MARCOTĂ, marcote, s. f. Lăstar al unei plante, nedesprins de ea, înfipt cu capătul liber în pământ pentru a prinde rădăcină și care, tăiat și răsădit după ce a făcut rădăcină, dă o plantă nouă. – Din fr. marcotte.

marcotă sf [At: DT / Pl: ~te / E: fr marcotte] 1 Lăstar nedesprins de plantă, care se îngroapă cu capătul liber în pământ, pentru a prinde rădăcini și care apoi, tăiat și răsădit, formează o plantă nouă Vz butaș. 2 Plantă obținută prin marcotaj.

* MARCOTĂ (pl. -te) sf. 🌿 Ramură de viță sau de altă plantă ce se îndoaie și se culcă jos acoperind-o cu pămînt, ca să prinză rădăcină; după ce a dat rădăcini, se taie și constitue un vegetal nou, independent de planta mumă (🖼 3061); marcota poate fi și naturală [fr.].

MARCOTĂ, marcote, s. f. Lăstar al unei plante, nedesprins de ea, înfipt cu capătul liber în pământ pentru a prinde rădăcină și care, tăiat și răsădit după ce a făcut rădăcină, dă o plantă nouă. – Din fr. marcotte.

MARCOTĂ, marcate, s. f. Ramură folosită în marcotaj.

MARCOTĂ s.f. Lăstar nedesprins de planta-mamă, care se înfige cu capătul liber în pămînt pentru a prinde rădăcină și care, tăiat și răsădit, poate da o nouă plantă. ♦ Plantă obținută prin marcotaj. [< fr. marcotte].

MARCOTĂ s. f. lăstar nedesprins de planta-mamă, care se înfige cu capătul liber în pământ pentru a prinde rădăcină și care, tăiat și răsădit, poate da o nouă plantă. ◊ plantă obținută prin marcotaj. (< fr. marcotte)

MARCOTĂ ~e f. Ramură a unei plante, care se îngroapă în pământ, și care, după ce a prins rădăcini, se separă de planta-mamă, formând o nouă plantă. /<fr. marcotte

marcotă s. f., g.-d. art. marcotei; pl. marcote

marcotă s. f., g.-d. art. marcotei; pl. marcote

marcotă s. f., pl. marcote

Marcot/ă, -eț v. Marcu 16.

MARCOTĂ s. (BOT.) (rar) marcotaș. (~ de viță de vie.)

marcotă s.f. (bot., hort.) <rar> marcotaș, <înv. și reg.> viță, viță-cu-rădăcină, viță-de-rădăcină. Marcota este un lăstar al unei plante, îngropat parțial în pământ, cu vârful afară, care, după ce a prins rădăcini, se separă de planta-mamă, formând o nouă plantă.

MARCOTĂ s. (BOT.) (rar) marcotaș. (~ de viță-de-vie.)

MARCOTĂ s. f. 1. Lăstar nedesprins de plantă, care se îngroapă cu capătul liber în pămînt pentru a prinde rădăcini și care (tăiat apoi și răsădit) formează o plantă nouă. V. butaș. DICȚ. 2. Plantă obținută prin marcotaj. Cf. DT. – Pl. : marcote. – Din fr. marcotte.