mansardă sf [At: CUCIURAN, D. 33/27 / V: (îvr) ~nzar~ / Pl: ~de / E: fr mansarde] 1 Etaj situat imediat sub acoperișul unei clădiri. 2 (Prc) Încăpere sau locuință, adesea de formă neregulată și cu tavanul înclinat, situată la mansardă (1). 3 (Fam; îe) A fi deranjat la ~ A nu fi în toate facultățile mintale, a fi scrântit.

MANSARDĂ, mansarde, s. f. Încăpere sau ansamblu de încăperi amenajate ca locuință sub învelitoarea unui acoperiș avînd de obicei tavanul și pereții oblici sau neregulați. A urcat scările unui etaj, al doilea, al treilea, pînă la mansardă. C. PETRESCU, A. 330. Am stat la mansardă o lună. De-acolo, de sus, de la geam... Priveam ca la teatru. TOPÎRCEANU, P. 163. În mansarda lui, mereu, Sărăcia e stăpînă. MACEDONSKI, O. I 201.

MANSARDĂ s.f. Ultimul etaj al unei case, așezat sub acoperiș, cu tavanul înclinat și amenajat ca locuință. [< fr. mansarde, cf. Mansard, arhitect francez].

MANSARDĂ s. f. etaj situat sub acoperiș, cu tavanul înclinat și amenajat ca locuință. (< fr. mansarde)

MANSARDĂ ~e f. 1) Încăpere de locuit situată direct sub acoperișul unei case. 2) Etaj aflat sub acoperiș. /<fr. mansarde

mansardă f. cameră sub acoperișul unei case (= fr. mansarde).

*mansárdă f., pl. e (fr. mansarde, d. numele arhitectuluĭ Mansard [† 1666]). Cameră în podu uneĭ case.

mansardă s. f., g.-d. art. mansardei; pl. mansarde

mansardă s. f., g.-d. art. mansardei; pl. mansarde

mansardă s. f., g.-d. art. mansardei; pl. mansarde

mansardă.

mansardă, mansarde s. f. cap.

a fi mobilat la mansardă expr. a avea o cultură generală solidă, a fi școlit / învățat.

a-și face mansarda expr. a urma un tratament dentar.

MANSARDĂ s. (glumeț) cucurigu. (Locuiește la ~.)

MANSARDĂ s. (glumeț) cucurigu. (Locuiește la ~.)

MANSARDĂ s. f. Etaj situat imediat sub acoperișul unei clădiri; p. r e s t r. încăpere sau locuință, adesea de formă neregulată (și cu tavanul înclinat), situată la acest etaj. Are trei rînduri. . . cel de al treilea informează manzarde. CUCIURAN, D. 33/27. În mansarda lui mereu Sărăcia e stăpînă. MACEDONSKI, O. I, 201. Mansardele mici și sărăcăcioase. PETICĂ, O. 313. Primăvara se suise pînă-n mansarde, dezmorțind toate sufletele și semănând pretutindeni o dragoste nouă de viață. REBREANU, NUV. 184, cf. BACOVIA, O. 136. Am stat la mansardă o lună. De-acolo, de sus, de la geam. . . Priveam ca la teatru. TOPÎRCEANU, B. 62. Se uită la pereții goi, la tavanul înclinat de mansardă, C, PETRESCU, C. V. 288, cf. 30. Domnea o căldură de mansardă. TEODOREANU, M. II, 201. Se mobilaseră odăi de locuit. . . în stînga sus, unde era o mansardă. CAMIL PETRESCU, O. II, 475. La poarta sinistrei clădiri, în ale cărei subsoluri și mansarde se aflau celule, vizitiul opri brusc. STANCU, R. A. III, 269, cf. 113. ◊ E x p r. (Argotic) A fi deranjat la mansardă = a nu fi în toate facultățile mintale, a fi scríntit. Cf. BUL. FIL. V, 245. – Pl.: mansarde. – Și: (învechit, rar) manzárdă s. f. – Din fr. mansarde.

MANZÁRDĂ s. f. v. mansardă.