9 definiții pentru mărturisitor (adj.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MĂRTURISITÓR, -OÁRE, mărturisitori, -oare, s. m., adj. 1. S. m. (Înv.) Persoană care arată, susține, probează ceva; spec. persoană care depune o mărturie în fața unei instanțe; martor. ♦ Duhovnic, confesor. 2. Adj. Doveditor, probant. – Mărturisi + suf. -tor.

mărturisitor [At: PSALT. 46 / V: ~setoriu, ~iu, ~rusitoriu / Pl: ~i / E: mărturisi + -tor] (Înv) 1 sm Persoană care susține, propagă o credință, o învățătură morală Si: propovăduitor, propagator. 2 sm (Pex) Mucenic (1). 3 sm Persoană care afirmă, arată, susține, probează ceva. 4 sm (Spc) Persoană care depune mărturie în fața unei instanțe Si: martor (5). 5 a Care adeverește. 6 sm Duhovnic.

MĂRTURISITÓR, mărturisitori, s. m. (Înv.) Persoană care arată, susține, probează ceva; spec. persoană care depune o mărturie în fața unei instanțe; martor. ♦ (Adjectival) Doveditor, probant. ♦ Duhovnic, confesor. – Mărturisi + suf. -tor.

MĂRTURISITÓR, -OÁRE, mărturisitori, -oare, adj. (Învechit) Care adeverește, demonstrează ceva; doveditor. Un act mărturisitor de nevinovăția părintelui lor. ODOBESCU, S. I 445.

mărturisitór, -oáre adj. și s. Care mărturisește. Confesor (al credințeĭ). Mártir: sfîntu Mihail Mărturisitoru (23 Maĭ).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mărturisitór (înv.) adj. m., s. m., pl. mărturisitóri; adj. f. sg. și pl. mărturisitoáre

mărturisitór adj. m., s. m., pl. mărturisitóri; f. sg. și pl. mărturisitoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MĂRTURISITÓR adj. v. doveditor, justificativ, justificator, probator.

mărturisitor adj. v. DOVEDITOR. JUSTIFICATIV. PROBATOR.

Intrare: mărturisitor (adj.)
mărturisitor1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mărturisitor
  • mărturisitorul
  • mărturisitoru‑
  • mărturisitoare
  • mărturisitoarea
plural
  • mărturisitori
  • mărturisitorii
  • mărturisitoare
  • mărturisitoarele
genitiv-dativ singular
  • mărturisitor
  • mărturisitorului
  • mărturisitoare
  • mărturisitoarei
plural
  • mărturisitori
  • mărturisitorilor
  • mărturisitoare
  • mărturisitoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mărturisitor (adj.)

etimologie:

  • Mărturisi + sufix -tor.
    surse: DEX '98 DEX '09