18 definiții pentru metateză

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

METATEZĂ, metateze, s. f. Modificare fonetică produsă prin schimbarea locului sunetelor sau al silabelor dintr-un cuvânt. – Din fr. métathèse.

METATEZĂ, metateze, s. f. Modificare fonetică produsă prin schimbarea locului sunetelor sau al silabelor dintr-un cuvânt. – Din fr. métathèse.

metate sf [At: PROT. – POP., N. D. / Pl: ~ze / E: fr métathèse] Fenomen fonetic care constă în schimbarea locului unui sunet, sau a unui grup de sunete în interiorul unui cuvânt.

METATEZĂ, metateze, s. f. Fenomen fonetic constînd în intervertirea a două sunete sau a două grupuri de sunete în interiorul unui cuvînt. De la «porfiriu» s-a ajuns, prin metateză, la forma «profiriu»; tot prin metateză s-a ajuns de la forma veche «frătat» la forma de astăzi «fîrtat» ▭ Diftongii «or» și «ol» din slava comună au suferit, în limbile slave meridionale, metateza «ra», «la». ROSETTI, I. SE. 70.

METATE s.f. 1. Intervertire a ordinii unor sunete sau a unor grupuri de sunete într-un cuvînt. ♦ Schimbare accidentală a locului unui cuvînt într-o propoziție. 2. Figură retorică prin care i se amintesc auditorului evenimente din trecut și i se prezintă evenimente ale viitorului sau se anticipează unele obiecții posibile. [< fr. métathèse, cf. gr. metathesis – deplasare].

METATE s. f. 1. intervertire a ordinii unor (grupuri de) sunete într-un cuvânt. 2. figură retorică prin care i se amintesc auditorului evenimente din trecut și i se prezintă evenimente ale viitorului sau se anticipează unele obiecții posibile. (< fr. métathèse, gr. metathesis)

METATEZĂ ~e f. lingv. Schimbare a ordinii unor sunete sau a unor silabe într-un cuvânt. /<fr. métathese

metateză f. transpunerea unei litere într’o vorbă: ex. integru-întregu.

*metatéză f., pl. e (vgr. metáthesis. V. teză). Gram. Transpozițiune, schimbarea sunetelor unu în locu altuĭa într’un cuvînt, ca rom. frumos d. lat. formosus.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

metate s. f., g.-d. art. metatezei; pl. metateze

metate s. f., g.-d. art. metatezei; pl. metateze

metate s. f., g.-d. art. metatezei; pl. metateze

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

METATE s. f. (< fr. métathèse, cf. gr. metathesis „deplasare”): modificare fonetică condiționată care constă în schimbarea locului sunetelor (în special al consoanelor l și r) sau al silabelor dintr-un cuvânt. M. se constată mai ales în fazele de trecere de la latină la română, în momentul împrumutării unui cuvânt dintr-o limbă străină, în momentul pătrunderii unui cuvânt cult din limba literară în dialecte sau în graiuri și la copiii care învață să vorbească. Astfel: lat. fimbria > lat. popular *frimbia > rom. frânghie; lat. integrum > rom. întreg; lat. paludem > lat. popular padulem > rom. pădure; lat. percipere > rom. pricepe; v. sl. protivĭniku > rom. veche protivnic > româna modernă și actuală potrivnic; bg. krastavița > româna veche crastavete > româna modernă și actuală castravete; bg. pritoča, scr. pritocĭtĭ > rom. pritoci > rom. reg. pitroci; rom. pitula > rom. reg. tupila; capră > crapă, portocală > potrocală, potcoavă > poctoavă, sculptură > scluptură etc. (acestea patru din urmă sunt, desigur, nerecomandabile).

metateză (gr. metathesis „deplasare”, „schimbare de loc”), figură lingvistică în primul rând, care constă în schimbarea locului unui sunet ori chiar al unei silabe într-un cuvânt (A): „Peste coada-i de păr negru poartă-o vânătă chitie [tichie].” (Alecsandri) • Ca figură retorică, m. se numește locul în discurs în care oratorul amintește auditorului evenimente din trecut, ori i se prezintă evenimente ale viitorului ori se anticipează obiecțiile posibile ale adversarului.

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

METATÉZĂ s. f. Fenomen fonetic care constă în schimbarea locului unui sunet (sau a unui grup de sunete) în interiorul unui cuvînț. Cf. PROT.-POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, BARCIANU. Metateza este în limba română. . . un fenomen foarte des. PUȘCARIU,l. R. I, 66, cf. 249, 285. Asimilația, disimilația, metateza. . . se produc în tot felul de limbi. IORDAN, L. R. 169, cf. GRAUR, I. L. 62, ROSETTI, I. SL. 70, SCL 1 957, 104. - Pl.: metateze. – Din fr. métathèse.

Intrare: metateză
metateză substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • metate
  • metateza
plural
  • metateze
  • metatezele
genitiv-dativ singular
  • metateze
  • metatezei
plural
  • metateze
  • metatezelor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

metate, metatezesubstantiv feminin

  • 1. Modificare fonetică produsă prin schimbarea locului sunetelor sau al silabelor dintr-un cuvânt. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote De la «porfiriu» s-a ajuns, prin metateză, la forma «profiriu»; tot prin metateză s-a ajuns de la forma veche «frătat» la forma de astăzi «fârtat». DLRLC
    • format_quote Diftongii «or» și «ol» din slava comună au suferit, în limbile slave meridionale, metateza «ra», «la». ROSETTI, I. SE. 70. DLRLC
    • 1.1. Schimbare accidentală a locului unui cuvânt într-o propoziție. DN
  • 2. Figură retorică prin care i se amintesc auditorului evenimente din trecut și i se prezintă evenimente ale viitorului sau se anticipează unele obiecții posibile. DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.