măreție sf [At: EMINESCU, O. IV, 113 / Pl: ~ii / E: măreț + -ie] 1 Ansamblu de calități care trezesc admirație, care impresionează Si: grandoare, splendoare. 2 Atitudine plină de mândrie, de încredere în calitățile proprii Si: semeție, trufie.

MĂREȚÍE s. f. 1. Faptul de a fi măreț; sumă de calități care trezesc admirație, uimire, splendoare. Sta cu ochii spre stele și se gîndea la măreția veșniciei. SADOVEANU, O. VI 431. Măreția uimitoare a vechilor castele de pe malurile Rinului. VLAHUȚĂ, la TDRG. Toat-a apei ș-a pustiei și a nopții măreție Se unesc să-mbrace mîndru vechea-acea împărăție. EMINESCU, O. IV 113. 2. (Arhaizant și regional) Mîndrie, fală, semeție, orgoliu, trufie, îngîmfare. Trase de la brîu o năframă de borangic și se șterse cu măreție la nas. SADOVEANU, P. M. 32.

MĂREȚÍE f. 1) Caracter măreț; grandoare; splendoare. 2) depr. Atitudine de superioritate nejustificată față de alții; fală; îngâmfare; înfumurare. /măreț + suf. ~ie

măreție f. caracterul și starea celor mărețe: tot a apei, a pustiei și a nopții măreție EM.

mărețíe f. (d. măreț). Calitatea de a fi măreț: măreția măriĭ înfuriate, măreția domniiĭ unuĭ rege. Rar. Mîndrie, trufie.

mărețíe s. f., art. mărețía, g.-d. mărețíi, art. mărețíei

mărețíe s. f., art. mărețía, g.-d. art. mărețíei; pl. mărețíi

MĂREȚÍE s. 1. v. grandoare. 2. grandoare, solemnitate. (Un peisaj plin de ~.) 3. grandoare, maiestate, semeție. (~ piscurilor albe de zăpadă.) 4. v. fast. 5. splendoare, strălucire, (înv.) pohfală. (~ alaiului domnesc.) 6. v. glorie.

MĂREȚÍE s. v. aroganță, fală, fudulie, infatuare, înfumurare, îngâmfare, mândrie, orgoliu, semeție, trufie, vanitate.

MĂREȚIE s. 1. grandoare, monumentalitate, splendoare. (~ unui palat.) 2. grandoare, solemnitate. (Un peisaj plin de ~.) 3. grandoare, maiestate, semeție. (~ piscurilor albe de zăpadă.) 4. fast, lux, pompă, somptuozitate, splendoare, strălucire, (înv.) ighemonicon, pohfală, saltanat. (~ de la Curte.) 5. splendoare, strălucire, (înv.) pohfală. (~ alaiului domnesc.) 6. glorie, grandoare, mărire, slavă, splendoare, strălucire, (înv.) mărie, mărime. (Trecutul plin de ~.)

măreție s. v. AROGANȚĂ. FALĂ. FUDULIE. INFATUARE. ÎNFUMURARE. ÎNGÎMFARE. MÎNDRIE. ORGOLIU. SEMEȚIE. TRUFIE. VANITATE.