciuni cu-a ta guriță, Eu pe-un fir de romăniță Voi cerca de mă iubești. EMINESCU, O. I 55. II. (Mai ales la pl.) Prăjitură făcută din bucățele de aluat dospit, prăjite în grăsime. Cînd veniră sarailia și minciunile, cheful era în toi. STĂNOIU, C. I. 99. Tocmai atunci aducea baba Maria și punea pe masă două farfurii rotunde și mari pline cu « minciuni». HOGAȘ, DR. II 106.

MINCIUNĂ ~i f. 1) Afirmație prin care se denaturează în mod intenționat adevărul; neadevăr. A spune ~i. ◊ ~ gogonată, ~ încornorată neadevăr exagerat. A se prinde cu ~a a (se) descoperi, a lăsa să (se) descopere un neadevăr. 2) Plăsmuire răuvoitoare pusă în circulație; scornitură; născocire. * Ce-i în mână nu-i ~ nu te bizui pe promisiuni, ci mulțumește-te cu ce ai în mod sigur. [G.-D. minciunii] /<lat. mentio, ~onis

minciună f. 1. spusă neadevărată cu intențiunea de a înșela; 2. deprindere de a minți: minciuna e un vițiu; 3. ficțiune poetică; 4. iluziune, amăgire: minciunile vieții; 5. prăjitură din ouă, zahăr și făină. [Lat. MENTIONEM = (în glose) MENDACIUM].

mincĭúnă f., pl. ĭ (din *mĭnțicĭune, d. a minți, ca putregĭune, răpegĭune din -ezicĭune; it. menzogna, pg. menzonga, fr. mensonge, d. lat. *mentionica, *mentitionica). Vorbă contrară adevăruluĭ spusă pentru a înșela: mincĭuna trebuĭe reprimată sever începînd din copilărie. Fabulă, ficțiune: poezia trăĭește din mincĭunĭ. Fig. Vanitate, eroare, iluziune: lumea nu e de cît o mincĭună. Fam. Mincĭună cu coadă saŭ gogonată, mare mincĭună. – Vechĭ me- (Cost. 1, 309).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

minciu s. f., g.-d. art. minciunii; pl. minciuni

minciu s. f., g.-d. art. minciunii; pl. minciuni

minciu s. f., g.-d. art. minciunii; pl. minciuni

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MINCIU s. 1. invenție, născoceală, născocire, născocitură, neadevăr, palavră, plăsmuire, poveste, scorneală, scornire, scornitură, (pop.) iscoditură, (înv.) basnă, băsnire, (fam.) balivernă, brașoavă, (fam. fig.) basm, gogoașă, tromboane (pl.). (Tot ce-a spus e o simplă ~.) 2. v. ipocrizie. 3. v. minciunea.

MINCIU s. v. amăgire, eres, erezie, iluzie, pătlagină.

MINCIU s. 1. invenție, născoceală, născocire, născocitură, neadevăr, palavră, plăsmuire, poveste, scorneală, scornire, scornitură, (pop.) iscoditură, (înv.) basnă, băsnire, (fam.) balivernă, brașoavă, (fam. fig.) basm, gogoașă, tromboane (pl.). (Tot ce-a spus e o simplă ~.) 2. duplicitate, falsitate, fățărnicie, ipocrizie, perfidie, prefăcătorie, viclenie, vicleșug, (livr.) fariseism, machiavelism, tartuferie, tartufism, (rar și fam.) machiaverlîc, (înv.) fățărie, prefăcanie, prefăcătură, procleție, (fig.) iezuitism, mascaradă. (A fost dovedită ~ lui.) 3. minciunea, minciunică, scovardă, uscățea, uscățică, (Transilv. și Ban.) pancovă, (prin Ban. și sud-vestul Transilv.) pup, (Mold.) surcele (pl.). (A mîncat o ~ gustoasă.)

minciu s. v. AMĂGIRE. ERES. EREZIE. ILUZIE. PĂTLAGINĂ.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

minciună (minciuni), s. f.1. Neadevăr. – 2. Gogoașă. – Mr. mințună, mințune, megl. minciună. Lat. *mentitiōnem, redus la *mentiōnem (Cipariu, Principii, 96; Meyer, Alb. St., IV, 126; Pușcariu, 1082; Candrea-Dens., 1136; Pascu, I, 116; REW 5508); cf. lat. *mentionāremr. minciunedzu, minciunare, megl. minciun, minciunari. Der. de la a minți, prin intermediul lui *mințiciune redus ca putreziputrejune, repezi › repejune, pare mai puțin sigură, pentru că reducerile sînt numai secundare și tîrzii (cf. putreziciune, repeziciune) și nu au eliminat în nici un caz formele întregi (cf. împuțiîmpuțiciune; dar nu este urmă de *mințiciune). – Cf. minți, desminți. Der. mincinos, adj. (care spune minciuni); minciuna, vb. (Trans., a ticlui, a însăila); minciunea, s. f. (gogoașă); minciunos, adj. (Mold., care minte); minciuni, vb. (Mold., a minți, a înșela).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

MINCIUNĂ. Subst. Minciună, minciunea (dim.), minciunică, brașoavă (fam.), gogoașă (fig.), gogoriță (fig.); fleacuri, palavre (fam.), baliverne, nimicuri. Neadevăr, inexactitate; fals, falsitate, falsificare, denaturare, alterare, deformare, deformație, contrafacere, escamotare (fig.), simulare, simulație, simulacru, mistificare, mistificație (rar); înșelare, înșelăciune, păcălire, șarlatanie, șarlatanism (rar), amăgire, amăgeală. Ipocrizie, prefăcătorie, fățărnicie, fățârie, (înv.). Născocire, născocitură (rar), născoceală (rar), scornire, scorneală, plăsmuire, invenție, inventare. Calomnie, bîrfă, clevetire (pop. și fam.), cleveteală (pop. și fam.), bîrfire, bîrfit, bîrfeală. Mincinos, scornitor, născocitor, gogoșar (fig.); flecar, palavragiu (depr.); mistificator, simulant (rar), înșelător, șarlatan; ipocrit, fariseu, fățarnic; calomniator, bîrfitor, clevetitor. Adj. Mincinos; neadevărat, inexact, eronat, greșit, neîntemeiat; neautentic, fals, falsificat, deformat, denaturat, alterat, contrafăcut; fictiv, imaginar, plăsmuit. Înșelător, amăgitor, nesincer, prefăcut, necinstit, ipocrit, fariseic, fățarnic, scornitor, mistificator; calomniator, calomnios, clevetitor, bîrfitor, defăimător. Vb. A minți, a minciuni (reg.), a spune minciuni (brașoave, neadevăruri), a spune (a înșira, a croi) gogoși (de tufă), a vinde castraveți, a umbla cu traista (cu plosca) de minciuni, minte de stinge (de stă soarele-n loc, de-ți stă ceasul, de-ngheață apele, de se opresc apele în loc); a înșela, a păcăli, a amăgi, a induce în eroare, a duce cu preșul (cu cobza, cu zăhărelul), a umbla cu fofîrlica, a-i pune cuiva ghioc la ureche, a-i arunca (a-i da) cuiva praf (nisip, colb) în ochi, a orbi (a prosti) pe cineva de la obraz. A scorni, a născoci, a inventa, a plăsmui; a denatura, a deforma, a altera, a falsifica, a contraface, a mistifica, a escamota, a simula. V. defăimare, discreditare, exagerare, imaginație, imoralitate, înșelătorie, necinste.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

QUI UTITUR MENDACIIS HIC PASCIT VENTOS (lat.) cine se bizuie pe minciuni se hrănește cu vânt – În românește: cine seamănă minciună culege vânt.

Minciuna stă cu regele la masă – Primul vers din poezia antidinastică „1907” a lui Vlahuță și care, în strofa completă, sună astfel: „Minciuna stă cu regele la masă, Dar asta-i cam de multișor poveste: De cînd sînt regi, de cînd minciună este, Duc laolaltă cea mai bună casă.” Versul a devenit curînd expresie, demascînd și stigmatizînd atmosfera de înșelăciune și ipocrizie ce domnea la curtea regală. În același sens poate fi folosit și astăzi, pentru a înfiera – acolo unde mai există – minciuna. LIT.

Minciunile lui Münchhausen (sau Münchhausiade) – Literatura universală a creat felurite figuri de mincinoși. Pirgopolinice, soldatul fanfaron al lui Plaut, Lelio, mincinosul neastîmpărat al lui Goldoni, Tartarin de Tarascon, vînătorul mitoman al lui Daudet, sînt numai cîteva tipuri din galeria marilor mincinoși. Dar nici unul dintre acești eroi de legendă, piesă de teatru sau roman nu l-a întrecut pe faimosul baron Münchhausen, cunoscut și recunoscut pretutindeni ca cel mai mincinos dintre mincinoși. Spre deosebire de „colegii” săi care au trăit numai în imaginația autorilor lor, acest personaj a existat cu adevărat. El se numea Karl Friedrich Hieronimus baron von Münchhausen și a trăit între anii 1720-1797. Ofițer german, a servit în armata rusă în luptele contra turcilor. Aventurile lui amuzante au fost povestite de Raspe (Anglia – 1785), Gottfried Bürger (Germania – 1786) etc., iar numele e pomenit în foarte multe scrieri: Bebel în Facetiae, Castiglione în Cortegiano, Bildermann în „Utopia” etc. De la acest nume s-a născut și expresia „münchhausiadă” pentru minciunile cele mai gogonate spuse pe tonul cel mai serios. LIT.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

MINCIUNĂ abureală, barbă, bărbiereală, brașoavă, cheie cu barbă, cioacă, ducere, goangă, gogoașă, gulgută, iordan, minciună gogonată / sfruntată, strâmbă, șopârlache, șopârlă, șopârleanu, ștangă, trombon, tromboneală.

minciună albă expr. minciună rostită cu intenția de a menaja sentimentele interlocutorului.

minciună gogonată / sfruntată expr. minciună care prin proporții frizează obrăznicia, nerușinarea.

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MINCIUNĂ s. f. I. 1. (Adesea în legătură cu verbe de declarație, alcătuind locuțiuni verbale) Afirmație care falsifică, denaturează adevărul în mod deliberat, avînd de obicei ca scop înșelarea cuiva; neadevăr. Den pîntece buiguiră de zgău și grăiră menciură. PSALT. HUR. 48r/22, cf. 2v/23. Și cu usnele sale se nu grăiască menciuri. COD. VOR. 154/16, cf. 150/16. Uriși toți făcătorii fără-leage, pierdzi toți grăitorii menciuri. PSALT. 6, cf. 5, 110, 113. Piiarde Dumnezeu toți cărei grăiesc minciuni. CORESI, EV. 164, cf. 49, 235, 429. Sau doară ai grăit menciună sau n-ai iubit pre toți oamenii. COD. TOD. 214, cf. 226, 227. O știți că și toată menciuna dintru adevăr nu iaste (a. 1 618). GCR I, 48/12. Fiecare păcat. . . să nu le facem, ce sînt aceastea: menciunile, clevetele, zavistiia, lăcomiia. VARLAAM, C. 112. Nu iaste dereptate întru el cînd grăiaște minciuni. N. TEST. (1648), 117r/32, cf. 103r/12. Macar de-are fi dzis și minciuni cel lovit. . . cela ce l-au suduit să va certa pentru ce l-au lovit. PRAV. 241, cf. EUSTRATiE, PRAV. 16/6. Fac sfade între oameni cu minciunele lor. CHEIA ÎN. 97v/31. Rușinea cea mai mare ce petreace omul iaste cînd ceaia ce au grăit să cunoaște aiavea că iaste minciună. ANTIM, ap. GCR II, 8/12. Voi îmi sînteți marturi cum că nici o minciună nu voi grăi. AETHiOPiCA, 71r/18. Acestea auzind Constantin postelnicul tăgăduia a putea fi și zicea că sînt numai minciuni. ȘINCAI, ap. GCR II, 206/36. Te luptă cu ananga, cu aspra neavere, Cu limbele de șarpe cu ochii de vasiliști (Calumnia, minciuna, invidia, trădarea). HELIADE, O. I, 184. Minciuni nu știu să spun. ALECSANDRI, T. I, 180, cf. 59, 170. Ajunge în sat la frate-său și pe loc cîrpește o minciună. CREANGĂ, P. 47. Se căi că s-a Iuțit și îi spuse o minciună. ISPIRESCU, L. 261, cf. 178. Dezbracă-te de grabă de-orice deșertăciuni. . . Mînii, bîrfiri, minciuni. MACEDONSKI, O. I, 167. O minciună îi fulgeră prin minte. VLAHUȚĂ O. A. III, 41. Spui minciuni, bădie, soarele te bate în spate. HOGAȘ, M. N. 19, cf. id. H. 86. Unul striga ascuțit că s-au săturat de vorbe, altul adăogă că . . . boierul cum deschide gura iese minciuna. REBREANU, R. II, 92. Spui tu drept, mamă, nu mă îmbrobodești cu vreo minciună? GALACTION, O. 73. Eu cred că numai dacă spui minciuni înseamnă că îl vorbești de rău. PREDA, I. 110. Ceea ce declară ea este fals, este o minciună. V. ROM. februarie 1955, 239. Nu rostesc nici o minciună. STANCU, R. A. IV, 284, cf. III, 111. Spune, bade, spune verde, Că minciună eu n-oi crede. JARNIK-BÎRSEANU, D. 237. Minciuna, muma înșelăciunii. ZANNE, P. VIII, 335, cf. 334, 336, II, 174, 621, VII, 675. ◊ (Personificat) Minciuna stă cu regele la masă . . . Doar asta-i cam de multișor poveste. VLAHUȚĂ, O. A. I, 36. ◊ (Cu determinări hiperbolice) Aceasta poveaste este căriia noi, moldoveanii, îi zicem minciună cu coarne. CANTEMIR, ap. GCR I, 361/18. De cîte ori nu l-am făcut de zi întîi april să alerge după cai verzi pe pereți, spunîndu-i minciuni care umblau în picioare. GANE, N. III, 157. O așa minciună cu coadă nici ei nu o putură trece cu vederea. ISPIRESCU U. 124. S-a scufundat într-un ocean de minciuni. BARANGA, V. A. 27. ◊ Să nu spun minciuni, formulă familiară de anticipare asupra adevărului celor ce urmează. Să nu spun minciuni, dar Ipate se îmbogățise însutit și înmiit. CREANGĂ, P. 153. ◊ E x p r. A da (sau a face) (pe cineva) de minciună sau (învechit) a lăsa (pe cineva) în minciună sau a prinde cu minciuna = a dovedi că cineva a spus un neadevăr, a da la iveală un neadevăr afirmat de cineva. El spuse adevăr, iară împăratul vru să-l lase în menciună și zise să-l arză de viu. MOXA, 360/18. Mihai îl dete de minciună scoțînd carte a împăratului cu totul dimpotrivă. BĂLCESCU, M. V. 360. Lucruri care, de s-ar crede, m-ar da de minciună. ISPIRESCU, L. 40. Spuneți ce-ați zis, tot din fir în păr. . . și, de vă prind cu minciuna, e vai și amar de voi. RETEGANUL, P. II, 25. A i se prinde (cuiva) minciuna (sau minciunile) de bună (sau de bune) = (despre cel care a spus o minciună) a fi crezut, a izbuti să înșele. Spînul văzînd că i s-au prins minciunele de bune, cheamă la sine pe Harap Alb. CREANGĂ, P. 208. A purta (sau a duce, a ține) (pe cineva) cu minciuni = a promite mereu (ceva cuiva) fără a se ține de cuvînt; a duce cu vorba. Turcii și tătarii tot cu menciuni l-au purtat pe Cifed și nu i-au mai dat agiutor. NECULCE, L R. 186. Boierii numai cu minciuni i-au ținut. REBREANU, R. II, 92. (Rar) Strunga minciunilor și vama rachiului, se spune în glumă despre un om mincinos și bețiv. Îi om de nădejde: strunga minciunilor și vama rachiului. DAVIDOGLU, C. 20. Putină de minciuni, se spune despre cineva foarte mincinos. La dracu cu poveștile tale!. . . putină de minciuni ce ești l GANE, N. I, 149. ♦ (La sg. art.) Obiceiul, deprinderea de a minți; (în opoziție cu adevărul) ceea ce nu corespunde realității, n e a d e v ă r u l. Minciuna amu de la vrăjmașul iaste. CORESI, EV. 164. Să vă părăsiți minciuna Să nu o cercați deauna. DOSOFTEI, PS. 18/13. Stroici este un copil. . . nu știe ce este îmbunarea și minciuna. NEGRUZZI, S. I, 141. Cu minciuna n-o duci departe. CADE. ♦ (Regional) Borta minciunilor = adîncitură din ceafa omului. Cf. com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI.Credință neîntemeiată, falsă, afirmație, teorie inexactă, eroare; (Bis.; învechit) erezie. Cînd va mărturisi neștine minciuni sau va fi eretic. . . într-un chip să vor certa și boiarii și cei mai proști. PRAV. 289. Au scris . . . unii dăscăli . . . împotriva minciunii pîngăritului aceluia. BIBLIA (1 688), [prefață] 7/12. Se vădeaște minciună fabula lui Sulțer. MAIOR, IST. 194/27. 3. Înșelăciune, vicleșug, șiretlic. De va lua vreun plugar pămînt strein să samene și să vor tocmi să împarță în doo cu stâpînul pămîntului și daca . . . nu va lucra pămîntul bine . . . să nu ia nemică den roada ce va face. . . pentru căci cu menciunile lui au amăgit pre stâpînul pămîntului. PRAV. 7. [Zeus] trimise pre Ermis să împarță cu cumpăna minciunile pre la tot fealiul de meșteri. . . cîte o măsură plină (a. 1 812). GCR II, 211/20. Peste capete și glasuri a predominat un strigăt spart.Minciuni ! Scamatorul ne minte. SAHIA, N. 67. ♦ S p e c. Urme duble, de ducere și de întoarcere, făcute de vînat, pentru a înșela pe vînător. Cînd a ajuns în siliștea tîrgului, iepuroiul a prins a face minciuni: a cîrnit la vale, apoi a pornit-o în lungul iazului și a ocolit moara. SADOVEANU, O. XIII, 829, cf. STOICA, VÎN. 17. ◊ E x p r. A face minciuna iepurelui = a înșela. ZANNE, P. VII, 677. 4. Născocire, plăsmuire, invenție, amăgire. V. p o v e s t e, b a s n ă. Iar fabula anticâ d-a lui Narcis fîntînă Și de înamorarea a lui cu sine însuși E palidă minciună, contrarie naturei. HELIADE, O. I, 369. Și mi-i spune-atunci povești Și minciuni cu-a ta guriță. EMINESCU, o. i, 55. C-o minciună moldovenească treci în țara- Ungurească. PAMFILE, J. II, 154. Lîngă prispă s-a strîns un pilc de bărbați împrejurul lui Simion Butunoi, care povestea minciuni din bătrîni. REBREANU, I. 483. D-auzit-am o minciună Că Mureșu-i apă bună, Cîți beau, toți se împreună ! JARNIK-BÎRSEANU, D. 62, cf. ALR II 3 025/235, 3155/386, 4 393/812, ALR II /1 h 29. Ce-i în mînă nu-i minciună (= folosește-te de ceea ce ai în mod sigur și nu te lăsa ademenit de avantaje nesigure). Ce-i în mînă, nu-i minciună și e mai bine acum un ou, decît la anul un bou. NEGRUZZI, S. I, 248. Cu toate aceste . . . știi una? Ce-i în mînă nu-i minciună. . . Hai să fugim împreună. ALECSANDRI, T. I, 204, cf. CREANGĂ, A. 100, ZANNE, P. II, 245. II. (Mai ales la pl.) 1. Minciunică (2). Tocmai atunci aducea baba Maria și punea pe masă două farfurii rotunde și mari, pline cu „minciuni”. HOGAȘ, DR. II, 106. Cînd veniră sarailia și minciunile, cheful era în toi. STĂNOIU, I. 99, cf. ALR II/551. 2. (Popular) Figură complicată a unui dans, mișcare spectaculoasă, greu de executat. Vor face cu toții joc fără bețe: vor bate în palme jucînd, vor juca pe vine, va mai face vătaful cîteva minciuni la luarea bețelor. PAMFILE, S. V. 72. Am făcut-o la horă, cîteva minciuni și i-am dat gata! CIAUȘANU, GL. 3. (Regional) Un fel de ciucuri făcuți din șiret. Com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. III. (Bot.) 1. Pătlagină (Plantago major). Cf. COTEANU, PL. 15, BUJOREAN, B. L. 384, ALR SN III h 650. 2. Compus: (prin Maram.) minciună-lungă (sau -lată) = numele unei specii de lobodă nedefinită mai de aproape. H XVIIIi 16. - Pl.: minciuni și (învechit și regional) minciune. - Și: (învechit) menciúnă s. f. – Lat. mentio, -onis.

Intrare: minciună
minciună substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • minciu
  • minciuna
plural
  • minciuni
  • minciunile
genitiv-dativ singular
  • minciuni
  • minciunii
plural
  • minciuni
  • minciunilor
vocativ singular
plural
menciună
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

minciu, minciunisubstantiv feminin

  • 1. Afirmație prin care se denaturează în mod deliberat adevărul. DEX '09 DLRLC
    sinonime: neadevăr antonime: adevăr diminutive: minciunea
    • format_quote Unul strigă ascuțit că s-au săturat de vorbe, altul adăugă că boierii numai cu minciuni i-au ținut. REBREANU, R. II 92. DLRLC
    • format_quote Mă bate soarele-n ochi... – Spui minciuni, bădie, soarele te bate în spate. HOGAȘ, M. N. 19. DLRLC
    • format_quote Cîrpește o minciună, care se potrivea ca nuca în părete. CREANGĂ, P. 47. DLRLC
    • format_quote personificat Minciuna stă cu regele la masă... Doar asta-i cam de multișor poveste. VLAHUȚĂ, O. A. I 36. DLRLC
    • 1.1. Deprindere de a minți. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Cu minciuna n-o duci departe. DLRLC
    • 1.2. Vicleșug, înșelăciune. DEX '09 DEX '98
    • 1.3. Ficțiune, invenție, născocire, plăsmuire, scornitură, închipuire. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • chat_bubble A umbla cu (traista sau cu plosca de) minciuni. DLRLC
      • chat_bubble Ce-i în mână nu-i minciună = folosește-te de ceea ce poți avea în mod sigur și nu te lăsa ademenit de avantaje nesigure. DLRLC
        • format_quote Cu toate aceste, știi una? Ce-i în mînă nu-i minciună. Hai, să fugim împreună. ALECSANDRI, T. I 204. DLRLC
        • format_quote Ce-i în mînă, nu-i minciună, și e mai bine acum un ou, decît la anul un bou. NEGRUZZI, S. I 248. DLRLC
    • 1.4. (la) plural Fleacuri, nimicuri. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Rîdea într-una și povestea fel de fel de minciuni, de-ți era mai mare dragul de el. REBREANU, I. 49. DLRLC
      • format_quote Și mi-i spune-atunci povești Și minciuni cu-a ta guriță, Eu pe-un fir de romăniță Voi cerca de mă iubești. EMINESCU, O. I 55. DLRLC
    • chat_bubble Minciună gogonată. DLRLC
    • chat_bubble A da (sau a face) (pe cineva) de minciună sau a prinde (pe cineva) cu minciuna = a dovedi că cineva a spus un neadevăr. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • chat_bubble A purta (sau a duce, a ține) (pe cineva) cu minciuni = a promite mereu (ceva cuiva) fără a se ține de cuvânt; a duce cu vorba. DEX '09 DEX '98
    • chat_bubble A rămâne de minciună. DLRLC
    • chat_bubble A (se) prinde cu minciuna. DLRM
    • chat_bubble A se prinde minciuna (cuiva). DLRLC
  • 2. Prăjitură făcută din bucățele de aluat dospit, prăjite în grăsime; minciunea. DEX '09 DLRLC
    sinonime: minciunea
    • format_quote Cînd veniră sarailia și minciunile, cheful era în toi. STĂNOIU, C. I. 99. DLRLC
    • format_quote Tocmai atunci aducea baba Maria și punea pe masă două farfurii rotunde și mari pline cu «minciuni». HOGAȘ, DR. II 106. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.