MERIDIAN, -Ă, meridiane, s. n., s. f., adj. 1. S. n. Fiecare dintre liniile imaginare care rezultă din intersecția suprafeței Pământului cu semiplanul sprijinit pe axa geografică, constituind liniile de reper pentru măsurarea longitudinii geografice. ◊ Meridian de origine sau primul meridian, meridianul zero = meridianul care trece prin localitatea Greenwich (Marea Britanie) și în raport cu care se calculează, în baza unei convenții internaționale, longitudinea punctelor de pe glob. Meridian magnetic = linie obținută prin intersecția suprafeței Pământului cu planul vertical indicat de direcția acului magnetic. (Astron.) Meridian ceresc = mare cerc imaginar al sferei cerești, care trece prin zenitul locului și prin polii cerești. Meridianul locului = linia de intersecție a planului meridianului ceresc al locului respectiv cu planul orizontului. 2. S. n. (Mat.) Curbă a unei suprafețe de rotație cu un plan care trece prin axa ei de rotație. 3. S. f. Cadran solar care indică ora amiezii. 4. S. f. Canapea cu spătar și brațe inegale, care ține loc de șezlong. 5. Adj. Referitor la un meridian (1), care trece printr-un meridian. [Pr.: -di-an] – Din lat. meridianus, it. meridiano, fr. méridien.

MERIDIAN, meridiane, s. n., adj. 1. S. n. Fiecare dintre liniile imaginare care rezultă din intersecția suprafeței Pământului cu semiplanul sprijinit pe axa geografică, constituind liniile de reper pentru măsurarea longitudinii geografice. ◊ Meridian de origine sau primul meridian, meridianul zero = meridianul care trece prin localitatea Greenwich (Marea Britanie) și în raport cu care se calculează, în baza unei convenții internaționale, longitudinea punctelor de pe glob. Meridian magnetic = linie obținută prin intersecția suprafeței Pământului cu planul vertical indicat de direcția acului magnetic. (Astron.) Meridian ceresc = mare cerc imaginar al sferei cerești, care trece prin zenitul locului și prin polii cerești. Meridianul locului = linia de intersecție a planului meridianului ceresc al locului respectiv cu planul orizontului. 2. S. n. (Mat.) Curbă a unei suprafețe de rotație cu un plan care trece prin axa ei de rotație. 3. Adj. Referitor la un meridian (1), care trece printr-un meridian. [Pr.: -di-an] – Din lat. meridianus, it. meridiano, fr. méridien.

MERIDIAN, meridiane, s. n. (Uneori determinat prin «pămîntesc») Fiecare dintre liniile imaginare în formă de cerc, care, în număr de 360, trec prin polii globului pămîntesc tăind ecuatorul printr-un unghi drept și servesc la stabilirea poziției longitudinale a punctelor de pe glob. Oameni de altă rasă și animale de sub alt meridian. C. PETRESCU, A. 288. ◊ (Poetic) Își desenează [norii] pe cer hărțile unor continente necunoscute, navigind apoi în lungul țărmurilor neexplorate încă. Unul după altul rămîn în urmă meridianele acestor lumi ciudate. BOGZA, C. O. 53. Primul meridian = meridianul stabilit prin convenție internațională ca fiind cel care trece prin localitatea Greenwich din Anglia și în raport cu care se calculează longitudinea punctelor de pe glob. Meridian magnetic = linie obținută prin intersecția suprafeței pămîntului cu planul vertical care include direcția acului magnetic. ♦ Intersecția unei suprafețe de revoluție cu un plan care trece prin axa suprafeței. ◊ Meridian ceresc = intersecția sferei cerești cu planul care trece prin axa universului. – Pronunțat: -di-an.

MERIDIAN s.n. 1. Fiecare dintre cercurile imaginare care trec prin polii globului pămîntesc și determină gradele de longitudine. ◊ Plan meridian = plan determinat de verticala locului și paralela axei de rotație a Pămîntului. 2. Intersecția unei suprafețe de revoluție cu un plan care trece prin axa suprafeței. ◊ Meridian ceresc = cercul mare rezultat din intersecția sferei cerești cu planul care trece prin axa universului. // adj. Cerc meridian = instrument cu ajutorul căruia se determină trecerea unui astru la meridian (1) și care servește la măsurarea înălțimii astrului; distanță meridiană = diferența de longitudine dintre două puncte situate pe meridiane diferite; linie meridiană = meridiana locului. [Pron. -di-an. / < fr. méridien, cf. it. meridiana, lat. meridies – amiază].

MERIDIAN, -Ă I. adj. referitor la un meridian. ♦ cerc ~ = instrument cu ajutorul căruia se determină trecerea unui astru la meridian (II, 1)^[1] și care servește la măsurarea înălțimii astrului; distanță ~ă = diferența de longitudine dintre două puncte situate pe meridiane diferite; linie ~ă = meridiana locului. II. s. n. 1. fiecare dintre cercurile imaginare care trec prin polii globului terestru. ♦ plan ~ = plan determinat de verticala locului și paralela axei de rotație a Pământului. 2. intersecția unei suprafețe de revoluție cu un plan care trece prin axa suprafeței. ♦ ~ ceresc = cercul mare din intersecția sferei cerești cu planul care trece prin axa universului. 3. (în acupunctură) linie imaginară a suprafeței pielii care unește diferite puncte corespunzând unui anumit organ. II. s. f. 1. intersecție a unei suprafețe de revoluție cu un plan care trece prin axa suprafeței. ♦ (astr.) ă locului = intersecția planului meridian cu planul orizontal într-un loc dat; linie meridiană. 2. (arheol.) cadran solar care indica ora amiezii. 3. canapea cu spătar și brațe inegale, care ține loc de șezlong. (< lat. meridianus, it. meridiano, fr. méridien)

MERIDIAN ~e n. Fiecare dintre cercurile imaginare care trec prin cei doi poli geografici ai Pământului și care servesc drept punct de reper pentru determinarea longitudinii geografice. [Sil. -di-an] /<lat. meridianus, it. meridiano, fr. méridien

meridian n. cerc imaginar al sferei terestre ce trece prin polii și zenitul observatorului: ca punct de plecare se iea un prim meridian dela care se socotesc toate celelalte, spre răsărit și spre apus.

*meridián, -ă adj. (lat. meridianus, de amează, de mează-zi, d. meridies, amează, din *medi-dies, d. médius, mijlociŭ, și dies, zi, compus ca și rom. mează-zi. V. post-meridian). De amează: timpu meridian. Umbră meridiană, aceĭa pe care o aŭ lucrurile la amează. Înălțime meridiană, înălțimea unuĭ astru deasupra orizontuluĭ cînd trece la meridian. Lunetă meridiană, lunetă a căreĭ axă optică se poate îndrepta în toate direcțiunile în planu meridian al loculuĭ în care e instalată fără să ĭasă din acest plan. Linie meridiană, linie presupusă că e trasă pe suprafața pămîntuluĭ, de la nord la sud, în planu meridian al unuĭ loc. S. f. Meridiană, linia meridiană. Meridiana unuĭ loc, intersecțiunea planuluĭ meridian al acestuĭ loc cu orizontu. Meridiana timpuluĭ mijlociŭ, curbă trasă în prejuru liniiĭ de amează pe un cadran solar și care arată ameaza în timp mediŭ pentru fiecare lună. S. n., pl. e. Meridian, mare cerc presupus că trece pin ceĭ doĭ polĭ și că împarte pămîntu în doŭă emisfere. Meridian ceresc, care trece pin axa lumiĭ și zenitu observatoruluĭ. Meridian terestru, care trece pin axa pămîntuluĭ și linia verticală a unuĭ loc. Primu meridian saŭ meridianu de origine, acela de la care începĭ să socoteștĭ longitudinea. Meridian magnetic, plan vertical care trece pin centru pămîntuluĭ și direcțiunea aculuĭ magnetic orizontal.

meridiană sf vz meridian

miridean sn vz meridian

meridian² (desp. -di-an) s. n., pl. meridiane

meridian² (-di-an) s. n., pl. meridiane

meridian s. n. (sil. -di-an), pl. meridiane

meridian s. n., pl. meridiane; adj. m. meridieni; fem. meridiană, pl. meridiene

meridian, -ne sb.

MERIDIAN s. (GEOGR.) 1. (înv.) miazăzian. 2. meridian de origine = meridianul zero, primul meridian; meridian geografic = meridian terestru; meridian terestru v. meridian geografic; meridianul zero v. meridian de origine.

MERIDIAN s. (GEOGR.) (înv.) miazăzian.

PRIMUL MERIDIAN s. v. meridian de origine.

MERIDIAN s. n. 1. (Geogr.; și în sintagmele meridian geografic, meridian terestru) Fiecare dintre liniile imaginare care înconjură globul pămîntesc, trecînd prin poli, tăind ecuatorul în unghi drept și servind la stabilirea longitudinii punctelor de pe glob; (învechit) miazăzian, cercul de amiazăzi, cercul miezizilei, linia amiazăzei. Meridiianul, au cercul de amiazăzi și orizontul. AMFILOHIE, G. F. 170^r/12. Apoi altă linie trage în curmezișul aceștie, de la un cap până la altul, și prin pregiur, și aceasta să chiamă meridianu (adecă cercul de amiază zi). id. G. 173/11. Are însușimea lui de a să îndrepta pe meridiană seau linia amiazâzei. AR (1829), 138²/10. Pămîntul fiind gogoneț, cercurile sau liniile care se pot trage de la amiază noapte spre amiază zi se numesc meridiane, ale cărora grade sau împărțiri se zic grade de lățime. CR (1830) 51¹/45 Miridean sau miazăziean. GEOGR. MAT. 216^v/8. Cercul, care trece prin zenitul privitorului și prin amîndoaâ polurile, tăiind ecuatorul supt unghiu drept, se zice meridian sau cercul mezizilei. RUS, I. I, 24/17. Meridianul geografic. . . este urma ce o lasă la suprafața pămîntului planul. . . care trece prin ambele poluri a pămîntului. PONI, F. 242. Cînd mă deșteptai, soarele pășise de mult peste meridiană și umbrele luncii, împinse de lumina razelor lui, înaintau, lungindu-se încet spre răsărit. HOGAȘ, M. N. 63. Întîlni insulele Canare. Acestea se află. . . între al 13-lea și al 18-lea meridian vestic. TUDORAN, P. 412. (F i g. și glumeț) Bedreag scoase din brecinar o ață lungă. . . apăsă meridiane și paralele pe hemisferul cald al mămăligii. HOGAȘ, M. N. 195. (E x p r.) Pe toate meridianele (lumii) = pe întreg globul, în întreaga lume; pretutindeni. Pe toate meridianele lumii, opinia publică dorește ca veștile care vor sosi. . . să fie bune. SCÎNTEIA, 1960, nr. 4834. Meridian (de) origine sau primul meridian = meridian stabilit, prin convenție internațională, ca fiind cel care trece prin localitatea Greenwich din Anglia și în raport cu care se calculează longitudinile diferitelor puncte de pe glob. Cf. CULIANU, C. 76. Meridianul origine (primul meridian) împarte globul terestru în două emisfere: emisfera estică. . . emisfera vestică. LTR². Meridianul locului = intersecția planului meridian al unui loc de pe pămînt cu planul universului. Cerc care trece prin punctu înălțimei unui loc, să zice meridianu locului. SIBINEANU, C. 25/21, cf. DRĂGHiCEANU, C. 4. Acestui plan. . . care se consideră ca fix în mișcarea diurnă. . . i se dă numirea de meridianul locului. CULIANU, C. 16, cf. 19, LTR². Meridian magnetic = linie obținută prin intersecția suprafeței pămîntului cu planul vertical indicat de direcția acului magnetic. Cf. PONI, F. 242, LTR². (Adjectival) Plan meridian = plan care trece prin axa de rotație a unei suprafețe de rotație, pe care o intersectează după curba meridianului (1). Cf. LTR². 2. (Mat.) Curbă de intersecție a unei suprafețe de rotație cu un plan care trece prin axa ei de rotație. Meridiane sînt secțiunile făcute de planuri ce trec prin centrul sferei. MELIK, G. 235, cf. LTR². 3. (Astron., în sintagmele) Meridian ceresc = mare cerc imaginar al sferei cerești, care trece prin zenitul locului și prin polii cerești. Orce plan care trece prin axa lumei și pozițiunea unei astre determină pe sfera cerească un cerc mare căruia i se dă numirea de meridian ceresc sau cerc orariu al astrei. CULIANU, C. 16. (Adjectival) Cerc meridian = instrument cu ajutorul căruia se determină trecerea unui astru la un anumit meridian (1) și care servește la măsurarea distanței dintre pămînt și astrul respectiv. Cf. LTR. ♦ (Adjectival) Care se referă la meridianul ceresc. Se zice trecere meridiană sau mai simplu trecerea acestei stele. - Pronunțat: -di-an. – Pl.: meridiane și (neobișnuit, m.) meridiani (DDRF). – Și: (ieșit din uz) meridiánă s. f., (învechit) merizián (URSU T. ș. 236), mirideán s. n. – Din lat. meridianus, it. meridiano, fr. méridien.

MERIDIÁNĂ s.f. v. meridian.