13 definiții pentru mărginire

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MĂRGINÍRE, mărginiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) mărgini și rezultatul ei. 2. Fig. Posibilitate redusă de înțelegere, de intuiție; îngustime spirituală, mediocritate (în gândire, în concepții); prostie. – V. mărgini.

mărginire sf [At: MOLNAR, RET. 17/1 / Pl: ~ri / E: mărgini] 1 (Înv) Precizare. 2 (Înv) Fixare (3). 3 Restrângere. 4 Restricție. 5 Limitare a puterii de înțelegere, de intuiție Si: prostie.

MĂRGINÍRE, mărginiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) mărgini și rezultatul ei. 2. Fig. Posibilitate redusă de înțelegere, de intuiție; îngustime spirituală, mediocritate (în gândire, în concepții etc.) prostie. – V. mărgini.

MĂRGINÍRE, mărginiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) mărgini și rezultatul ei; limitare; p. ext. (rar) limită, capăt. Să punem mărginire la limbuția noastră. NEGRUZZI, S. II 211. 2. Fig. Limitare a puterii de înțelegere și intuiție, lipsă de orizont, îngustime intelectuală; prostie.

MĂRGINÍRE ~i f. 1) v. A MĂRGINI și A SE MĂRGINI. 2) fig. Capacitate intelectuală redusă; îngustare a minții. /v. a mărgini

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

mărginire s. f., g.-d. art. mărginirii; pl. mărginiri

mărginíre s. f., g.-d. art. mărginírii; pl. mărginíri

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MĂRGINÍRE s. 1. v. delimitare. 2. v. limitare. *3. (fig.) îngustime, obtuzitate, opacitate. (~ spiritului cuiva.)

MĂRGINÍRE s. v. limită, restricție.

MĂRGINIRE s. 1. circumscriere, delimitare, demarcare, demarcație, hotărnicire, limitare, marcare. (~ unui teren.) 2. limitare, reducere, restrîngere, rezumare. (~ cuiva la strictul necesar.) 3.* (fig.) îngustime, obtuzitate, opacitate. (~ judecății cuiva.)

mărginire s. v. LIMITĂ. RESTRICȚIE.

Mărginire ≠ nemărginire, dezmărginire

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MĂRGINIRE s. f. Acțiunea de a (s e) m ă r g i n i. 1. (Învechit) Precizare, fixare ; delimitare. Cf. m ă r g i n i (3). Grăirea hotărîtă iaste cînd grăim vreun lucru nu de obște. . ., ci cu oarecare osebire și mărginire. MOLNAR, RET. 17/1. Această mărginire, slujind de temei, dovedește că schimbul unui galben împărătesc sau olandez să face cu 1 780 bucăți parale mărunte (a. 1 836). DOC. EC. 640. 2. Restrîngere, limitare ; restricție, limită. Cf. m ă r g i n i (4). Să punem mărginire la limbuția noastră, Căci vorba lungă este adese neplăcută. NEGRUZZI, S. II, 211, cf. 144. Este dar o gravă retăcire de a generaliza fără nici o mărginire. HASDEU, I. C. i, 104. 3. Limitare a puterii de înțelegere, de intuiție, îngustime intelectuală; prostie. Cf. POLIZU, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. - Pl.: mărginiri. – V. mărgini.

Intrare: mărginire
mărginire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mărginire
  • mărginirea
plural
  • mărginiri
  • mărginirile
genitiv-dativ singular
  • mărginiri
  • mărginirii
plural
  • mărginiri
  • mărginirilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

mărginire, mărginirisubstantiv feminin

etimologie:
  • vezi mărgini DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.