mandatar, ~ă [At: (a. 1849) DOC. EC. 960 / V: (înv) ~iu sm / Pl: ~i, ~e / E: fr mandataire, lat mandatarius, ger Mandatar] 1 sm (Rar sf) Persoană căreia i s-a încredințat un mandat (8). 2 smf (înv; șîs ~ al națiunii) Deputat. 3 sm (Buc; înv) Funcționar administrativ Vz dregător. 4 smf (În orânduirea socialistă) Mic meseriaș sau comerciant care avea în locație de gestiune un magazin.

MANDATAR, -Ă, mandatari, -e, s. m. și f. Persoană care a primit o împuternicire, căreia i s-a dat un mandat. Acest mandatar fusese pe vremuri funcționar la vama Prisăcani. VLAHUȚĂ, O. A. 246.

MANDATAR, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) căruia i s-a dat o împuternicire, un mandat (1); împuternicit. [< fr. mandataire, cf. lat. mandatarius, germ. Mandatar].

MANDATAR, -Ă s. m. f. 1. cel căruia i s-a dat un mandat (1); împuternicit. 2. persoană căreia i s-a încredințat administrarea unei unități comerciale. (< fr. mandataire, germ. Mandatar)

*mandatár, -ă s. (lat. mandatarius). Care are mandat saŭ procură de a lucra în numele altuĭa.

mandatară s. f., g.-d. art. mandatarei; pl. mandatare

mandatară s. f., g.-d. art. mandatarei; pl. mandatare

mandatară s. f., g.-d. art. mandatarei; pl. mandatare

MANDATAR s. 1. v. reprezentant. 2. v. procurist.

mandatar, -ă s.m., s.f. (jur.) 1 andosant, andosator, comitent, împuternicit, reprezentant, <rar> înfățișător, <înv. > ispravnic, mandator. Mandatarul autorizează pe cineva să-i încaseze contravaloarea unui cec. 2 împuternicit, procurator, procurist, <înv.> procurant. Părțile interesate vor putea fi reprezentate printr-un mandatar.

MANDATAR s. 1. împuternicit, reprezentant, (înv.) ispravnic, mandator. (El e ~ meu.) 2. împuternicit, procurator, procurist, (înv.) procurant. (~ al unei întreprinderi.)