17 definiții pentru maghiar (adj.)
din care- explicative (7)
- morfologice (6)
- relaționale (2)
- specializate (1)
- altele (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
MAGHIAR, -Ă, maghiari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ungariei sau este originară de acolo; ungur. 2. Adj. Care aparține Ungariei sau maghiarilor (1), privitor la Ungaria sau la maghiari; unguresc, ungar. ♦ (Substantivat, f.) Limba maghiară. – Din magh. magyar.
maghiar, ~ă [At: BARIȚIU, P. A. III, 24 / Pl: ~i, ~e / E: mg magyar] 1-2 smf, a (Persoană) care face parte din populația de bază a Ungariei Si: ungur 3-4 smf, a (Persoană) originară din Ungaria Si: ungur 5 smp Populație care locuiește în Ungaria Si: unguri. 6-7 a Care aparține (Ungariei sau) maghiarilor (5) Si: unguresc. 8-9 a Referitor (la Ungaria sau) la maghiari (5) Si: unguresc. 10-11 a Specific (Ungariei sau) maghiarilor (5) Si: unguresc. 12-13 a Care provine (din Ungaria sau) de la maghiari (5) Si: unguresc. 14 sfa Limbă vorbită de maghiari (5).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
MAGHIAR, -Ă, maghiari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Ungariei sau este originară de acolo; ungur. 2. Adj. Care aparține Ungariei sau populației ei; privitor la Ungaria sau la populația ei, originar din Ungaria; unguresc, ungar. ♦ (Substantivat, f.) Limba maghiară. – Din magh. magyar.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de claudia
- acțiuni
MAGHIAR1, -Ă, maghiari, -e, adj. Propriu maghiarilor, al maghiarilor; unguresc, ungar. Limba maghiară.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
MAGHIAR1 ~ă (~i, ~e) Care aparține Ungariei sau populației ei; din Ungaria; unguresc; ungar. [Sil. -ghiar] /<ung. magyar
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
maghiar a. relativ la Unguri: limba maghiară. ║ m. pl. numele național al Ungurilor: Maghiarii nemeși o mie AL.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
MAGHIARĂ f. mai ales art. Limba maghiară. [G.-D. maghiarei] /<ung. magyar
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
maghiar (desp. -ghiar) adj. m., s. m., pl. maghiari; adj. f., s. f. maghiară, pl. maghiare
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
maghiar (-ghiar) adj. m., s. m., pl. maghiari; adj. f., s. f. maghiară, pl. maghiare
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
maghiar s. m., adj. m. (sil. -ghiar), pl. maghiari; f. sg. maghiară, g.-d. art. maghiarei, pl. maghiare
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
maghiar
- sursa: MDO (1953)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
maghiară (limbă) (-ghia-) s. f., g.-d. art. maghiarei
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
maghiară (limba) s. f. (sil. -ghia-), g.-d. art. maghiarei
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
MAGHIAR s., adj. 1. s. v. ungur. 2. adj. ungar, unguresc. (Statul ~.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
MAGHIAR s., adj. 1. s. ungur. 2. adj. ungar, unguresc. (Statul ~.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
MAGHIARĂ s. f. (< magh. magyar): limbă din familia ugro-finică (împreună cu estona, finlandeza, karela, lapona etc.), ramura uraliană, subgrupul ugric, vorbită de locuitorii Ungariei și de ungurii care trăiesc în alte țări din Europa (Iugoslavia, Austria, Croația, Slovacia, România și Ucraina) și din America. Este caracterizată din punct de vedere fonetic printr-un număr relativ mic de sunete și prin fenomenul armoniei vocalice (v.), printr-un accent care cade pe prima silabă, printr-un sistem morfologic, bazat pe aglutinare (pentru evidențierea valorilor gramaticale), rădăcina se combină cu diferite afixe: ház „casă” – házban „în casă”, házak „case” házakban „în case”, házam „casa mea”, házad „casa ta”; kérem „eu cer”, kéred „tu ceri” etc.) și prin ordinea relativ liberă a cuvintelor. În istoria limbii maghiare există trei perioade: a) perioada veche, între secolele al VIII-lea și al XIV-lea, perioadă în care m. a împrumutat un mare număr de cuvinte din limba turcilor bulgari (între secolele al VIII-lea și al X-lea, când erau stabiliți în regiunea Caucazului și a Donului) și din limba slavă (între secolele al X-lea și al XII-lea, după stabilirea lor în Panonia). Tot din perioada aceasta, există primele atestări de limbă maghiară (cuvinte izolate, păstrate în documente latine din jurul anului 1000, data trecerii la creștinism a ungurilor). Primul text de limbă maghiară datează din secolul al XIII-lea (e vorba de un discurs funebru de vreo 300 de cuvinte); b) perioada medie, între secolele al XV-lea și al XVI-lea, în care se duce lupta de emancipare a limbii maghiare de sub influența latinei, care era folosită ca limbă oficială, luptă ușurată de Reformă, de introducerea tiparului și de traducerea Bibliei; c) perioada nouă, care începe în secolul al XVII-lea, prin dezvoltarea limbii literare maghiare. În secolul al XVIII-lea, m. împrumută multe cuvinte din germană și din franceză; ca o reacție, începe lupta pentru „reînnoirea limbii” prin crearea unui mare număr de cuvinte, prin elaborarea de gramatici și de dicționare și prin introducerea în limba literară, în locul cuvintelor străine, a unui număr însemnat de termeni dialectali și arhaici. În secolul al XIX-lea s-a dezvoltat limba poeziei și a prozei, răspândirea limbii literare maghiare fiind legată acum în primul rând de creația marelui poet Petöfi Sándor. Existența unor elemente lexicale maghiare în limba română și a unor elemente lexicale române în limba maghiară – pe baza vecinătății statale și a conviețuirii istorice dintre cele două popoare – i-a determinat pe lingviști să vorbească despre o influență maghiară asupra limbii române și, invers, despre o influență română asupra limbii maghiare (v. influență).
- sursa: DTL (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
Dicționare neclasificate
Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.
MAGHIAR, -Ă s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Ungariei sau este originară de acolo; (la m. pl.) popor, națiune care trăiește în Ungaria; ungur. Cf. BARIȚIU, P. A. III, 24. 2. Adj. Care aparține Ungariei sau ungurilor, privitor la Ungaria sau la unguri, originar din Ungaria; unguresc. Împrumuturi din dialectele slavone și maghiare. ODOBESCU, S. I, 214, cf. XENOPOL, R. III, 81, IORGA, L. II, 57. Poporul maghiar luptă pentru propria sa fericire. SCÂNTEIA, 1952, nr. 2396. Limba maghiară, vorbită în R. P. Ungaria, de vreo 10 milioane de oameni, are documente din secolul al XlII-lea. GRAUR, I. L. 208. În repertoriul Teatrului de păpuși din Cluj predomină, atât la secția română, cît și la secția maghiară, vechi basme și povestiri pentru copii. CONTEMP. 1961, nr. 785, 4/1. Galben maghiar (și substantivat, m.) = numele unei vechi monede ungurești; ughi. Peste zece milioane galbeni maghiari. GORJAN, AP. ȘIO II2, 154. Ea mă costă scumpă foarte, vro 30 000 de maghiari. ap. ȘIO II2, 154. ** (Substantivat, f.) Limba vorbită de maghiari (1). În maghiară sau în cehă, unde accentul este totdeauna pe prima silabă, prezența accentului semnalează începutul unui nou cuvînt. GRAUR, I. L. 69, cf. 149, L. ROM. 1959, nr. 4, 12. – Pl.: maghiari, -e. – Din magh. magyar.
- sursa: DLR (1913-2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
- silabație: ma-ghiar
adjectiv (A1) Surse flexiune: DOR | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |
maghiar, maghiarăadjectiv
- 1. Care aparține Ungariei sau maghiarilor, privitor la Ungaria sau la maghiari. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
- 1.1. Limba maghiară. DEX '09 DEX '98 DLRLC
-
etimologie:
- magyar DEX '09 DEX '98 NODEX