12 definiții pentru măreție


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MĂREȚÍE s. f. 1. Faptul de a fi măreț; ansamblu de calități care trezesc admirație și respect; grandoare, splendoare, fast1. 2. (Înv. și reg.) Mândrie, semeție, trufie. – Măreț + suf. -ie.

MĂREȚÍE s. f. 1. Faptul de a fi măreț; ansamblu de calități care trezesc admirație și respect; grandoare, splendoare, fast1. 2. (Înv. și reg.) Mândrie, semeție, trufie. – Măreț + suf. -ie.

măreție sf [At: EMINESCU, O. IV, 113 / Pl: ~ii / E: măreț + -ie] 1 Ansamblu de calități care trezesc admirație, care impresionează Si: grandoare, splendoare. 2 Atitudine plină de mândrie, de încredere în calitățile proprii Si: semeție, trufie.

MĂREȚÍE s. f. 1. Faptul de a fi măreț; sumă de calități care trezesc admirație, uimire, splendoare. Sta cu ochii spre stele și se gîndea la măreția veșniciei. SADOVEANU, O. VI 431. Măreția uimitoare a vechilor castele de pe malurile Rinului. VLAHUȚĂ, la TDRG. Toat-a apei ș-a pustiei și a nopții măreție Se unesc să-mbrace mîndru vechea-acea împărăție. EMINESCU, O. IV 113. 2. (Arhaizant și regional) Mîndrie, fală, semeție, orgoliu, trufie, îngîmfare. Trase de la brîu o năframă de borangic și se șterse cu măreție la nas. SADOVEANU, P. M. 32.

MĂREȚÍE f. 1) Caracter măreț; grandoare; splendoare. 2) depr. Atitudine de superioritate nejustificată față de alții; fală; îngâmfare; înfumurare. /măreț + suf. ~ie

măreție f. caracterul și starea celor mărețe: tot a apei, a pustiei și a nopții măreție EM.

mărețíe f. (d. măreț). Calitatea de a fi măreț: măreția măriĭ înfuriate, măreția domniiĭ unuĭ rege. Rar. Mîndrie, trufie.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mărețíe s. f., art. mărețía, g.-d. mărețíi, art. mărețíei

mărețíe s. f., art. mărețía, g.-d. art. mărețíei; pl. mărețíi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MĂREȚÍE s. 1. v. grandoare. 2. grandoare, solemnitate. (Un peisaj plin de ~.) 3. grandoare, maiestate, semeție. (~ piscurilor albe de zăpadă.) 4. v. fast. 5. splendoare, strălucire, (înv.) pohfală. (~ alaiului domnesc.) 6. v. glorie.

MĂREȚÍE s. v. aroganță, fală, fudulie, infatuare, înfumurare, îngâmfare, mândrie, orgoliu, semeție, trufie, vanitate.

MĂREȚIE s. 1. grandoare, monumentalitate, splendoare. (~ unui palat.) 2. grandoare, solemnitate. (Un peisaj plin de ~.) 3. grandoare, maiestate, semeție. (~ piscurilor albe de zăpadă.) 4. fast, lux, pompă, somptuozitate, splendoare, strălucire, (înv.) ighemonicon, pohfală, saltanat. (~ de la Curte.) 5. splendoare, strălucire, (înv.) pohfală. (~ alaiului domnesc.) 6. glorie, grandoare, mărire, slavă, splendoare, strălucire, (înv.) mărie, mărime. (Trecutul plin de ~.)

măreție s. v. AROGANȚĂ. FALĂ. FUDULIE. INFATUARE. ÎNFUMURARE. ÎNGÎMFARE. MÎNDRIE. ORGOLIU. SEMEȚIE. TRUFIE. VANITATE.

Intrare: măreție
substantiv feminin (F134)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • măreție
  • măreția
plural
genitiv-dativ singular
  • măreții
  • măreției
plural
vocativ singular
plural

măreție

  • 1. Faptul de a fi măreț; ansamblu de calități care trezesc admirație și respect; fast.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: fast (s.n.) grandoare splendoare 3 exemple
    exemple
    • Sta cu ochii spre stele și se gîndea la măreția veșniciei. SADOVEANU, O. VI 431.
      surse: DLRLC
    • Măreția uimitoare a vechilor castele de pe malurile Rinului. VLAHUȚĂ, la TDRG.
      surse: DLRLC
    • Toat-a apei ș-a pustiei și a nopții măreție Se unesc să-mbrace mîndru vechea-acea împărăție. EMINESCU, O. IV 113.
      surse: DLRLC
  • exemple
    • Trase de la brîu o năframă de borangic și se șterse cu măreție la nas. SADOVEANU, P. M. 32.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Măreț + sufix -ie.
    surse: DEX '98 DEX '09