mangăr sm [At: MOXA, 370/16 / V ~gâr, (rar) ~gher, (reg) mângă, mân~, mângâr / Pl: ~i / E: tc mangir] 1 Veche monedă divizionară turcească de aramă, care a circulat și la noi, ce valora un sfert dintr-o aceea. 2 (Înv; îe) A da ~ul cel de apoi A muri. 3 (Arg; lpl) Bani. 4-5 (Înv; arg; la jocurile de copii; îcr cingâr; țangăr) Număr de (6 sau) 9.

MANGĂR s. m. (Mold., ȚR) Veche monedă divizionară turcească. A: Au dat mangărul cel de apoi. PSEUDO-MUSTE. B: Pentru un mangăr ce dă omul săracului aicea, Dumnezeu-i dă de 100 de ori mai mult. ÎNV. 1642, 12^v. Va cere mangîri sau altceva de la cei ce să priceștuiesc. ÎNDREPTAREA LEGII. Kodratŭ. Rantŭ: Fileariu, mangăr. LEX., 118^r. Să dea preț de doi mangări. NEAGOE. Nici unul numește atît de sărac și lipsit cît să n-aibă măcar numai doi mangîri. MĂRGĂRITARE 1346 ; cf. MARDARIE, 104, 136, 288; ST. LEX., 291; LEX. 1683, 28^v, 42^r. Etimologie: tc. mangır.

mangâr sm vz mangăr

mangher sm vz mangăr

mângă sf vz mangăr

mângăr sm vz mangăr

mângâr sm vz mangăr

mangîr m. (turc. manghyr). Vechĭ. Munt. Cea maĭ mică monedă turcească de aramă, un sfert de accea. A da mangîru cel de apoĭ, a da ortu popiĭ, a muri. Pl. Banĭ, parale: a cere mangîrĭ. V. lețcaĭe, obol.

mangări s. pl. v. BAN. FRANC. GOLOGAN. PARA.

mangăr (-ri), s. m. – 1. (Înv.) Monedă turcă de cupru, de mică valoare. – 2. (Arg.) Bani. – Var. mangîr. Mr. mangăre. Tc. mangir (Șeineanu, II, 246), cf. ngr. μαγϰούρι, bg., sb. mangura.

mangâr, mangâri, s.m. (înv.) cea mai mică monedă turcească; (pl.) bani, parale.

MÁNGĂR s. m. 1. Veche monedă divizionară turcească de aramă, care a circulat și la noi (și care valora un sfert dintr-o aceea). Puseră să dea bir. . . cîte 6 mangăr. MOXA, 370/16. Cine. . . va cere mangîri sau altceva de la cei ce se priceștuiesc, aceluia să i se ia darul (a. 1652). ap. CADE. Dete chin pre văduvă să dea preț de doi mangări. NEAGOE, ÎNV. 272/4. Nici unul nu este atît de sărac și lipsit, cît să n-aibă măcar numai doi mangîri (a. 1746). ap. TDRG. Să nu plătească nici un mangîr. GORJAN, H. I, 28/35, cf. I. BRĂESCU, M. 78, ȘIO II₁ 246. ◊ Expr. (Învechit) A da mangărul cel de apoi = a muri, a da ortul popii. Bătut la talpe până au dat mangărul cel de apoi. MUSTE, LET. III, 13/22, cf. MAG. IST. III, 14/28. ♦ (Argotic, la pl.) Bani. V. l o v e l e, b i ș t a r i. Cf. BUL. FiL. II, 204, ib. V, 190, 261, GR. S. VII, 118. 2. (În formule de eliminare la jocurile de copii, de obicei în corelație cu ț a n g ăr, c i n g î r) Numărul 6 (H IV 258) sau 9 (RĂDULESCU-CODIN). țangăr, mangăr, na cartof, MAT. FOLK. 517. Cingîr, Mîngîr, Olar, Păscar. PAMFILE, J. I, 42, cf. 45. - Pl.: mangări. – Și: mángîr, (rar) mángher (BUL. FIL. II, 204), (regional) mîngăr (RĂDULESCU-CODIN), mîngîr, mîngă (H IV 258) s.m. – Din tc. mangir.

MANGHER s. m. v. mangăr.