16 definiții pentru mânătarcă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

mânătarcă sf [At: (a. 1775) GCR II, 98/8 / V: (reg) măn~, mănătărcă, mănăturcă, ~rgă, ~târcă, mânâtârcă, minatercă, minătarcă / Pl: ~tărci / E: bg манатарка] 1 (Lpl) Ciupercă comestibilă cu pălăria cărnoasă, foarte bombată, de culoare brună-gălbuie și cu piciorul solid, de obicei umflat la bază Si: burete, (reg) hrib, (reg) mitarcă, pitarcă, pitoancă (Boletus edulis). 2 (Bot; reg; îc) ~-ursească Pita vacii (Boletus bovinus). 3 (Bot; reg; îc) ~-țigănească Specie de mânătarcă (1) necomestibilă.

MÂNĂTÁRCĂ, mânătărci, s. f. Ciupercă comestibilă cu pălăria cărnoasă, foarte bombată, de culoare brună-gălbuie și cu piciorul solid, de obicei umflat la bază; hrib, burete (Boletus edulis). – Din bg. manatarka.

MÂNĂTÁRCĂ, mânătărci, s. f. Ciupercă comestibilă cu pălăria cărnoasă, foarte bombată, de culoare brună-gălbuie și cu piciorul solid, de obicei umflat la bază; hrib, burete (Boletus edulis). – Din bg. manatarka.

MÂNĂTÁRCĂ ~ărci f. Ciupercă comestibilă cu piciorul alb, gros și cu pălăria brună-gălbuie; hrib. /<bg. manatarka

mânătarcă f. excelentă ciupercă comestibilă, se mănâncă proaspătă, uscată sau ca conserve (Boletus edulis). [Gr. mod. MANITÁRI, cu finala analogică după ciupercă].

mânătârcă sf vz mânătarcă

MÎNĂTÁRCĂ, mînătărci, s. f. (De obicei la pl.) Ciupercă comestibilă, cărnoasă, de culoare brună- gălbuie și cu carnea albă sau roșiatică, gustoasă și cu miros plăcut; crește prin păduri umbroase și prin poieni, vara și toamna (Boletus edidis).

burete m. 1. gen de ciuperci în majoritate bune de mâncat, numite și mânătărci (Boletus edulis); 2. mâncare făcută din bureți comestibili; 3. substanța unui zoofit marin, ușoară, elastică și poroasă, care înghite lichidele (Spongia): suge ca un burete; 4. bucată de burete pentru șters sau spălat; 5. pl. capetele căpățânei de roată. [Lat. BOLETUS].

minătárcă f., pl. ărcĭ (ngr. manitári, mantári [cu term. din cĭupercă], d. vgr. amanites [d. A’manon, un munte din Cilicia]; turc. mantar). Vest. Hrib. – Maĭ rar mîn-. În Trans. și mitarcă și pitarcă.

mînătárcă, V. minătarcă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mânătárcă s. f., g.-d. art. mânătắrcii; pl. mânătắrci

mânătárcă s. f., g.-d. art. mânătărcii; pl. mânătărci


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MÂNĂTÁRCĂ s. v. hrib.

mânătarcă ursească s. v. PITA-VACII.

MÎNĂTARCĂ s. (BOT.; Boletus edulis) hrib, (reg.) burete, copită, mitarcă, pitarcă, pitoancă.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

mînătarcă (mânătắrci), s. f. – Ciupercă (Boletus edulis). – Var. mănătarcă, (Trans., Munt.) mitarcă. Megl. măntari. Ngr. μανιτάρι, din gr. ἀμανίται (Tiktin) cu suf. - la fel ca în bg. manatarka (după Conev 42, din bg.) Fonetismul a fost alterat prin falsa asociere cu mînă.

Intrare: mânătarcă
mânătarcă substantiv feminin
substantiv feminin (F74)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mânătarcă
  • mânătarca
plural
  • mânătărci
  • mânătărcile
genitiv-dativ singular
  • mânătărci
  • mânătărcii
plural
  • mânătărci
  • mânătărcilor
vocativ singular
plural