obtuzitate sf [At: GALACTION, O. A. 135 / Pl: ~tăți / E: obtuz + -itate] Lipsă de înțelegere. Si: mărginire, prostie, (rar) obtuziune.

OBTUZITATE s.f. Însușirea celui obtuz (2); obtuziune; lipsă de înțelegere, de pătrundere, îngustime de vederi; mărginire. [Cf. it. ottusità].

OBTUZITATE s. f. însușirea celui obtuz (2); lipsă de înțelegere, îngustime de vederi; mărginire; obtuzie (< obtuz + -itate)

OBTUZITATE f. Caracter obtuz. /obtuz + suf. ~itate

obtuzitate s. f., g.-d. art. obtuzității; pl. obtuzități

obtuzitate s. f., g.-d. art. obtuzității; pl. obtuzități

obtuzitate s. f., g.-d. art. obtuzității; pl. obtuzități

OBTUZITATE s. (fig.) îngustime, mărginire, opacitate. (~ spiritului cuiva.)

*OBTUZITATE s. (fig.) îngustime, mărginire, opacitate. (~ spiritului cuiva.)

OBTUZITATE s. f. Lipsă de înțelegere sau de pătrundere, îngustime de vederi, mărginire a spiritului; obtuzime. Eram... bine pregătit ca să rabd și să mă resignez mai ales în fața vulgarității și a obtuzității colegilor mei. galaction, o. a. 135. O fată care primește omagiile unui om în vîrstă și se plimbă cu el în străinătate e suspectă de aspirații comune, de obtuzitate pentru marile sacrificii bărbătești. călinescu, e. o. ii, 10. Ceea ce însă apare cu totul de neînțeles, depășind orice culme de obtuzitate, este categorisirea ca imorală a unei opere care... se caracteriza tocmai prin marea ei forță de a oglindi viața satului. v. rom. septembrie 1954, 155. – Obtuz + suf. -itate. Cf. it. ottusità.