MANGĂR s. m. (Mold., ȚR) Veche monedă divizionară turcească. A: Au dat mangărul cel de apoi. PSEUDO-MUSTE. B: Pentru un mangăr ce dă omul săracului aicea, Dumnezeu-i dă de 100 de ori mai mult. ÎNV. 1642, 12^v. Va cere mangîri sau altceva de la cei ce să priceștuiesc. ÎNDREPTAREA LEGII. Kodratŭ. Rantŭ: Fileariu, mangăr. LEX., 118^r. Să dea preț de doi mangări. NEAGOE. Nici unul numește atît de sărac și lipsit cît să n-aibă măcar numai doi mangîri. MĂRGĂRITARE 1346 ; cf. MARDARIE, 104, 136, 288; ST. LEX., 291; LEX. 1683, 28^v, 42^r. Etimologie: tc. mangır.