17 definiții pentru mănunchi (pl. -uri)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

mănunchi [At: BIBLIA (1688), 472/32 / V: (reg) ~uchi, ~che, mărunche, măru~, mân~, (îrg) mânuche, mânuchi, (îvr) munuchi / Pl: ~uri, (reg) ~che, (rar) ~ / E: ml manuclus] 1 sn Cantitate de fire de grâu, de secară etc. pe care le apucă cu mâna și le strânge în palmă secerătorul pentru a le tăia Si: (reg) mănușă, mână, mânună, vâslă. 2 sn Grămadă de fire de păioase sau de iarbă secerate sau cosite, reprezentând de obicei cantitatea care cade dintr-o dată sub seceră sau sub coasă, ori cantitatea care se poate cuprinde o dată cu palma deschisă Si: (pop) mână, polog. 3 av Unul lângă altul Vz ciucure. 4 sn (Reg) Grămadă alcătuită din mai multe mănunchiuri (1) de grâu secerat sau cosit cu coasa prevăzută cu cârlig și greblă. 5 sn (Reg) Snop de strujeni. 6 sn (Udp „de”) Buchet de flori. 7 sn (Rar) Inflorescență. 8 sn (Rar) Tufă. 9 sn (Fig) Grup restrâns de elemente de același fel, constituind o unitate sau o selecție. 10 sn (Bot; Buc) Splinuță (Solidago virga aurea). 11 sn (Îrg) Mâner al unei unelte, arme etc. 12 sn (Îrg) Plăsea. 13 sn (Rar) Gât al viorii.

MĂNÚNCHI, mănunchiuri, s. n. 1. Cantitate de fire de grâu, de iarbă etc. care poate fi cuprinsă cu mâna; mână, mănușă (2). 2. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Buchet de flori. ♦ Legătură de mai multe obiecte de același fel, strânse laolaltă. 3. Mâner (la unelte și arme), coadă, plăsea. [Pl. și: (rar, m.) mănunchi.Var.: mănúchi s. n.] – Lat. manuclus.

MĂNÚNCHI, mănunchiuri, s. n. 1. Cantitate de fire de grâu, de iarbă etc. care poate fi cuprinsă cu mâna; mână, mănușă (2). 2. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Buchet de flori. ♦ Legătură de mai multe obiecte de același fel, strânse laolaltă. 3. Mâner (la unelte și arme), coadă, plăsea. [Pl. și: (rar, m.) mănunchi.Var.: mănúchi s. n.] – Lat. manuclus.

MĂNÚNCHI, mănunchiuri, s. n. 1. Grup de mai multe fire (de grîu, iarbă, flori, paie etc.), cîte poți cuprinde cu mîna. V. fascicul, buchet. Ieri am găsit pe banca solitară Din parc un biet mănunchi de flori trecute. IOSIF, P. 36. Tinerele-i plete. ea le prinde mănunchi în alba-i mînă. COȘBUC, P. I 52. Duceți pe Sura la grajd și-i dați un mănunchi de fîn. NEGRUZZI, S. III 19. ◊ Fig. Iată deci un mănunchi întreg de cauze importante: sociale, economice... intelectuale, care lucrează în aceeași direcție. GHEREA, ST. CR. III 80. ♦ Legătură de mai multe obiecte de același fel, strînse laolaltă. Un mănunchi negru de pene de cocor... împodobea căciula cea ungurească. ISPIRESCU, M. V. 43. 2. Mîner de lemn, de os sau de metal, la unele unelte și arme. Mănunchiul săbiei întoarse era bătut în pietre scumpe. SADOVEANU, O. VII 91. Paloș oțelit, Cu mănunchiul poleit. ALECSANDRI, P. P. 137. Secerile mărunțele, Cu dinții de floricele, Cu mănunchi de viorele. TEODORESCU, P. P. 150. – Pl. și: (m.) mănunchi. - Variante: mănúchi, mănuchiuri (ODOBESCU, S. III 57), s. n., și mănunchi (ID. IB. I 480), s. m., mănúnche (D. ZAMFIRESCU, R. 76) s. n.

MĂNÚNCHI ~uri n. 1) Cantitate de plante cu tulpina subțire care poate fi cuprinsă cu mâna. 2) Legătură de mai multe obiecte de același fel. 3) înv. Parte a unui obiect (vas, instrument, ușă etc.) de care se apucă sau se ține cu mâna; mâner. ~ de coasă. /<lat. manuclus

mănuchi sn vz mănunchi

mănunche sn vz mănunchi

mânuchi sn vz mănunchi

mânunche sn vz mănunchi

mânunchi sn vz mănunchi

munuchi sn vz mănunchi

mănúchĭ (vest) și mănunchĭ (est) m., pl. urĭ (lat. pop. manucius, cl. manipulus, manipul; it. manocchio, vfr. manoil, pv. manoih, cat. manoil, sp. manojo, pg. manojo, manolho, molho. Cp. cu genunchĭ, rărunchĭ, trunchĭ). Mîner (la cuțit, la sabie). Fascicul, chită, buchet: un mănunchĭ de florĭ. – În vest și mînuchĭ și munuchĭ, în Olt. mărunchĭ. Dim. -chel, pl. e.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mănúnchi s. n., pl. mănúnchiuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MĂNÚNCHI s. 1. (pop.) mână, polog, (reg.) mănușă, smoc, vâslă, (prin Olt.) mânună. (~ de grâu, de cânepă, de iarbă.) 2. v. buchet. 3. legătură. (Un ~ de nuiele.) 4. v. fascicul.

MĂNÚNCHI s. v. coadă, coarbă, cocârlă, mâner, plăsea, splinuță.

MĂNUNCHI s. 1. (pop.) mînă, polog, (reg.) mănușă, smoc, vîslă, (prin Olt.) mînună. (~ de grîu, de cînepă, de iarbă.) 2. buchet, (reg.) smoc, steblă, șomoiog, șomoltoc, (Transilv. și Ban.) chită, (Transilv., Maram. și Ban.) struț, (Transilv.) vîrstă. (Un ~ de margarete.) 3. legătură. (Un ~ de nuiele.) 4. fascicul, snop, (rar) sul. (Un ~ de raze.)

mănunchi s. v. COADĂ. COARBĂ. COCÎRLĂ. MÎNER. PLĂSEA. SPLINUȚĂ.

Intrare: mănunchi (pl. -uri)
mănunchi (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N60)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mănunchi
  • mănunchiul
  • mănunchiu‑
plural
  • mănunchiuri
  • mănunchiurile
genitiv-dativ singular
  • mănunchi
  • mănunchiului
plural
  • mănunchiuri
  • mănunchiurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)