MARGRAF s. m. Titlu de noblețe al unor principi germani din orînduirea feudală, ale căror principate erau (sau fuseseră cîndva) mărci⁴; persoană care avea acest titlu. Cf. NEGULICI. Orașul. . . rămase tot în starea aceasta pînă ce veni Leopold cel Vestit, primul margrav al Austriei, ieșit din casa de Babenberg. FILIMON, O. II, 65, cf. COSTINESCU. Prințișorii și margrafii nemțești. . . voiră să țină și ei haite luxoase de vînătoare. ODOBESCU, S. III, 142. Vechii noștri landgrafi, marcgrafi. . . mai toți mureau de podagră ori de vrun atac fulgerătoriu. CONTEMPORANUL, II, 247, cf. BARCIANU, ALEXI, W. - Pl.: margrafi. – Și: (învechit, rar) marcgráf, margráv s. m. – Din germ. Markgraf. – Margrav < fr. margrave.