18 definiții pentru matur


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MATÚR, -Ă, maturi, -e, adj. Ajuns la deplină dezvoltare (fizică și intelectuală); cu judecată, cu experiență. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care dovedește judecată adâncă, serios, chibzuit; p. ext. profund. [Acc. și: mátur] – Din lat. maturus, it. maturo.

matur1, ~ă [At: VÎRNAV, F. M. II, 36v/11 / A și: matur / Pl: ~i, ~e / E: lat maturus, it maturo] 1-2 smf, a (Om) ajuns la deplină dezvoltare fizică și intelectuală. 3 a (D. ținută, judecată, acțiuni) Care aparține unui om ajuns la deplină dezvoltare. 4-5 a, av (Pex) (în mod) serios. 6-7 a, av (Într-un mod) care dovedește maturitate de gândire. 8-9 a, av (Într-un mod) care a fost bine judecat, îndelung chibzuit. 10-11 a, av (Fig) (Într-un mod) care denotă o bogată experiență și un număr mare de cunoștințe Si: dezvoltat, evoluat. 12 a (Fig) Ajuns într-un stadiu definitiv.

MATÚR, -Ă, maturi, -e, adj. Ajuns la o deplină dezvoltare (fizică și intelectuală); cu judecată, cu experiență. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care dovedește judecată adâncă, serios, chibzuit; p. ext. profund. [Acc. și: mátur] – Din lat. maturus, it. maturo.

MATÚR, -Ă, maturi, -e, adj. (Despre oameni) Ajuns la o vîrstă cînd dezvoltarea fizică și mai ales cea intelectuală sînt depline; cu judecată, cu experiență. Filip crescuse parcă în timpul boalei lui, și părea acum matur. DUMITRIU, N. 194. Vorbea rar și domol, ca un om matur. CAMIL, PETRESCU O. I 150. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care dovedește judecată adîncă, raționament solid, seriozitate; p. ext. profund, adînc. Gîndire matură. – Accentuat și: (popular) mátur.

MATÚR, -Ă adj. Ajuns la maturitate. ♦ Copt la minte; cu experiență. ♦ Serios, adânc, profund, chibzuit. [Acc. și mátur. / < lat. maturus, it. maturo].

MATÚR, -Ă adj. 1. ajuns la maturitate; adult. ◊ copt (la minte), cu experiență. 2. serios, adânc, profund. (< lat. maturus, it. maturo)

MATÚR ~ă (~i, ~e) 1) (despre organisme, ființe) Care se află în stare de dezvoltare deplină; ajuns în faza de maturitate; adult. 2) (despre persoane și despre manifestările lor) Care denotă profunzime și maturitate; cu înțelepciune profundă și serioasă. Om ~. Judecată ~ă. /<lat. maturus, it. maturo

màtur a. 1. copt de vârstă, care nu mai e tânăr: om matur; 2. fig. deplin cugetat: proiect matur. ║ adv. cu chibzuință: cugetă matur. [V. màtor].

*matúr, -ă adj. (lat. matúrus, matur, copt; it. matúro, pv. madur, vfr. meür, nfr. mûr, sp. pg. maduro). Înaintat în etate, copt (dar nu încă bătrîn). Fig. Chibzuit, cugetat, serios: plan matur. Adv. Cu chibzuință, serios: a cugeta matur. V. mator.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

matúr adj. m., pl. matúri; f. matúră, pl. matúre

matúr adj. m., pl. matúri; f. sg. matúră, pl. matúre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MATÚR adj. 1. adult, mare. (E de-acum om ~.) 2. (fig.) copt. (O minte ~.) 3. v. chibzuit.

MATUR adj. 1. mare. (E de-acum om ~.) 2. (fig.) copt. (O minte ~.) 3. chibzuit, cumpănit, gîndit, judicios, serios, socotit, temeinic. (O judecată ~.)


Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MATÚR1, -Ă adj. Ajuns la deplină dezvoltare (fizică și intelectuală). Bărbat matur. HELIADE, D. J. 35/11, cf. STAMATI, D., COSTINESCU. Sosește apoi o vîrstă cînd omul, matur la corp, la inimă și la minte, se concentră în sine, devenind el însuși o mică lume. HASDEU, I. C. I, VII. Aleodor, după ce se urcă în scaunul tătîne-său, deși copilandru, puse țara la cale ca și un om matur. ISPIRESCU, L. 42. Se simțea om matur, bărbat, care trebuia să-și făurească viitorul. AGÎRBICEANU A. 45. În viața reală, putea s-o cheme Veta pe tînăra cetitoare a Dramelor Parisului, și Zița pe nevasta matură a lui Jupîn Dumitrache. IBRĂILEANU, S. L. 74. O păpușă de mărimea unui om matur era înfățișată de domnul baron. SADOVEANU, O. XI, 644. Vorbea rar și domol, ca un om matur. CAMIL PETRESCU, O. I, 150. Păru deodată mai înaltă și mai matură. V. BOM. septembrie 1955, 111. (Despre ținută, judecată, acțiuni) De om ajuns la deplină dezvoltare; p. ext. serios, chibzuit, cumpătat. O ură matură asupra necinstei. VÎRNAV, F. M. II, 36v/ll. O judecată matură (coaptă). FIS. 124/4. O ușoară mustață și bărbia despicată. . . îi dădeau un aer matur care făcea din uniforma școlară un adevărat veștmînt militar. CĂLINESCU, E. O. I, 58. ◊ (Adverbial) Junele ce judică mai matur. . . își schimbă cu totul și aplecările și aspirațiile. HELiADE, O. II, 66. Cînd vei vrea să le însori, deschide ochii matur. PANN, ap. CADE. ♦ Care dovedește maturitate de gîndire, care a fost bine judecat, îndelung chibzuit. Niște. . . literați. . . cer conferințe mature despre limbă. RUSSO, S. 67, cf. MAIORESCU, CR. III, 173. După mature consfătuiri, am căzut în sfîrșit de acord cu. . . anticarul. KLOPȘTOCK, F. 306. După mature frâmîntări ajunsese la concluzia că. . . prezența lui n-o să fie remarcată. T. POPOVICI, S. 315. ♦ F i g. Care posedă o bogată experiență și un număr mare de cunoștințe; dezvoltat, evoluat. Societatea socialistă se perfecționează neîncetat, devine tot mai matură. SCÎNTEIA, 1960, nr. 5 009. ♦ F i g. Ajuns într-un stadiu definitiv. Acest profesor. . . a aflat cu cale să. . . deie publicitáții [observațiile] măcar că ele nu erau încă mature spre aceasta, avînd trebuință de mai multe întregiri. SBIERA, F. S. 232. – Accentuat (prin confuzie cu matur3) și: matur. – Pl.: maturi, -e. – Din lat. maturus, it. maturo.

Intrare: matur
matur1 (adj.) adjectiv
  • pronunție: matur, matur
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • matur
  • maturul
  • maturu‑
  • matu
  • matura
plural
  • maturi
  • maturii
  • mature
  • maturele
genitiv-dativ singular
  • matur
  • maturului
  • mature
  • maturei
plural
  • maturi
  • maturilor
  • mature
  • maturelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

matur

etimologie: