28 de definiții pentru mărgea / mărgică mărgică


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MĂRGEÁ, -ÍCĂ, mărgele, s. f. 1. Boabă (mică) de sticlă, de piatră etc., de forme și culori diferite (înșirată pe ață, cusută pe un veșmânt etc.), folosită ca podoabă; (la pl.) șirag format din asemenea obiecte. 2. (La pl.) Protuberanțe ale pielii de pe capul și gâtul curcanului. 3. (În forma mărgică) Nume dat mai multor plante erbacee din familia gramineelor, cu flori mici, dispuse câte una sau două în vârful unor spiculețe (Melica). – Din lat. margella.Mărgică: cu schimbare de suf.

mărgea sf [At: (a. 1747) IORGA, S. D. XII, 45 / V: (reg) ~uă / Pl: ~ele / E: lat med margella] 1 Obiect mic de piatră, de sticlă etc. de diferite forme și culori, perforat de un orificiu, care se folosește ca podoabă, în șiraguri, cusut pe îmbrăcăminte etc. Si: mărgică (1). 2 (Lpl) Șirag format din mărgele (1). 3 (Dob; îs) La ~ele Reuniune a femeilor din casa miresei, sâmbăta seara, în ajunul nunții, când se înșiră mărgelele (1) la salba miresei. 4 (Îs) ~ua vântului îngrămădire de canale mici, așezate unele lângă altele, făcute de omizi pe frunzele păducelului. 5 (Mtp) Boabă rotundă care se credea că este făcută de șerpi prin amestecarea salivei lor și că este înghițită de cel mai puternic dintre ei. 6 (Mtp; îs) Fiertul ~elei Presupusă operație prin care șerpii adunați la un loc ar obține o mărgea (5), amestecându-și saliva. 7 (Pan; lpl) Protuberanțe ale pielii de pe capul și gâtul curcanului. 8 (Reg; lpl) Ouă de broască. 9 (Pan; Buc) Nod pe firul de tors Si: (reg) gușă. 10 (Reg; lpl) Bule de aer care se formează într-o băutură alcoolică tare sau acidulată. 11 (Reg) Pușchea. 12 (Buc) Gaură a muștiucului la trompetă. 13 (Tip; nob, lpl) Cele mai mărunte litere. 14 (Reg) Închizătoare prin care se petrec, la spate, șireturile de piele ale pieptarului. 15 (Reg) Unealtă de ciobănie nedefinită mai îndeaproape. 16 (Bot; reg) Rutișor (Thalictrum aquilegifolium). 17 (Bot; Trs) Clocoțel (Clematis integrifolia).

MĂRGEÁ, -ÍCĂ, mărgele, s. f. 1. Boabă (mică) de sticlă, de piatră etc., de forme și culori diferite (înșirată pe ață, cusută pe un veșmânt etc.), folosită ca podoabă; (la pl.) șirag format din asemenea obiecte. 2. (La pl.) Protuberanțe ale pielii de pe capul și gâtul curcanului. 3. (În forma mărgică) Numele dat mai multor plante erbacee din familia gramineelor, cu flori mici, dispuse câte una sau două în vârful unor spiculețe (Melica). – Din lat. margella.Mărgică: cu schimbare de suf.

MĂRGEÁ, -ÍCĂ, mărgele, s. f. 1. (Mai ales la pl.) Boabă (mică) de sticlă, de piatră etc. avînd diverse forme și culori, care poate fi înșirată pe ață, cusută pe un veșmînt, pe o pînză etc. și folosită ca podoabă. Își scotea șiragul de mărgele de la gît și pestelca cea frumoasă. BUJOR, S. 132. Cum mergea pe drum, găsește și ea o mărgică. CREANGĂ, P. 69. Mi-am pus flori, mi-am pus mărgele, Să se uite cu mîndrie Puicuța la ele. ALECSANDRI, P. A. 58. ◊ (Poetic) Doar furnicile de-aleargă acuma fără de hodină, Mărgele negre semănate pe drumuri albe de lumină. ANGHEL, Î. G. 21. 2. (Numai la pl.) încrețituri ale pielii, în formă de bobițe roșii, la gușa curcanului. Curcanii leorbăind din gușa cu mărgele roșii. C. PETRESCU, R. DR. 242.. 3 (În forma mărgică) Nume dat mai multor plante erbacee din familia gramineelor, al căror fruct seamănă cu o mărgea (1) (Melica).

MĂRGEÁ ~éle f. 1) mai ales la pl. Fiecare dintre boabele de piatră, sticlă, mărgean sau lemn, de diferite forme și culori, folosite ca podoabă (în șiraguri, cusute pe îmbrăcăminte etc.). 2) la pl. Proeminențe ale pielii pe capul și pe gâtul curcanului. [Art. mărgeaua; G.-D. mărgelei; Var. mărgică] /<lat. margella

mărgea f. 1. boabă de mărgean, mărgăritar de sticlă servind ca podoabă la gât: salbă de mărgele; 2. Tr. clocoței. [Lat. VUlg. MARGELLA = MARGARITA].

mărgeá și (est) -gícă f., pl. ele (lat. margélla, mărgean). Boabă sau bobiță de mărgăritar, de mărgean, de sidef, de sticlă saŭ de alt-ceva găurită și înșirată pe un fir împreună cu altele. Dințĭ va mărgelele (saŭ ca hurmuzu), dințĭ ca mărgăritarele, albĭ și frumoșĭ. (De aicĭ se vede că „mărgele” se zicea la început numaĭ celor albe).

mărgi sf [At: MARIAN, INS. 288 / Pl: (rar) ~'ici / E: mărgea css] 1 Mărgea (1). 2 (Reg; îc) ~ca cucului Înveliș larvar al insectei Aphrophora spumaria, care, după ce iese larva, se usucă, luând forma unei mărgele (1) Si: (reg) mărgicuța cucului, stupitul cucului. 3 (Îae) Ouă ale fluturelui inelat depuse în formă de cerc pe ramurile tinere ale copacilor Si: (reg) glasul cucului, stupitul cucului. 4 (Buc; îlv) A fierbe ~gica A se sfătui. 5 (Mol) Mărgelătură. 6 (Pan; Mol) Bucată de lemn care formează o proeminență, la capătul buștenilor, și de care se fixează chinga pentru a-i lega în plute. 7-9 Trei plante erbacee din familia gramineelor, cu tulpină subțire, cu frunze plane, de culoare verde-deschis, cu flori mici, dispuse câte una sau două în vârful unor spicușoare (Melica uniflora, nutans și altissima). 10 (Bot; reg) Siminoc (Helichrysum arenarius). 11 (Reg; îc) ~-țeapănă Rozmarin-de-munte (Guaphalium silvaticum).

mărgică f. plantă ce crește prin păduri umbroase (Melica uniflora).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mărgeá/mărgícă2 (perlă) s. f., art. mărgeáua/mărgíca, g.-d. art. mărgélei; pl. mărgéle, art. mărgélele

mărgeá/mărgícă s. f., art. mărgeáua/mărgíca, g.-d. art. mărgélei; pl. mărgéle

mărgícă1 (plantă) (pop.) s. f., g.-d. art. mărgícii


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MĂRGEÁ s. v. clocoțel, rutișor.

MĂRGICA CÚCULUI s. (pop.) stupitul cucului, (reg.) somnișor, (prin Munt., Olt. și Bucov.) somn. (Învelișul larvar numit ~.)

MĂRGICA CUCULUI s. (pop.) stupitul cucului, (reg.) somnișor, (prin Munt., Olt. și Bucov.) somn. (Învelișul larvar numit ~.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

mărgeá (mărgéle), s. f. – Boabă de sticlă, mărgică. – Mr., megl. mărdzeauă. Lat. margĕlla (Densusianu, Hlr., 200; Pușcariu 1029; Candrea-Dens., 1029; Candrea-Dens., 1052; REW 5353; cf. Rosetti, I, 69 și II, 68). Mai puțin probabilă der. din gr. μαργέλλιον (Cihac, II, 673) sau μάργαρον (Rohlfs, EWUG, 1330). – Der. mărgică, s. f. (bobiță de sticlă; plantă, Melica nutans; cioplitură, șanț pentru asamblarea lemnelor unei plute); mărgelușe, s. f. (mărgea; plantă, Lithospermum arvense); mărgelat, adj. (împodobit cu mărgele); mărgelată, adj. (oaie cu excrescențe cornoase pe gît); mărgelare, s. f. (îmbinare, șanț).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

mărgeá, mărgele, s.f. – Bob de sticlă colorată. ♦ (mag.) Mărgeaua zermilor, obiect fermecat, produs de șerpi în momentul împerecherii, din salivă îmbibată cu otravă, utilizată de oameni ca antidot la mușcătura de șarpe: „Mărgeaua aceie a zermilor îi cu noroc cine-o are, cine-o găsé. Zâce că să face moară de zermi acolo. Aceie moară o face când s-adună să să puiască. Scuipă scuipat și-o fac pă coadă de zerme. Și când gată, mărgeaua pică. Mărgeaua aceie a zermilor face bine, dacă un zerme mușcă o vacă” (Bilțiu, 2001: 218; Moisei). – Lat. med. margella „mărgean” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, Rosetti, cf. DER; DEX, MDA).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

mărgea, mărgele s. f. (er.) clitoris.

Intrare: mărgea / mărgică
substantiv feminin (F154)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mărgea
  • mărgeaua
plural
  • mărgele
  • mărgelele
genitiv-dativ singular
  • mărgele
  • mărgelei
plural
  • mărgele
  • mărgelelor
vocativ singular
plural
mărgică substantiv feminin
substantiv feminin (F39)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mărgi
  • mărgica
plural
  • mărgele
  • mărgelele
genitiv-dativ singular
  • mărgele
  • mărgelei
plural
  • mărgele
  • mărgelelor
vocativ singular
plural

mărgea / mărgică mărgică

  • 1. Boabă (mică) de sticlă, de piatră etc., de forme și culori diferite (înșirată pe ață, cusută pe un veșmânt etc.), folosită ca podoabă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC diminutive: mărgelușă attach_file 4 exemple
    exemple
    • Își scotea șiragul de mărgele de la gît și pestelca cea frumoasă. BUJOR, S. 132.
      surse: DLRLC
    • Cum mergea pe drum, găsește și ea o mărgică. CREANGĂ, P. 69.
      surse: DLRLC
    • Mi-am pus flori, mi-am pus mărgele, Să se uite cu mîndrie Puicuța la ele. ALECSANDRI, P. A. 58.
      surse: DLRLC
    • poetic Doar furnicile de-aleargă acuma fără de hodină, Mărgele negre semănate pe drumuri albe de lumină. ANGHEL, Î. G. 21.
      surse: DLRLC
    • 1.1. (la) plural Șirag format din asemenea obiecte.
      surse: DEX '09
  • 2. (la) plural Protuberanțe ale pielii de pe capul și gâtul curcanului.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Curcanii leorbăind din gușa cu mărgele roșii. C. PETRESCU, R. DR. 242.
      surse: DLRLC
  • 3. Nume dat mai multor plante erbacee din familia gramineelor, cu flori mici, dispuse câte una sau două în vârful unor spiculețe (Melica).
    surse: DEX '09 DLRLC
    • comentariu Pentru acest sens se folosește numai forma mărgică, având la genitiv-dativ articulat forma mărgicii.
      surse: DOOM 2

etimologie:

  • limba latină margella
    surse: DEX '09 DEX '98
  • Mărgică cu schimbare de sufix.
    surse: DEX '09 DEX '98