18 definiții pentru mângâiere mângâiare mângăiare măngăiere mângăiere


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MÂNGÂIÉRE, mângâieri, s. f. Acțiunea de a (se) mângâia și rezultatul ei. – V. mângâia.

mângâiere sf [At: PSALT. 197 / P: ~gâ-ie~ / V: (îrg) ~găi~, (înv) ~iare, ~găiare, măn~, mângăiere, măngăiare / Pl: ~ri / E: mângâia] 1 (Înv) Încurajare. 2 Consolare. 3 Ceea ce constituie o consolare, un sprijin, un ajutor pentru cineva. 4 Satisfacție. 5 Atingere ușoară cu palma în semn de afecțiune, de dragoste Si: dezmierdare (1), (rar) mângâietură (5). 6 Frecare ușoară cu palma sau cu degetele Si: (rar) mângâietură (6). 7 (Reg; îs) ~a nevestei Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 8 (Reg) Melodie după care se execută dansul mângâierea (6) nevestei. 9 (Bot; reg; îc) ~a apelor Silur (Euphrasia stricta).

MÂNGÂIÉRE, mângâieri, s. f. Acțiunea de a (se) mângâia și rezultatul ei. [Pr.: -gâ-ie-] – V. mângâia.

MÂNGÂIÉRE ~i f. 1) v. A MÂNGÂIA. 2) Vorbă sau gest plin de dragoste, prin care se mângâie; alinare. [G.-D. mângâierii] /v. a mângâia

mângâiere f. acțiunea de a mângâia, consolațiune.

măngâiere sf vz mângâiere

mângăiare sf vz mângâiere

mângăiere sf vz mângâiere

mângâiare sf vz mângâiere

MÎNGĂIÉRE s. f. v. mîngîiere.

MÎNGÎIÉRE, mîngîieri, s. f. Acțiunea de a mîngîia. 1. Dezmierdare, alintare, gest cu care se mîngîie. Dacă nu-ți ieșeam în drum, Ai fi dat cu bucurie Altuia străin, nu mie, Mîngîierile de-acum. TOPÎRCEANU, M. 58. ◊ Fig. Pe fereastra deschisă, veneau mîngîierile verii. SADOVEANU, O. I 268. 2. Încurajare, îmbărbătare; consolare. Amintirea zilelor bune e de multe ori o mîngîiere în ceasuri triste. SADOVEANU, O. VI 525. N-am altă mîngîiere mai vie pe pămînt Decît să-nalț la tine duioasa mea gîndire. ALECSANDRI, O. 124. ♦ Persoană (sau obiect) care mîngîie, încurajează, sprijină. Numai tu, tată, ești mîngîierea noastră. ISPIRESCU, L. 12. Domnița Manda era singura mîngîiere ce-i lăsase o soție mult iubită. NEGRUZZI, S. I 105. 3. Satisfacție, mulțumire, plăcere. Nu au nici chiar mîngîierea de a-și putea tipări scrierile, din lipsă de mijloace. MACEDONSKI, O. IV 6. Cartea îți aduce și oarecare mîngîiere. CREANGĂ, A. 22. – Variantă: mîngăiére s. f.

mîngîĭére f., pl. ĭ. Consolațiune, alinarea tristețeĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mângâiére s. f., g.-d. art. mângâiérii; pl. mângâiéri

mângâiére s. f., g.-d. art. mângâiérii; pl. mângâiéri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MÂNGÂIÉRE s. 1. alintare, dezmierdare, (rar) alint, mângâietură, (pop. și fam.) giugiuleală, (pop.) alintătură, drăgosteală, drăgostire, (înv. și reg.) olastiseală. (~ iubitei.) 2. v. consolare. 3. v. bucurie.

MÎNGÎIERE s. 1. alintare, dezmierdare, (rar) alint, mîngîietură, (pop. și fam.) giugiuleală, (pop.) alintătură, drăgosteală, drăgostire, (înv. și reg.) olastiseală. (~ iubitei.) 2. alinare, consolare, îmbărbătare, încurajare, (înv.) consolație, parigorie, (fig.) balsam, refugiu. (Și-a găsit ~ în muncă.) 3. bucurie, desfătare, mulțumire, plăcere, satisfacție, (înv. și pop.) mulțumită, (înv.) haz, mîngîietură. (Simte o mare ~.)

Intrare: mângâiere
mângâiere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mângâiere
  • mângâierea
plural
  • mângâieri
  • mângâierile
genitiv-dativ singular
  • mângâieri
  • mângâierii
plural
  • mângâieri
  • mângâierilor
vocativ singular
plural
mângâiare substantiv feminin
substantiv feminin (F115)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mângâiare
  • mângâiarea
plural
  • mângâieri
  • mângâierile
genitiv-dativ singular
  • mângâieri
  • mângâierii
plural
  • mângâieri
  • mângâierilor
vocativ singular
plural
mângăiare substantiv feminin
substantiv feminin (F115)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mângăiare
  • mângăiarea
plural
  • mângăieri
  • mângăierile
genitiv-dativ singular
  • mângăieri
  • mângăierii
plural
  • mângăieri
  • mângăierilor
vocativ singular
plural
măngăiere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • măngăiere
  • măngăierea
plural
  • măngăieri
  • măngăierile
genitiv-dativ singular
  • măngăieri
  • măngăierii
plural
  • măngăieri
  • măngăierilor
vocativ singular
plural
mângăiere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mângăiere
  • mângăierea
plural
  • mângăieri
  • mângăierile
genitiv-dativ singular
  • mângăieri
  • mângăierii
plural
  • mângăieri
  • mângăierilor
vocativ singular
plural